Arthur Rimbaud – Versuri.pro https://versuri.pro Versuri corectate și explicate Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000 ro-RO hourly 1 https://wordpress.org/?v=6.9 https://versuri.pro/wp-content/uploads/2026/01/cropped-favicon-32x32.png Arthur Rimbaud – Versuri.pro https://versuri.pro 32 32 Antica https://versuri.pro/arthur-rimbaud-antica https://versuri.pro/arthur-rimbaud-antica#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000 http://versuri.pro/?p=87967 →]]> Gingaș fiu al lui Pan! În jurul frunții tale încununată de flori și de broboane, ochii, mingi prețioase, rotesc.
Pătați de drojdii brune, obrajii ți se scobesc. Colții tăi sclipesc.
Pieptul seamănă cu o țiteră, clinchete trec prin brațele tale blonde.
Inima îți bate în acest pântec în care doarme dublul s**. Preumblă-te, noaptea, mișcând încet această coapsă, această secundă coapsă și această gambă din stânga.

]]> https://versuri.pro/arthur-rimbaud-antica/feed 0 Valea Adormită https://versuri.pro/arthur-rimbaud-valea-adormita https://versuri.pro/arthur-rimbaud-valea-adormita#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000 http://versuri.pro/?p=87968 →]]> Cu buze verzi cântă un râu,
Smulgând din rădăcină apa,
Îi ajunge umbra pân’ la brâu –
Și soarele-i închide pleoapa.

Soldatul plânge-n capul gol
Pe iarba, Doamne, adormită;
Parcă-i un înger ce-n nămol
E dus de-a pururi în ispită!

Surâsul pare împietrit pe buze,
Pământul-i gata să-nflorească-
Dragostea tăcerea să-i acuze:
Natura-i, Doamne, omenească!

Și ochii-s un portret în rouă;
De sânge lacrimi parcă două.

]]> https://versuri.pro/arthur-rimbaud-valea-adormita/feed 0 Rușine https://versuri.pro/arthur-rimbaud-rusine https://versuri.pro/arthur-rimbaud-rusine#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000 http://versuri.pro/?p=9514 →]]> Cât timp cuţitul nu va
Tăia acest creier, bucată
Verzuie de mucava
Nicicând de idei vizitată,
(El, însă, ar trebui
Să-şi taie urechile, ambele,
Nasul şi buzele, şi
Să-şi jertfească şi gambele!).
Cât timp, aşadar, n-o să-i intre
Cuţitul în cap ca să-l taie,
Şi-un foc n-o să-i ardă în vintre,
Şi pietrele n-au să-l jupoaie,
Copilul ăsta barbar
Nu trebuie să înceteze,
Nicio clipită măcar,
Să-nşele şi să trădeze.
Şi să împută văzduhul
Ca un motan din Munţii Stâncoşi.
– Când o să-şi dea, însă, duhul,
Rostiţi totuşi o rugă, pioşi!

]]> https://versuri.pro/arthur-rimbaud-rusine/feed 0 Ceea Ce I Se Spune Poetului În Legătură Cu Florile https://versuri.pro/arthur-rimbaud-ceea-ce-i-se-spune-poetului-in-legatura-cu-florile https://versuri.pro/arthur-rimbaud-ceea-ce-i-se-spune-poetului-in-legatura-cu-florile#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000 http://versuri.pro/?p=9530 →]]> I.
Şi-aşa, mereu, spre-azurul negru
Răsfrânt în marea de topaz,
Vor funcţiona în seara-ţi crinii –
Cinstire pline de extaz!.
În vremea noastră dominată
De sago, când Plantele sunt harnice,
Crinul va bea dezgusturile albastre
În Prozele tale evlavioase!.
– Crinul domnului de Kerdrel,
Sonetul anului o mie opt sute treizeci,
Crinul ce i se oferă unui Menestrel
O dată cu garoafa şi busuiocul!.
Crini! Crini! Nu prea se văd!
Iar în Versul tău, asemeni mânecilor
Unor Păcătoase cu umbletul dulce,
Freamătă mereu aceste flori dalbe!.
Totdeauna, Scumpule, când faci baie,
Cămaşa ta cu subsuori bălaie
Se umflă în adierile matinale
Care trec prin imundele flori de nu-mă-uita!.
Dragostea nu trece prin vămile tale
Decât Liliacul – o, leagăne! –
Precum şi viorelele de pădure –
Scuipaturi îndulcite cu larve negre!..
II.
O, Poeţilor, când aţi avea
Rozele, inspiratele Roze,
Roşii pe tulpinile unor dafini,
Şi umflate de o mie de octave! -.
Când Banville ar face să ningă cu ele –
Roze sângerânde, rotitoare,
Care învineţesc ochiul dement al străinului
Cu lecturi rău-binevoitoare! -.
În pădurile şi păşunile voastre,
O, prea paşnicilor fotografi,
Găsiţi o Floră destul de variată,
Aidoma dopurilor de sticle!.
Aceleaşi plante franţuzeşti,
Ţâfnoase, ftizice, caraghioase,
Prin care navighează pântecul
Baseţilor, pe înserate;.
Mereu, după înfiorătoarrele planşe
Cu Lotuşi albaştri sau cu Floarea-Soarelui,
Stampe roz, subiecte sacre
Pentru fetele care se duc la împărtăşanie!.
Oda pentru Aşoka cadrează
Cu strofa în formă de fereastră de bordel;
Cât despre Părăluţă, nişte fluturi grei
Şi strălucitori îşi depun găinaţul pe ea.
Plante vechi, galoane vechi!
O, bobârnace vegetale!
Flori bizare din vechi saloane!
– Nu pentru şerpi, ci pentru cărăbuşi.
Sunt aceşti grăsuni vegetali înlăcrimaţi,
Pe care Grandville i-ar fi lăsat la lizieră,
Şi pe care nişte astre rputăcioase, cu vizieră,
I-au alăptat cu vopsele!.
Da, balele voastre de fluiere
Dau nişte glucoze preţioase!
– Crini, Aşoka, Liliac, Roze,
Sunteţi ca nişte ouă prăjite în pălării vechi!..
III.
O, Vânâtorule ce-alergi
Desculţ prin a lui Pan grădină,
Nu poţi, nu trebuie să-ncerci
Botanica s-o ştii mai bine?.
Mă tem că eşti în stare să aduci Cantaridele
După Greerii roşcaţi,
Aurul din Rio după albastrul Rinului –
Pe scurt, Norvegia după Florida:.
Dar, Scumpe Domn, Arta nu mai înseamnă acum
– Acesta e adevărul! – să îngădui
Eucaliptului uimitor
Să ducă în cârcă nişte boa constrictori lungi cât un hexametru;.
Până-aici!.. E ca cum arborii acaju
Ar folosi, chiar în Guyanele noastre,
Doar cascadelor de sapaju,
Delirului greoi al lianelor!.
– În fond, o floare, Rozmarin
Ori Crin, şi fie moartă-ori vie,
Ce-i, lângă un găinaţ marin
Sau lângă-un strop de luminare?.
– Am spus ce-am vrut să spun! Iar tu –
Chiar stând acolo, -ntr-o cabană
De bambus, cu oblonul tras
Şi, pe pereţi, tapete negre, -.
N-ai face altceva decât să freci
Nişte flori demne de o Oise extravagantă!..
– Poate! astea sunt lucruri
Pe cât de ridicole, pe atât de arogante!..
IV.
Să cânţi, nu pampasul cuprins, primăvara,
De negre revolte înspăimântătoare,
Ci tutunul, şi florile de bumbac!
Recoltele exotice să le cânţi!.
Frunte albă tăbăcită de Phoebus,
Spune mai bine câţi dolari câştigă
Pedro Velasquez, Havana;
Dă-o-ncolo de „mare din Sorrento”.
Unde se duc Lebedele cu miile, –
Strofele tale să fie nişte reclame
Pentru tulpinile de manglier
Scotocite de hydre şi de valuri!.
Catrenele tale să plonjeze în pădurile însângerate
De unde să se întoarcă pentru a propune Oamenilor
Diferite sorturi de zahăr alb,
Pectorare şi gome!.
Să aflăm prin Tine ce sunt culorile blonde
Din munţii plini de zăpadă, de la Tropice:
Insecte care depun ouă,
Ori licheni microscopici?.
Găseşte, am dori, Vânătorule,
Câteva garanţe înmiresmate,
Pe care Natura în pantaloni
Să le facă să înflorească – pentru armatele noastre!.
Găseşte, în preajma Codrului adormit,
Florile asemănătoare unor boturi
Din care bălesc alifii de aur
Ce ung coama întunecată a bivolilor!.
Găseşte, pe păşunile nebune, unde deasupra Albastrului
Tremură argintul pubescenţelor,
Caliciile pline de Ouă de foc
Care se coc în mijlocul esenţelor!.
Găseşte Ciulinii bumbăcari
La torsul nodurilor cărora zece măgari
Cu ochi de jăratec muncesc pe brânci!
Găseşte nişte flori aidoma unor jilţuri adânci!.
Da, găseşte în miezul unor negre filoane
Acele flori aproape pietre-celebre! –
Care să aibă, în preajma ovarelor lor bălaie şi tari,
Nişte amigdale răşinoase!.
Serveşte-ne, Farsorule! – eşti în stare –
Pe un taler de un roşu splendid,
Tocăniţe de Crin dulceag, care
Să ne muşte lingurile de metal Alfenid!.
V.
O să cânte careva Marea Iubire
Ce fură sumbrele Indulgenţe:
Dar nici Renan, nici motanul Murr
N-au văzut enormii ciorchini albaştri!.
Tu, aţâţă-ne prin miresme
Isteria adormită în lâncezeală;
Înalţă-ne spre candori
Mai virginale decât Madonele..
Negustor! colonist! mediu!
Rima ta va ţâşni, albă sau roză,
Ca o rază de sodiu,
Ca un cauciuc ce se umflă!.
Din negrele-ţi Poeme, zboare –
O, Scamatorule, – dioptrii
Verzi, albe, roşii, flori bizare
Fluturi electrici, mii şi mii!.
Iată! e Veacul infernal!
Iar telegraficele fire
– Liră cu cântece de fier –
Orna-vor omoplaţii tăi magnifici!.
Rimează-ndeosebi o poezie
Despre boala care macină cartofii!
– Iar dacă vrei să compui
Poeme pline de mister.
Citite din Paramaribo
Pân’ la Treguier, – fă rost, poete,
De cartea domnului Figuier,
Cu poze! – scoasă de Hachette!
Adăugat de: Gerra Orivera

]]> https://versuri.pro/arthur-rimbaud-ceea-ce-i-se-spune-poetului-in-legatura-cu-florile/feed 0 Roman https://versuri.pro/arthur-rimbaud-roman https://versuri.pro/arthur-rimbaud-roman#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000 http://versuri.pro/?p=9547 →]]> I.
La ani șaptesprezece, nu ești defel serios.
Lași naibii, într-o seară, și țapi și limonadă:
Ieșind din cabaretul cu lustre, zgomotos,
Te duci sub teii-n floare ce cresc pe promenadă.
În iunie, spre seară, e-atât de-nmiresmat
Văzduhul, că-nchizi ochii adesea, de plăcere.
Orașul nu-i departe, iar vântul – încărcat
Cu zgomote – miroase a viță și a bere.

II.
Te uită, o fâșie de-azur, cât un arnici,
S-a agățat de-o creangă: o stea răutăcioasă
O-mpinge și, cuprinsă de-un dulce tremurici,
Pe boltă se topește, subțire și lăptoasă.
Șaptesp’ce ani! O noapte de iunie! Pierdut,
Lași să te-mbete seva – e parcă o șampanie.
Bați câmpii; ți se zbate pe buze un sărut –
Îl simți cum se frământă mereu, ca o gânganie.

III.
Cu inima năucă, prin cărți robinsonezi
Când, în lumina pală-a unui fanar, răsare
O fată drăgălașă, – dar lângă ea mai vezi
Și-al tatălui ei guler, – o umbră-ngrozitoare.
Te crede fata foarte copilăros; bătând
Din pantofiori, deodată se-ntoarce către tine
Cu o mișcare vie, sprințară lunecând.
– Pe buze-ți mor, atuncea, duioase cavatine.
Ești, până-n luna august, îndrăgostit lulea!
Îi scrii sonete: râde de ele, deopotrivă.
Amicii toți, te lasă: prea ești neghiob. Dar Ea
Se-ndură, într-o seară, să-ți scrie o misivă.
În seara ceea intri în birtul zgomotos
Și ceri un țap de bere, sau poate-o limonadă..
La ani șaptesprezece, nu ești de fel serios,
Când știi că sunt atâția tei verzi pe promenadă.

]]> https://versuri.pro/arthur-rimbaud-roman/feed 0 Boemă https://versuri.pro/arthur-rimbaud-boema https://versuri.pro/arthur-rimbaud-boema#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000 http://versuri.pro/?p=9563 →]]> Umblam cu pumnii-n buzunările crăpate
Şi chiar paltonul îmi părea că-i ideal.
Mergeam sub ceruri, Muză, şi-ţi eram vasal:
Ce de mai dragosti am visat, frumoase toate!
Nădragii mei aveau o gaură cam mare,
Dar înşiram la rime, cufundat în vis.
Găseam în Ursa Mare-un han mereu deschis,
Iar stelele-mi foşneau pe cer, încântătoare.
Le ascultam, pe margine de drum şezând,
În serile acelea de septembrie, când
Simţeam pe frunte roua – vin ameţitor,
Şi când, rimând prin întunericul fantastic,
Trăgeam ca de o liră de-al ghetelor elastic,
Proptindu-mi inima cu un picior!

]]> https://versuri.pro/arthur-rimbaud-boema/feed 0 Furiile Cezarului https://versuri.pro/arthur-rimbaud-furiile-cezarului https://versuri.pro/arthur-rimbaud-furiile-cezarului#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000 http://versuri.pro/?p=9515 →]]> Se plimbă Omul palid pe-aleile-nflorite.
E-n redingotă neagră şi c-un trabuc în dinţi.
La Tuilerii i-e gândul, la florile-i vestite,
Şi-ades în ochii-i sumbri se-aprind priviri fierbinţi.
Ani douăzeci de-orgie l-au îmbătat, se pare,
Pe împăratul nostru. – „Eu am să sting – şi-a spus –
De-a pururi Libertatea, ca pe o lumânare!
Dar Libertatea-i vie, iar el e indispus.
Pe buzele lui mute, ce nume dă târcoale?
Şi ce regret îl roade? Nu vom putea afla:
Ciudat e împăratul, privirile i-s goale.
S-o fi gândind la Omul cu ochelari, cumva?
Ca la Saint-Cloud, pe vremuri, se uită în neştire
La fumul de ţigară, albastru şi subţire.

]]> https://versuri.pro/arthur-rimbaud-furiile-cezarului/feed 0 Duhul https://versuri.pro/arthur-rimbaud-duhul https://versuri.pro/arthur-rimbaud-duhul#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000 http://versuri.pro/?p=9531 →]]> Veșnice Ondine,
Apa împărțiți-o bine!
Veneră, soră de azur,
Tulbură talazul pur!
Jidovi din Norvega țară,
De zăpezi să-mi povestiți!
Surghiuniți de-odinioară,
Despre mări să-mi vorbiți!
EU – Nu, destul cu toate-aceste.
Băuturi și flori celeste!
Chipuri și legende-acum
Să-mi stingă setea n-au cum;
Cântărețule, ți-e fină
Setea mea haină –
Hidră-ascunsă, fără bot
Care roade tot.

]]> https://versuri.pro/arthur-rimbaud-duhul/feed 0 Vieți https://versuri.pro/arthur-rimbaud-vieti https://versuri.pro/arthur-rimbaud-vieti#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000 http://versuri.pro/?p=9548 →]]> O, enormele alei ale țării sfinte, tindele templului!
Ce s-a făcut cu brahmanul care mi-a deslușit! Proverbele? De-atunci, de acolo, văd încă și pe bătrâne!
Îmi amintesc de orele de argint și de soare către fluvii, cu mâna soaței pe umărul meu, și de mângâierile noastre în picioare în câmpurile piperate.
Un zbor de columbe scarlate tună în jurul gândirii mele.
– Surghiunit aici, am avut o scenă pe care să joc capodoperele dramatice ale tuturor literaturilor.
Vă voi arăta bogățiile nemaipomenite.
Observ istoria comorilor pe care le găsirăți. Văd urmarea! Înțelepciunea mea e tot atât de disprețuită cât e haosul. Ce-i neantul meu pe lângă stupoarea care vă așteaptă?

]]> https://versuri.pro/arthur-rimbaud-vieti/feed 0 Foame https://versuri.pro/arthur-rimbaud-foame https://versuri.pro/arthur-rimbaud-foame#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000 http://versuri.pro/?p=9564 →]]> De am vreo poftă și-aplecare,
E doar de glod și piatră tare.
Prânzesc tot din văzduh din cer,
Din stâncă, din cărbuni, din fier.
Foamele-mi, rostiți. Și pașteți, lin,
Sunetele vâlcelei.
Atrageți veselul venin
Rochiței-rândunelei.
Mâncați pietrișul spart și dale
De vechi, bătrâne catedrale;
Prunduri străvechi, diluviale,
Pâini semănate-n dâmburi pale.
Lupul striga dintre frunzare
Sculptând penetul mândru-n drum
Al prânzului de zburătoare:
Cu el asemeni mă consum.
Salatele, ori poama, strânsă
Așteaptă-a fi, pe îndelete;
Paingul bălăriei, însă,
Mănâncă numai violete.
Să dorm! Să fierb, lumină,
Pe-altarele lui Solomon.
Puhoiu-aleargă pe rugină,
și se amestecă-n Cedron!

]]> https://versuri.pro/arthur-rimbaud-foame/feed 0