Agathodaimon – Versuri.pro

Sfințit Cu Roua Suferinței

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Sfințit Cu Roua Suferinței
Când lumea se preschimbă-ntr-o umedă-nchisoare
În care-n van speranța, biet liliac se zbate
Lovindu-se de ziduri, cu-aripi șovăitoare
Și dând mereu cu capu’-n tavanele surpate.
Deodată, mânioase, prind clopote să sară
Și către cer urlă-ngrozitoare
Lungi și nesfârșite convoaie mortuare
Încet și fără muzici prin suflet trec mereu..
M-ați sfințit cu roua suferinței
Și mi-ați pus venin în sânge
Iar speranța-nvinsă plânge
Ca sufletul meu
Și mută-i gura-dulce a altor vremi
Când timpul crește-n urma mea
Iar eu mă-ntunec!.
E-o oră grea și mare
Aripile-mi negre în ceruri se-ntind
Astfel lume amuțește la-ntunecări solare
Astfel mare amuțește vulcane când s-aprind..
Când prin a vieții visuri ostiri de nori apar
A morții umbră slabă cu coasa și topor
Tăcetil cumtac în spaimă, creștinii din popor
Când evul asfințește și sumnezeii mor!.
Se mistuie-n moarte și durere
Văpaia care-n mine a strălucit
Ciudata întristare ce crește ca și marea
Pe-un țărm stâncos, pustiu..
Peste flăcări, peste fumuri, pe cadavre descărnate
Pe câmpii deșerte, pe altare profanate
Vino, să-șezi pe ele tronul tău de oseminte
Înalță-te în culmea fumegândelor morminte!
Căci eu nu mă las înrobit de tine,
Crestine!

Glasul Artei Viitoare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Străine, ce bați la poartă, de unde vii și cine ești?
Străine de lumea noastră, răspunde-ne de unde vii,
Prin care lumi trăiși coșmarul nepovestitelor povești
Și-n care stea găsiși culoarea decoloratei nebunii?.
„De unde vin? De unde pot veni, când ochii-mi
plini de regrete și tristeți par 2 candele-aprinse
în cripta morților poeți?”.
Priviți, sunt gol, căci calea-mi fuse-atât de lungă
Și-n calea mea-ntâlnii pe rând pe toți
Câți vrură să vă vândă podoabe noi ce nu se vând
Pe cei ce vrură să vă-ndrume spre mai bine
Spre-acel îndepărtat întrezărit
În armoniile eterne dintr-un sfârșit și-un infinit.
„De unde vin? Eu vin din lumea creată dincolo de zare
Din lumea-n care n-a fost nimeni din voi”.
Deschideți poarta dar, veniți în jurul meu degraba
Porniți cu mine-mpreună spre lumea-n care nu-s
castele cu punți și șanțuri feudale
Nici ruginite porți de-aramă la care bat cei noi sosiți
Veniți cu toți cât mai e vreme și mai puteți cânta!.
Veniți, să v-aprind în suflet lumina stinselor faclii
Și-n versuri fantasmagoria și vraja noilor magii
Iar cânturile voastre cu care azi cerșiți o pâine
Să le cunun cu strălucirea aurorelor de mâine.
Dar poarta a rămas închisă la glasul artei viitoare!

Tristețea Vehementă (Part 2)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Străinule ce bați la poartă, de unde vii și cine ești?
Străinule de lumea noastră, răspunde-ne de unde vii,
Prin care lumi trăiși coșmarul nepovestitelor povești
Și-n care stea găsiși culoarea decoloratei nebunii?.
„De unde vin? De unde pot veni, când ochii-mi
plini de regrete și tristeți par 2 candele-aprinse
în cripta morților poeți?”.
Priviți, sunt gol, căci calea-mi fuse-atât de lungă
Și-n calea mea-ntâlnii pe rând pe toți
Câți vrură să vă vândă podoabe noi ce nu se vând
Pe cei ce vrură să vă-ndrume spre mai bine
Spre-acel îndepărtat întrezărit
În armoniile eterne dintr-un sfârșit și-un infinit.
„De unde vin? Eu vin din lumea creată dincolo de zare
Din lumea-n care n-a fost nimeni din voi”.
Deschideți poarta dar, veniți în jurul meu degraba
Porniți cu mine-mpreună spre lumea-n care nu-s
castele cu punți și șanțuri feudale
Nici ruginite porți de aramă la care bat cei noi sosiți
Veniți cu toți cât mai e vreme și mai puteți cânta!.
Veniți, să v-aprind în suflet lumina stinselor faclii
Și-n versuri fantasmagoria și vraja noilor magii
Iar cânturile voastre cu care azi cerșiți o pâine
Să le cunun cu strălucirea aurorelor de mâine.
Dar poarta a rămas închisă la glasul artei viitoare!

Stindardul Blasfemiei

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Trei cruci de lemn, trei cruci enorme de lemn
Vopsite cu trei culori, păzesc pe marginea șoselei
Fântâna celor credincioși!
Trei cruci pe marginea șoselei cu gesturi largi de mâini bolnave
Opresc din drum pe călători și parcă-s trei spânzurători
De care atârnă trei crisosi..
Într-o zi împinși de-același funerar îndemn
Ca două armate puse una-n fața alteia
Cuminții se-ntâlniră cu nebunii
Copiii morților de mâine se-ntâlniră cu părinții..
„Și-armatele-ncepură lupta la umbra crucilor de lemn
Deoparte flutura stindardul credinței.. alb.. curat..”
Ca albul cel curat, al florilor de nufăr
Iar tricolorul nebuniei, închis cu grijă-n câte-un cufăr
De craniu omenesc..
Stă gata să se desfășoare la cea dintâi îngenunchere
A albului domnesc..
Însă-n ziua aceea cerul înnegrit de fum părea
Un tavan de catedrală ce se năruia
„Iar fumul din clopotnițele-aprinse deschidea-n albastru:”
Drumul altui fum, mai greu, mai negru și-albastrul
se-nnegrea..
Și-n ziua aceea cerul înnegrit de fum părea
Un tavan de catedrală ce se năruia.
Și mulțimea-nspăimântată, spre clopotnițele-aprinse
Se-ndrumă grupuri, grupuri, cei cuminți privesc plângând
Plâng ca resturile unei armate-nvinse, iar nebunul stă deoparte
Și zâmbește.. fredonând:
BLASFEMIE!!!
„Iar tricolorul nebuniei adăpostea pe-nvingători!!!”

Ne Cheamă Pământul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

La voi cobor acuma, voi suflete-amăgite
Și ca să vă ardă fierea, o, spirite-amețite
Blestemul îl invoc
Blestemul mizantropic, cu vânata lui gheară
Ca să vă scriu pe frunte, vița ce se-nfiară
Cu fierul ars în foc..
O, fiarbă-va mândria în vinele stocite,
În ochii stinși de moarte, pe frunți învinețite
De sânge putrezit
Ce am de-alege oare în seaca-va ființă?
Ce foc far-a se stinge, ce drept fără să-mi mintă
O, oameni morți de vii.
Vezi cum crapă urna, cenușa reînvie
Cum murmură trecutul cu glas de bătălie
Poporului Român
Cum umbrele se-mbracă cu zale ferecate
Și frunțile cărunte le-nalță de departe
Un Cezar, un Traian.
Cad putredele tronuri în marea de urgie
Se sfarmă deodată cu lanțul de sclavie
Și sceptrele de fier
În două părți Infernul portalele-și deschide
Spre-a-ncăpea cu mia rásufletele hîde
Tiranilor ce pier.
O, sfinte firi vizionare
Ce faceați valul să cânte, ce puneați steaua să cânte
Ce creați o altă lume pe asta lume de noroi
Proști și genii, mic și mare, sunet, sufletul, lumina
Toate-s praf, lumea-i cum este.. și ca dânsa suntem noi.
Refren: Și singur stau și caut, ca uliul care cată
În inima-omenirii de viață dezbrăcată
Un stârv spre-a-l sfâșia..