Strofa II
Mă rog cu genunchii
Pe lespezi de dor,
Să nu știu să plâng,
Să nu știu să mor.
Nu știu cum să mă zbat
În cercuri de vânt.
Eu sunt și nu sunt,
Eu sunt și nu sunt..

REFREN
Și nu știu să plâng,
La nord e târziu
Și iarna înflorește
Pe margini de râu.
Cum trec, într-o goană,
Tramvaie de ger,
Se-aprind peste lume și pier.

Strofa III
Și urmele mele
Sunt calde și dor.
Și nu știu să plâng,
Și nu știu să mor.
Mi-s ochii uitați
Pe o poartă de lemn,
Sunt mult mai singur
Și mult mai solemn
Și nu știu să plâng,
Eu nu știu să mor
Mi-s ochii uitați
Pe o poartă de dor
Și urmele mele
Sunt calde și dor,
Și nu știu să plâng,
Și nu știu să mor.

REFREN x 2
Și nu știu să plâng,
La nord e târziu
Și iarna înflorește
Pe margini de râu.
Cum trec, într-o goană,
Tramvaie de ger
Se aprind peste lume și pier.

Refren:
Priveste-mă și vezi cum sufletul te cere!
Ascultă-mă și vezi cum bate inima,
Iubește-mă și ia-mi iubito, din durere!
Sărută-mă și-alintă-mă.. cu dragostea.

Mă întreb cum s-a născut iubirea
De unde oare a pornit,
Încerc să-i dau destăinuirea,
S-o înțeleg la infinit
Cum s-a născut dragostea noastră,
Și s-a legat între noi doi,
Dintr-un miros de floare albastră
Ori un sărut de buze moi.

Refren:
Priveste-mă și vezi cum sufletul te cere!
Ascultă-mă și vezi cum bate inima,
Iubește-mă și ia-mi iubito, din durere!
Sărută-mă și-alintă-mă.. cu dragostea.

Priveste-mă și vezi cum sufletul te cere!
Ascultă-mă și vezi cum bate inima,
Iubește-mă și ia-mi amurgul din durere!
Sărută-mă și-alintă-mă.. cu dragostea.

Refren:
Mândra mea-i dragă codană,
Că-i fata Dobrogeană,
Cu peștelcă și năframă, lele dunăreană.

Dulce-i gura mândrei mele, lele dunăreană,
Cum e vinul din urcele, lele dunăreană,
Că-i din viță tămâioasă, lele dunăreană,
De-aici din Dobrogea noastră, lele dunăreană.

Refren:
Și-a țesut mândra ștergare,
Ca să dea la fiecare,
Să dea daruri la meseni, măi, lele dunăreană.

M-oi duce la ea acasă, lele dunăreană,
Și-oi cere de nevastă, lele dunăreană,
Că-i fată de măritat, lele dunăreană,
Și dulce la sărutat, lele dunăreană.

Refren: (2)
Și când s-o găti mireasă,
O iau cu mine de-acasă,
Nuntă mare Dobrogeană, lele dunăreană.

Refren:
Văzându-i, în sfârșit, în voie,
A spus, din slavă, Dumnezeu:
„Voi de n-aveți de ei nevoie,
Îi iau la mine-n ceruri eu.”

Crezând în marea dimineață,
Se duc artiștii-n necuprins.
S-au agățat mai mult de viață,
Dar și de moarte s-au fost prins.

Refren:
Văzându-i, în sfârșit, în voie,
A spus din slavă Dumnezeu:
„Voi de n-aveți de ei nevoie,
Îi iau la mine-n ceruri eu.”

Se duc artiștii-n altă soarte,
Se duc săraci și princiari,
Jeliți târziu, abia în moarte,
Se duc artiștii cei mai mari.

Refren:
Văzându-i, în sfârșit, în moarte,
A spus cu slavă Dumnezeu:
„Voi de n-aveți de ei nevoie,
Îi iau la mine-n ceruri eu.”

Se recită:
Mai suntem dezbinați,
Mai suntem dezbinați.
Păcat mai vechi la frați!
Voi cum vă împăcați,
Voi cum va împăcați,
Voi, cei în cer plecați?!