Daniel Luca – Versuri.pro

Printre Lumini de Felinar

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Luminile s-au stins în cer,
prin stele vine înserarea,
Eu fug spre alte galaxii
dar vreau să văd, o clipă, marea.
Talazurile-n vânt răsună,
apusuri se-opresc în larg,
Şi numai Luna vrea să pună
florile toamnei pe-un catarg.
Ninsorile mă-ngenunchează,
iar clopotele-n mine bat,
Nici vânturile nu oftează
pe drumuri fără de păcat.
Cu ceaţa glasului tău stins
m-ai risipit fără să ştiu,
Azi, peste focul meu a nins
şi să mă-ntorc e prea târziu.
De-aş şti că-n viaţa prefăcută,
o toamna te-ar trăda subtil,
Ţi-aş aşeza o frunză mută,
peste surâsul infantil.
Poate că-n cer e altă lege,
pentru-al iubirii joc nebun,
Dar nici aici n-ai înţelege
care din noi a fost mai bun.
Poemul meu nerăsfoit
va-ngalbeni într-un sertar,
Iar frunzele ce au foşnit,
nu vor mai plânge în zadar.
Eu voi rămâne-o amintire,
printre lumini de felinar,
Privind cum clipe de iubire
se rătăcesc fără habar.
Un calendar ne va petrece,
prin toamnele fără sfârşit,
Iar zilele dorind să plece
ne vor chema în infinit.
Prin munţi de stele şi uitări
ne vom mira de glasul nostru,
Dar nu vom pune întrebări
ştiind că ne-am ales un astru.

Stele Albe

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Peste clipe trecătoare au căzut prea multe ploi,
Ochii rimelați ai serii, azi, mă-ntreabă de-amândoi,
Printre frunze pașii trec, răscolind al verii cânt,
Mă aplec să strâng în mână frunza lângă-al ei mormânt.
Sunt doar călător prin vise, însă Timpul nu-mi dă pace,
Flori de păpădii îl strigă, dar el nu se mai întoarce.
Vânturile rătăcite trec prin cuiburi părăsite,
Suflă puful alb de ceață peste ramuri desfrunzite.
Pe obrazul toamnei ninge, focuri încălzesc cămine,
Prin albume reci te caut, dar nu mai întreb de tine.
Poate m-am acoperit cu iarna, ca să pot uita de toate,
Când un greier povestește despre-a verilor păcate.
Lemnele scâncesc în vatră și vioara mea de-o viață
Îmi sărută pleoapa udă, lăsând umbre de speranță.
Trenuri albe fug prin suflet, șuierând înspre abisuri,
Streșinile strâng din ploaie glasul ultimilor plânsuri.
Spune-mi, unde pleacă Luna îmbrăcată în mireasă?
Stele albe cad în mare, doar că ție nu-ți mai pasă.
Îmi ascund dorul de tine printre albe crinzanteme,
Iar cerneala-mbrățișează literele din poeme.
Toamnă, frunze, flori și ceață toate-ți scriu același vers,
Numai inima pustie mai colindă-n Univers.
Pe o scară de lumină îngeri albi din cer coboară
Să aducă-n vise fluturi și un colț de primăvară.
Se-aud strigăte pe-afară iar zăvozii latră-n gânduri,
Poarta scârțâie-n livadă, lovind șubredele scânduri.
Eu privesc pe un perete jocul flăcării nebune
Și adorm purtat de aștri printre amintiri cu tine.

Ca Două Clipe

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Sărutul iernii tale alunecă pe frunte,
Parfumul de ninsoare atinge înserarea,
Pe ramul de argint, cu frunzele pierdute,
Am scuturat lumină, să regăsesc cărarea.
La malul unei lacrimi, mai arde-o lumânare,
Un vis, chemat de noapte, mi-alunecă în minte,
În iarna cu petale, şi zâmbetul mă doare,
Tu mă întrebi, când ninge, ca un copil cuminte.
Doar gustul aşteptării, îmi fură amintirea,
Pe chipul tău e vară şi toamnă, şi dorinţă,
Am să privesc, din umbră, dar, unde e iubirea?
Suntem, ca două clipe, pe-un mal de neputinţă.
Pădurea se ascunde, respir atomi şi sfere..
Noi suntem veşnicia, ce-mbrăţişează cerul..
Acorduri îngheţate, din alte emisfere,
M-ating, îndrăgostite, dar nu-nţeleg misterul.
Peronul tău cu fluturi şi-a regăsit culoarea,
Iubito, vine iarna, mai spune-mi, că e bine!
În glasul lumii noastre, a poposit uitarea..
Mai spune-mi de iubirea, ce a rămas la tine!