Refren: Cafea cu gust amar fierbinte în cană
Mă gândesc că poate îmi pun sare pe rană
Cafea cu gust amar, poate mâine o să vină
O nouă zi, dar fără cofeină (bis).

Am ochii umflați de somn, parcă mă mișc în reluare
Căci sincer intru lent într-o stare de nepăsare
Cafeaua mă privește-n ochi dându-mi de înțeles
Așa că mai beau puțin și-ajung într-un alt univers
Aud bătăi de tobe, ce-mi sparg fișierele minții
Sunt clipe stranii transmise prin simple vibrații,
Fără stres, sunt doar eu, dar e-amar în jurul meu
Totuși vreau să pot scăpa, dar pășesc prea greu
Vreau cu picioarele pe pământ să mă trezesc la realitate
Dacă voi arunca licoarea, probabil se poate
Am călătorit în timp, am fost sigur în altă viață
Dar e ciudat, am aceeași ceașcă de cafea în față
Aud o vioară în spatele meu, reprezintă sărăcia
Mă uit pe geam, văd cerșetori, deci sunt în România
Am văzut un univers paralel, pe dos total
Doar de la o ceașcă de cafea, cu gust amar.

Refren : Cafea cu gust amar fierbinte în cană
Mă gândesc că poate îmi pun sare pe rană
Cafea cu gust amar, poate mâine o să vină
O nouă zi, dar fără cofeină

Sărută-mi gândul stins, apoi rămân veșnic prins
Pe cărarea noastră veche, de mult nu a mai nins
Natura a împietrit, soarele și luna au plecat
Adept al singurătății vitrege într-un mediu separat.
Spiralat cu mărgele olfactive totu-i brut
Arunc sabia veche în mormânt, sap pentru scut
Parcă-ți aud glasul, parcă mă mângâie… mă cheamă
Dar am membrele paralizate și zac prins de teamă.
Îți recunosc recunoștința, abisul e în pustiu
Scriu citate dintr-un déjà-vu, greșesc mult, știu…
Însă nu e vina mea… sunt condamnatul pieirii
N-am vrut să cos rănile sărate cu firele firii.
Acum îndură speranța unui trai ce ți-l blestem
Sper să ne revedem curând, însă n-am să te chem
Totul rămâne în voia întâmplărilor născute din ecou
Ca un trist tablou născut din chipului tău.

Luceafărul se înclină în fața măreției tale
Umbrele dansează noaptea la a ta chemare
Amintire de plumb, ușor parcă-mi stă în cale
Privesc în zare însă nu-ți văd o cale de salvare.
Luceafărul se înclină în fața măreției tale
Umbrele dansează noaptea la a ta chemare
Amintire de plumb, ușor parcă-mi stă în cale
Privesc în zare însă nu-ți văd o cale de salvare.

În ceas târziu, te admir în indigo la ora fixă
Cu sufletul în candelă mențin flacăra aprinsă
Însă eu mă sting ușor, ofilesc în pas de dor
Imaginea ei o croșetez din amăgiri, știu că mor.
Pecetele mele sunt cascade seci pline de spini
Admir ancora sub formă de cruce la care aspiri
Fără sens ca dragostea, rămân eu și pun punct
Cadavru static cu ființa pusă într-o mână de pământ.
Da, e mâna ei, visez un coșmar cromatic stins
Cu pași pe podul tânăr unde lacăte am prins
Iar cheia e la mine, duplicat ordinar de metal
Străpunge acel zâmbet ruginit scurs din mental.
Nu mi-am pierdut speranța, ea m-a pierdut pe drum
Orfan orb captiv într-o cutie vizibilă prin scrum
Rup ultima petală, floarea își pierde strălucirea
Raspunsul rămâne NU, ramai să orbești omenirea.

Luceafărul se înclină în fața măreției tale
Umbrele dansează noaptea la a ta chemare
Amintire de plumb, ușor parcă-mi stă în cale
Privesc în zare însă nu-ți văd o cale de salvare.
Luceafărul se înclină în fața măreției tale
Umbrele dansează noaptea la a ta chemare
Amintire de plumb, ușor parcă-mi stă în cale
Privesc în zare însă nu-ți văd o cale de salvare