Eugeniu Speranţia – Versuri.pro

Și Totuși…

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

„Ergo sum..”.
Când ploaia bolnavă ce plânge și-aleargă pe negrele strade,
Sperând adăpost să găsească, lovește-n ferestrele reci,
Când nimeni nu știe că trupu-mi în putredă pulbere cade
.. Ce tristă e-n seară odaia din care plecat-am pe veci!.
Zambila ce-ncepe să-nvie privind printre storuri m-așteaptă;
Romanul cu foaia-ndoită se miră că nu-l isprăvesc;
Apollo de bronz, de pe soclu, spre ușă privirea-și îndreaptă,
Și-un plic de la tine – pe masă – așteaptă să viu să-l citesc..
Un jilț lângă foc meditează; clavirul gândește-o poemă;
Lumina din sobă se-alungă în fund pe-nfloratul tapet,
Perdelei dând chip de femeie, consolei dând chip de triremă
Și calpului glas de ceasornic dând chip legănat de sonet.
Văd micile cadre-n perete – roșite de-a sobii văpaie,
.. Sofaua pe care adesea sculptat-am un vis îngeresc.
Dar eu nu mă văd nicăierea – și totuși mă simt în odaie,
.. Și-un plic de la tine – pe masă – așteaptă să viu să-l citesc..

Hexametrii Străinului

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Trece prin târg un străin ce n-are nimic de vânzare.
N-are nici aur, nici cal, nici lance, nici pavăză n-are.
Umblă de-a pururi străin prin târguri de-a pururi străine;
Mica-i vioară de lemn şi-o poartă prin lume cu sine.
Râde duiumul de proşti de palidul Vântură-Ţară,
Babele hâde-i croiesc porecle de râs şi ocară;
Numai copiii, şoptind în dosul portiţei închise,
Tainic îl cheamă, ghicind că-i omul din basme şi vise.
Însă-n amurgul când, reci, vin umbre din peştera rece,
Când fluturare de corbi pe vârful bisericii trece,
Glasul vioarei de lemn, tremurând, în văzduhuri străbate.
Plouă pe suflete foc izbucnit din adâncuri uitate.
Palide, frunţile cad şi rămân împietrite-n tăcere.
Inima slabă de om se-aprinde de-o altă putere.
Ochii privesc amăgiţi o lume ce altfel se-arată.
Gândul străbate lumini şi zări neştiute vreodată.
Licăre zvonul din lemn, cu-atâtea-nţelesuri solemne.
Duhuri din veacuri apar şi celor de mâine fac semne.
Târgu-nnoptat, descântat, un nor zburător îl cuprinde
Şi, ridicându-l pe sus, îl duce-n azur să colinde.
Târgu-nnoptat, descântat recade umil în uitare.
Pleacă din târg un străin ce n-are nimic de vânzare.

Inelul Cu Safir

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

În raze arămii de-apus când am plecat,
Inelul cu safir în deget ţi l-am pus
Şi-am spus: „Să te gândeşti mereu
La cel ce ţi l-a dat”.
Şi-n raze arămii de-apus
Încet m-am dus.
Dar când departe, -n luptă, -nflăcărat
Muindu-mi spada-n sânge de păgân,
Mi-am scris temutul nume-n cartea de eroi,
Tu.. ai zvârlit inelul cu safir
În fundul lacului din parc.
Dar nimfa lacului l-a prins pe când cădea
Şi ţi l-a pus în sân
Pe când dormeai pe mal.
Apoi, târziu, când eu zăceam străpuns de lănci,
Străpuns de-nveninatele săgeţi,
Tu ai zvârlit inelul cu safir
În fundul râpei negre şi adânci
Din care iese abur otrăvit,
În care şi ecoul a murit.
Dar hidra fioroasă l-a găsit,
Şi-ncet târându-se pe stânci,
Ţi l-a adus, – şi ţi l-a pus în sân
Pe când dormeai într-un hamac de flori.
Dar tu ai azvârlit din nou,
Ai azvârlit inelul cu safir
În fundul unei gropi din cimitir..
Şi-acum, când eu sunt mort şi putrezit,
Şi când tu dormi în caldul tău alcov,
Nu te trezi, căci spectru-mi a venit
Să-ţi pună-n sân inelul cu safir.

Pe Celălalt Mal

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Singur, exilat pe celălalt mal,
Rătăcești pe culmi necunoscute
În privelişti neîntinate de banal,
Neştiute, negândite, necrezute.
Unde aerul nerespirat vreodată,
Transparent ca diamantul pur,
Conturează stânca neumblată
Cu tăios şi îngheţat contur.
Unde plante nouă, miros nou
Învestesc cu farmec nou pădurea;
Unde spaţiul răsună de-un ecou
Altfel ca ecoul de pe-aiurea.
Şi-alergând cuceritor pe-o cale
Ce-o despică vigurosu-ţi pas,
Plângi pe regii-ncătuşaţi în zale
Ce pe malul celălalt au rămas.

Clarinetul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Plângea pe stradă clarinetul, sub cer cu soare african,
Plângea cu glasul său elastic ca de pribeag copil orfan.
Şi-atunci un stol de păsări albe, printre ferestrele deschise,
Mi-au năvălit pe loc odaia. În zbor trecuseră abise.
Le-am întrebat de când pornit-au, şi oare când or să mai vie,
Dar au tăcut, şi bănuit-am c-au străbătut o veşnicie.
Şi cum erau atât de multe, am tresărit privind la ele:
Erau rătăcitoare, triste, aşa cu dorurile mele.
Le-aş fi oprit, dar dispărură şi-mi pieptu-mi înflori regretul,
Ca un orfan zdrobit de chinuri tăcuse-n stradă clarinetul.

Hexametrii Tainei Mele

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Lung e basmul nebun al cuprinsului fără hotare,
Plin de-ale sorilor beți aventuri și vârtejuri bizare.
Câte priveliști apar și dispar, se clădesc, se doboară.
Eu? Apărut-am acum, – și prima, și ultima oară.
Iată puzderii de inși din genunile negre-ale sorții;
Forfotă sură de dor, de gând, de trufii și rușine.
Nimenea altul nu-i Eu, – de-o parte și alta a morții.
Nimeni din cugetul meu n-a cugetat pân’ la mine.
Câte priviri întâlnii pe spinarea acestei planete,
Câte cuvinte pustii descifrat-am, zadarnic, cu sete:
Veșnic, cu sufletul ars, plecat-am cu dezamăgire:
Toți îmi rămâneți străini, în inimă, vorbă și fire.
Chipul mă-arată ca voi; mă-amestec cu voi împreună,
Dar untdelemnul de mir pe apă tot singur se-adună.
Singur, eu singur sunt Eu, unul în toată vecia.
Trist, cu obrazul crispat, vulgar îmi trăiesc comedia.
Trec neștiut și discret. Mă credeți la fel ca oricare.
Punct de vedere unic sunt însă, și punct de-ntrebare.
Știu că exist și privesc și iubesc tot ce-n față-mi s-așterne.
Știu că, pribeag printre voi, trebuit-a să capăt și-un nume.
Însă nicicând n-o să am un răspuns întrebării eterne:
Oare de ce-a trebuit să apar o dată pe lume?..

Izvodul Corbilor

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Urme ciudate de corb, în grădina pustie și ninsă,
Scriu pe zăpadă un text, inspirat din secretele sorții.
Vântul citește din zbor și presară deasupra zăpadă…
… Sigur că-l tulbură greu mărturiile păsării negre.
Însă, purtând peste tot aceleași îndemnuri sinistre
(Chiar dacă nu se găsesc priviri să culeagă izvodul),
Corbii aleargă și scriu prin toate grădinile lumii.
… Semnele trec și se șterg, adevărul rămâne și doare.

Balada II

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

(Peregrinul)
Eu sunt un peregrin ce trece prin singuratice poteci.
……..
Când cel mai mare mag al lumii cădea în ultimul său vis,
Mi-a spus că-n zarea de mătase, la umbra unui chiparis,
E îngropat un arc de aur păzit de şapte lilieci.
Şi.. merg spre zarea de mătase, prin singuratice poteci.
Eu sunt un peregrin ce trece înfăşurat în albă haină,
Şi dacă din adânc de lacuri vreo nimfă-mi zvârle-n cale flori,
Eu nu le văd, ci trec pe-alături, spre depărtarea fără nori,
Gândind la arcul cel de aur ce pentru voi e-o-ntreagă taină.
Eu sunt un peregrin ce trece înfăşurat în albă haină.
Eu sunt un peregrin ce trece prin singuratice poteci
Şi dacă-n serile de toamnă când plouă trist şi nesfârşit
Zăresc în drum castelu-n care aş fi cu dragoste primit,
Eu nu-l privesc, ci merg spre arcul păzit de şapte lilieci..
Eu sunt un peregrin ce trece prin singuratice poteci.
Eu sunt un peregrin ce trece înfăşurat în albă haină,
Şi dacă fulgerele joacă trăsnind din cer până-n pământ,
Ori dacă-n cale-mi ies strigoii, eu trec şi nu mă înspăimânt,
Ci surâzând aştept sfârşitul ce pentru voi e-o-ntreagă taină..
Eu sunt un peregrin ce trece înfăşurat în albă haină.