zboruri – Versuri.pro

Giuseppe Ungaretti - Aura (Varianta)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Auzind cerul,
Spadă matinală,
Și muntele ce-i urcă în sân,
Mă întorc la obișnuitul acord.
La poale strânge urcușul
Un pâlc obosit de arbori.
Prin rețeaua de crengi
Revăd născându-se zboruri.

Daniel Vişan-Dimitriu - Zboruri

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

De vor veni acele vremuri crunte
când nu vei fi și totul s-ar sfârși,
din pieptul meu, un geamăt ca din munte
cutremurat profund, s-ar auzi.
Cu aripi sprijinindu-se de cețuri,
cuvinte, doruri, gânduri, vor zbura
prin lumea nesfârșitelor înghețuri
în care, nesperând, vor mai spera.
Vor mai pieri, vor mai cădea în valuri,
vor fi rănite-n marile furtuni,
ori se vor regăsi în idealuri
de dincolo de tainice genuni.
Vor fi și-acelea pentru care zborul
va fi întăritor și vor putea
să-și fie ele singure-ajutorul
când altă colonie vor crea.
Daniel Vișan-Dimitriu
(7 aug. 2017, Vol.”Călător prin gânduri”)

Grasu XXL - O Cheamă Lisa, Plătește cu Carte Visa

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

O cheamă Lisa
Plătește cu carte Visa,
Între două zboruri direct de la Nisa,
Și ni s-a spus că ea e stewardesă;
Camere de hotel, schimbă tot timpul adresa..
Leșa, o are în geantă, nu te mai stresa
Da’ oricum vrea să acapareze presa,
O cheamă Lisa.. plătește cu carte Visa..
Tot echipajul o alintă Lisu
Poartă doar uniforma și e visu’..
Și e visu’ oricărui bărbat
Sunt blocat pe ea de când am decolat..
Simt un gol în stomac, o fi de la înălțime,
Poate că n-am mâncat, mai știi (a a a ah)
Poate că-i Lisa.. abia acum mi-a picat fișa.
La ieșire, după ce-am aterizat
M-am băgat în seamă, n-am mai rezistat
Mi-a zis, mi-a zis c-o cheamă Lisa
M-am prins, m-am prins doar că mi-a cam expirat fișa.
O cheamă Lisa
Plătește cu carte Visa,
Între două zboruri direct de la Nisa,
Și ni s-a spus că ea e stewardesă;
Camere de hotel, schimbă tot timpul adresa..
Leșa, o are în geantă, nu te mai stresa
Da’ oricum vrea să acapareze presa,
O cheamă Lisa.. plătește cu carte Visa..
O cheamă Lisa
Și abea s-a prins că tre’ să crească miza
Le scoală paru’n cap la toți mai rău ca priza
Face ce-i place, ce face să-i car valiza
Fata-i directă, falimentul vine cu criza
Dacă ți-a făcut și ție, sigur ți-a plăcut surpriza
De la punctul de control i-ai simțit în aer briza
O cheamă Lisaaaaa..
Unde mai vezi un exemplar atât de rar ca Monalisa.
O cheamă Lisaaaa
Plătește cu carte Visaaa
O cheamă Lisaaa
E sora cu Monalisaaa.
O cheamă Lisa
Plătește cu carte Visa,
Între două zboruri direct de la Nisa,
Și ni s-a spus că ea e stewardesă;
Camere de hotel, schimbă tot timpul adresa..
Leșa, o are în geantă, nu te mai stresa
Da’ oricum vrea să acapareze presa,
O cheamă Lisa.. plătește cu carte Visa..

Ileana Mălăncioiu - Iertați-Mă Că Vă Spun

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Iertați-mă că vă spun, am visat că zbor
(De altfel, e unul dintre visele care se pot spune)
Treceam ca o pasăre albă pe cerul albastru
În vremurile foarte bune….
Treceam ca o pasăre albă fără cuib
Și fără pui și fără loc de așezare;
Treceam ca o pasăre albă, încet,
Din zare în zare….
Cerul mi se părea foarte larg
Pământul era o mare
Pe care nu puteam să cobor
Și vântul mă ducea la-ntâmplare —.
Iertați-mă că vă spun, am visat că zbor
Și-n vis se făcea că știam
Că nu sunt pasăre albă și mi-era frică
De golul prin care pluteam.

Nicolae Labiș - Cântec de Început

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Aripi de vultur în zbor de săgeată Icar și-a rotit,
Cei doi pumni omenești lacomi să-mplânte în soare,
Astăzi eu vreau să întreb răzvrătit nesfârșirea:
Cum de-a-nchegat după-atâtea puzderii de ani
Între arsurile tâmplelor mele pornirea
Și strigătul celui căzut!.
Zbor, zbor cu anii mei tineri,
Zbor ca un șoim înconjurând strâmta-nchisoare-a pământului,
Aripa mea se izbește mereu de zăbrelele nemărginirii
Și parcă-i un veac de când zbor.
Azi, înainte de-un nou și sălbatic avânt,
Vreau ca să cânt cu cântecul meu de-nceput.
Când se născuse poetul ochii-i văzuseră munții înalți,
Cerul înalt și frumos.
Veșnic îl cheamă de-atunci și îl tulbură
Dorul de ceea ce-i nou și desăvârșit.
Veșnic de-atunci alunecă-n lume ca flacăra,
Palmele-i calde învie frunzare și inimi
Ca să le lase din nou pradă morții, plecând mai departe
Mereu, mereu cântând.
.. Simt că mă blastămă frunzele, buzele, moartele inimi,
Pentru că odată-nviindu-le, morții din nou le-am lăsat.
Nu-s vinovat, nu-s vinovat
Că pururi caut, caut.
Prea repetat rupe tăcerea sub frunte
Strigătul prelung al străbunilor mei,
Toți ce murind mai aveau încă multe de spus.
Strigătul lor e acel ce-mi agită făptura,
Zbuciumul meu ascunzându-l sub zâmbetul roșu al gurii,
Pecetluind întrebarea
Sub limpezimea de floare a ochilor mei.
Viața e tot ce iubesc, tot ce cânt,
Toate văpăile patimei mele într-însa se mistuie.
Viața – smintită-nfrățire cu vraja-nserării și-a zorilor
Viața – năvalnică grindină-a luptelor,
Viața – dragostea omului..
.. dragostea..
Hei, aș dori să iubesc o femeie și eu..
Ea în mine există de mult și-o aștept..
Are un suflet ca aerul, mângâindu-mi vâslirea aripei,
Are un sânge ca viforul, sângele meu biciuindu-l,
Are o minte ca soarele, lângă a mea ca să ardă,
Trup mlădiu, sâni pietroși, statuie antică vie.
Până azi n-am iubit,
Deși somnul m-a prins uneori cu tâmpla în poala frumoaselor.
Eu, fiul și flacăra munților,
Îndoitu-mi-am fruntea și-n iarba câmpiilor ude,
Primit-am sărutul frunzarelor veștede
În așteptarea sărutului focului sfânt renăscător.
Azi omenirea trăiește în pragul mărețului ev,
Pas uriaș căscat în istorie
Când se încearcă ucide duioasa rușine a omului –
Dragostea lui pentru sine..
Pornim, ca omul, topindu-se-n semenii lui,
Totuși, el însuși să fie același,
Înzestrat cu tăria omenirii întregi.
Străbune Icar, voi, cei vechi,
Mult prea mult îndrăgitu-v-ați singuri;
Vrut-ai în pumni să prinzi soare
Numai ca asta să fie făcută de tine..
N-ai lăsat omenirii decât strigătul tău..
Eu nu cunosc iubirea de mine –
Cunosc iubirea de adevăr.
Pe mine tinzând să m-adăp, să mă sui,
Tind să înalț adevărul în mine.
De pe cer, din pământ, mă țintesc nențeleși,
Pretutindeni, doi ochi de nimic:
Începutul..
Sfârșitul..
.. ……………………………..
Pentru că-s om..
Om care astfel pășește pe glie:
Pleacă făptura-nainte,
Cade,
Frânge căderea prin pas,
Pleacă făptura-nainte,
Cade,
Frânge căderea prin pas,
Pleacă făptura-nainte..
Miezul pământului trage spre dânsul
Trupul și creierul meu.
Numai cu sufletul meu, poate mai mult decât altele,
Este atras ca o mare de toată-nstelarea azurului,
O armonie de mii de maree, fluxuri-refluxuri.
………………… ……………
Seara aceasta pornesc într-un nou și sălbatic avânt.
Stau în poiana albastră printre mesteceni de aur..
Luna răsare în spatele piscului înalt și subțire..
Vântul îmi spune c-odată ciobanul suise în vârf
Și îmbătat de-nălțime, singur crezând că-i un munte,
Pasul și-a-ntins pe alt munte să-l puie..
Astăzi, sub râpă, în tidva lui albă
Viespile bozăie-n faguri uscați, de cenușă.
Luna pălește, eu mă-nfior..
– Cum îs oamenii!.
Seara aceasta pornesc într-un nou și sălbatic avânt..
Zboruri confuze în urmă rămân..
Nu înțeleg încotro prin furtună se-ndreaptă corabia –
Are vreun rost să-nțeleg cum pe punte aleargă matrozii?
Nu înțeleg către ce nesfârșiri universul grăbește –
Are vreun rost să-nțeleg cum se-nvârte pământul prin el
Și spre ce năzuiesc în viață stăpânii mărunți ai pământului,
Uriași doar prin nemărginita îndrăzneală de-a fi?
Are!.
Veacuri de veacuri aceasta făcu omenirea.
Supse din lut pentru creier al sângelui must.
Prefăcându-l, prin „el“, în gândire –
Lunga istorie-a trudei înaltelor frunți.
Astăzi când omul ucide-amăgirile –
Noul efort al gândirii începe.
.. ……………………………..
Fiece gând care azi îndrăznește
Este-o fărâmă din gândul cel mare de mâine
Ce va supune Întregul!
Seara aceasta pornesc într-un ultim avânt
Cu nădejdile-mi toate.
Totuși e trist că mi-i zborul finit,
Că viața îmi dă prea puțin,
Că atunci când cădea-voi, durutul meu strigăt zbura-va
Să cate alt om ce-o să cheme prin veac:
– Astăzi eu vreau să întreb răzvrătit nesfârșirea
Cum de-a-nchegat după atâtea milioane de ani
Între arsurile tâmplelor mele pornirea
Și strigătul celui căzut!