https://versuri.pro Versuri corectate și explicate Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000 ro-RO hourly 1 https://wordpress.org/?v=6.9 https://versuri.pro/wp-content/uploads/2026/01/cropped-favicon-32x32.png https://versuri.pro 32 32 https://versuri.pro/cezar-bolliac-aqvila-strabuna https://versuri.pro/cezar-bolliac-aqvila-strabuna#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000 http://versuri.pro/?p=77167 →]]> Buciumul lui Zamolxe sună,
Scoală, Acvilă străbună,
Scoate capu, te trezeşte,
Du-te de te-ntinereşte:
Du-te-n Pareng de te scaldă,
Că dă Mithra vremea caldă.
Fă-ţi apoi o avântare
Şi te-opreşte-n Furu Mare,
Şi-mi aţintă, fără frică,
Soarele ce se ardică!
Tinde lung a ta umbrire,
Cheamă-ţi fiii la unire;
Dă din aripi şi răcneşte,
Îi adună, le grăieşte
Că Traian plin de ardoare
Stă pe Omul în picioare,
Le trimete voie bună
Şi porunca-i aşa sună:
„Ce e astă împărţire
Şi a numelui smintire!
Că vlăscenii, moldovenii,
Transilvenii, bănăţenii
Nu-s în tablele d-aramă,
Nici că-i ştie vechea Famă.
Pot să facă din Dacia,
Pe dreptate, România;
Dar românii au un nume
Pe cât vor trăi în lume.
Deci să-ncete poroclirea,
Dezertarea, dezunirea.”
Dă-te-n Istru-apoi, cu fală,
Ia p-aripi apă lustrală
Şi te-ntoarce de-i stropeşte,
Şi pe toţi îi înfrăţeşte:
În străvechea Românie,
Decât fraţi să nu mai fie!.
Paris, 25 martie 1856

]]> https://versuri.pro/cezar-bolliac-aqvila-strabuna/feed 0 https://versuri.pro/pavel-corut-trasnetul-geto-dacic https://versuri.pro/pavel-corut-trasnetul-geto-dacic#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000 http://versuri.pro/?p=52857 →]]> Prin vise-mi trece Decebal
Călare și însângerat
Neînfrânt de-al cotropirii val
Un trăsnet dur, nefulgerat!
Cu stânga-arată la pământ
Iar țărâna plânge-n urma lui
Bătrâne steiuri dau cuvânt
Și țipă codrii cei silhui.
Sub mine freamătă un cal
Și trupu-ntreg mi-e-nsângerat
În mine strigă Decebal
Un trăsnet dur, nefulgerat!
Pământu-acesta bun, frumos
Al nostru e să nu-l lăsăm
Priviți la el, priviți în jos
Veniți cu mine să luptăm!
Cu dreapta arată către cer
Zamolxe, noi suntem ai tăi!
Ne-ai zămislit din foc și fier
Nici cei mai buni, nici cei mai răi.
Sub mine freamătă un cal
Și trupu-ntreg mi-e-nsângerat
În mine strigă Decebal
Un trăsnet dur, nefulgerat!
Ne-ai învățat să stăm în drept
Cu fața-n Soare să privim,
Un semn aștept, atât aștept
Ca să luptăm, ca să murim!

]]> https://versuri.pro/pavel-corut-trasnetul-geto-dacic/feed 0 https://versuri.pro/lucian-blaga-zamolxe https://versuri.pro/lucian-blaga-zamolxe#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000 http://versuri.pro/?p=18198 →]]> În clipele din urmă, ce-mi vor bate
Rar –
Cu inima lor obosită,
Când Soarta cu genunchii
Pe trupul meu învins
Neîndurătoare îmi va stoarce
Din pieptul celei
Din urmă
Dureri
Puterea de a mai striga.
Aș vrea s-o simt atunci deasupra-mi istovită
De lupta dintre mine și ea,
Ca să-nflorească într-un surâs
Pe buza-mi moartă întrebarea: „Îndrăzni-va Soarta
Să mai înceapă a doua oară lupta
C-un visător?”

]]> https://versuri.pro/lucian-blaga-zamolxe/feed 0 https://versuri.pro/firma-copiii-cerului https://versuri.pro/firma-copiii-cerului#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000 http://versuri.pro/?p=20971 →]]> Am căutat comori ascunse în deșert
Și timpul a trecut fără să știu ce pierd
Pe drumuri neștiute, am rătăcit
Și apoi în zori de zi Zamolxe a grăit:
Ascultă bine
Nu ești al nimănui
Ai fost dintotdeauna copilul cerului
Și spune: Ascultă bine
Nu ești al nimănui
Îmbrățișează-ți frații, copiii cerului
(și cântă)
Avem același sânge
Suntem raze de lumină
Acum și-ntotdeauna
Stăpânii pământului
Ascultă.
Și m-am hrănit cu ură, și am murit de dor
Să mai respir odată, dulceața florilor
Iar setea de iubire am stins-o cu venin
Până în ziua-n care Zamolxe mi-a vorbit.
Ascultă bine
Nu ești al nimănui
Ai fost dintotdeauna copilul cerului
Și spune: Ascultă bine
Nu ești al nimănui
Îmbrățișează-ți frații, copiii cerului
(și cântă)
Avem același sânge
Suntem raze de lumină
Acum și-ntotdeauna
Stăpânii pământului
Ascultă.
Ascultă x3
Stăpânii pământului
Nu uita..
Ascultă x3
(ridică mâinile la cer și cântă).
Ascultă bine
Nu ești al nimănui
Ai fost dintotdeauna copilul cerului
Și spune: Ascultă bine
Nu ești al nimănui
Îmbrățișează-ți frații, copiii cerului.

]]> https://versuri.pro/firma-copiii-cerului/feed 0 https://versuri.pro/ion-pachia-tatomirescu-zalmoxis-al-xii-lea https://versuri.pro/ion-pachia-tatomirescu-zalmoxis-al-xii-lea#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000 http://versuri.pro/?p=28274 →]]> Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai,
vine, Samoș, vine, către tine vine
sufletu-mi din grai, fără trup de mai,
lumină-n destine, orgă cu albine,
pe-un picior de plai, pe-o gură de rai!
Și la nunta mea, eu sunt fulg de stea,
eu sunt ochiul vrerii, eu sunt umbra mierii,
eu sunt brăducea tot cu chipu-n nea,
hrană de-azur verii certe-a învierii –
și la nunta mea, eu sunt fulg de stea!

]]> https://versuri.pro/ion-pachia-tatomirescu-zalmoxis-al-xii-lea/feed 0 https://versuri.pro/ion-pachia-tatomirescu-zalmoxis-al-iv-lea https://versuri.pro/ion-pachia-tatomirescu-zalmoxis-al-iv-lea#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000 http://versuri.pro/?p=28279 →]]> De-aur am palat, cu otavă-n pat:
zici că-i păr de zebră, cald, pentru vertebră,
parcă-i puf coafat – bigu-i nestemat –
de-o mână celebră, tare în algebră;
de-aur am palat, cer mi-a ancorat..
Mi-e mov nenufar cu-o petală-n var –
balta-i-cer dă seva, stelar-mâlu-i ceva
beznă – pe cântar – coaptă-n măsălar,
bucurându-mi Eva, Cogaionul, Deva,
sublim nenufar – bolţii girofar..!
23 martie 1976 / 21 noiembrie 2013.

]]> https://versuri.pro/ion-pachia-tatomirescu-zalmoxis-al-iv-lea/feed 0 https://versuri.pro/ion-pachia-tatomirescu-dacia-din-sarcofagele-piramidei-extraplate https://versuri.pro/ion-pachia-tatomirescu-dacia-din-sarcofagele-piramidei-extraplate#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000 http://versuri.pro/?p=28290 →]]> Din toamnă, în primăvară..
– Ce faci, Dacie, -ntre legi,
ce faci, Dochio, -n Bucegi..?!?
– Cerul îţi plivesc de negi:
să-ţi rămână numai stele
dintre cele logostele..!.
– Ce caţi, Dacie, în seară,
din toamnă, în primăvară..?!?
– M-au închis strămoşii-afară:
să-ntorn jaru-n constelaţii –
dup-ale lor ecuaţii..!.
– De ce-i Dochiana, -n şură,
ea, fecioară cu măsură,
ce-aprinde bumbii-n răsură..?!?
– Cată alb de mărţişor :
să te-nzăpezească-n dor;
roşu fulger de ungher
să nu stea vr-un făt stingher;
la păuni, în cer de pene,
ochi-perechi s-aprindă gene;
Feţi-Frumoşi – la Cosânzene –
să stea, -n ceruri totdeauna,
cum stau Soarele şi Luna :
tot anul s-aibă cununa..!.
Duminică, 1 mărţişor, 2009 / Luni, 25 aprilie 2016.
Sufletele eroilor valahi..
Ştiu
că Măiastra lui Brâncuşi
de pe ultimul trunchi de piramidă
al Coloanei Credinţei fără Sfârşit
de pe malul Jiului –
râul Dumnezeului
din Cogaion –
are misiunea să ducă
în raiul Zalmoxianismului,
adică al Tinereţii fără Bătrâneţe
şi Vieţii fără Moarte,
sufletele eroilor valahi
din primul război mondial..
Ştiu
că Măiastra a zburat
şi nu se va mai reîntoarce
în vârful sacrei columne
până nu veţi reuni Dacia
strămoşească
şi multimilenară,
ca-n vremea lui Burebista,
ori ca-n vremea lui Regalian –
strănepotul neasemuitului
rege-erou, Decebal..
Vineri, 18 martie 2011 / Marţi, 31 mai 2016.
Cu neuronii din aur de Dacia..
Trei suliţe mă susţin azi sub scut,
în templul rotund al nemuritorilor mei strămoşi;
trei aforisme îmi dansează astăzi pe scut,
croindu-mi spirala-cale teluric-celestă
de ambasador pelasgo-dac la unicul Dumnezeu
(în faţa căruia nemuritorii mei ajuns-au cei dintâi) :
cu obrajii-mpurpuraţi iviţi din spuma laptelui, cu mustaţă
în forma spicului de grâu la solstiţiul de cireşar,
cu ochii de culoarea murelor coapte-n rugii bucuriei
din cea de-a zecea zi de după secerat, cu neuronii
din aur de Dacia, plămădiţi profund,
chiar în Arutela > Arudela > Arudeal > Ardeal..
Duminică, 24 noiembrie 2013.
Acei nori ce-n Sarmisegetuse-s unt..
Fecundatorul Dac din pat de stea regală sunt
şi zorii, -n vals fotonic, mi se întrec pe creste,
odată cu cristalele din plai, cu doine-agreste,
odată cu-acei nori ce-n Sarmisegetuse-s unt..
Vineri, 5 octombrie 2012.
Aurul din orele Daciei..
Nu-mi irosesc argintul din zile, Împărat al Romei,
numărând scorpionii din deşerturile tale
cu impresionantă bogăţie de veninoase..!.
Ţi-aş inventaria oazele oaselor,
scorpioane-mpărat,
dar ele-ţi strălucesc prin absenţă:
dedesubt de dune, fără vreo răcoroasă
galerie fosforescentă, -ai păstrat
dar oceanul de ţiţei
şi ciclonu-i păcuros..!.
Nu-mi irosesc aurul din ore,
sau inelele de ceramică
din trunchiul meu de ianuarie,
nu-mi irosesc platina din decenii,
numărându-ţi scorpionii-mpăraţi-crispaţi
de pe pietrele-sâni ale secatelor albii de râuri,
ori dintre măturicile mov-amare
ale prundişurilor, păscute câteodată
de fugos-fumegoasele capre
mereu-rătăcitoare-ntre şoimii mei pestriţi..
(O variantă a poemului a fost publicată în revista Poezia – Iaşi, ISSN 1582-0890,
anul al XVI-lea, nr. 2 / 56, vară, 2011, p. 26 sq.).
Mi-am irosit vulturii tainei mari..
Fără vreo reţinere, v-am spus marea taină
a unicei religii din Cogaion,
chiar pe culmea-curcubeu:
„.. sunteţi părţi (bune, ori rele), din Dumnezeu
şi n-aveţi ce căuta cu mintea în afara Lui,
în afara sacrului Întreg cosmic..!
Singura voastră grijă este
să vă păstraţi – ca parte – puritatea, adevărul,
sănătatea, dreptatea, vitejia cinstită,
că dacă partea-i curată, sănătoasă, mereu-biruitoare,
şi întregului – numit Dumnezeu – îi merge bine..!”.
Dar, de când mi-aţi nuntit oul cu iepurele,
chiar de la o interstelară poştă se vede
că nu mi-aţi respectat sacra rostire,
făcându-mă
să-mi irosesc condorii tainei mari
şi să mai încântecesc o dată:
.. microcosmos, macrocosmos,
taina lumii este-n Logos..!.
(O variantă a poemului a fost publicată în revista Poezia – Iaşi, ISSN 1582-0890,
anul al XVI-lea, nr. 2 / 56, vară, 2011, p. 27).
Pirul şi lespedea episcopului Niceta Remesianu..
Printre valahele brânduşe-ale Zalmoxianismului,
cu petalele buzelor ca borangicul, nişte episcopi –
din spaţiul antic-măreţei Dacii – propovăduiesc toate
cărţile creştinate, spre a se naşte eliadescul concept
de Creştinism Cosmic..
În schimb, numai irepresibilul pir crescut între trandafirii
de pe mormântul sfântului valah, Niceta Remesianu,
împinge lespedea – pe care i s-a incizat textul caligrafic
al celebrului său imn, Laudă, Ţie, Doamne.. –
în clar-clocotitoarele ape-ale Dunării..
Miercuri, 16 martie 2011 / Vineri, 8 noiembrie 2013.
Strămoşi, treziţi-vă..!.
Se-nclină iar, puţin câte puţin, astfel se şi ridică
placa tectonică,
pe care-i a noastră Mare Pelasgo-Getică,
ori Marea Neagră,
după cum, în ultima vreme istorică,
îi spun geografii evmezici şi moderni,
poate, pentru că, -n momentele-i de furie,
capătă culoarea din cerul gurii întâlnit la câinii feroce,
ori la hienele ce-o înconjoară,
ce-i pândesc plajele de aur..
De la cataclismul atlantidic,
de când s-a rupt în două istmul Bosforului,
a mea Mare Pelasgo-Getică dă-n clocot,
a noastră Neagră Mare fierbe,
roade-adânc malurile-i la rădăcini
şi surpă, îndeosebi, malurile sfintei mele Dacii,
distruge plajele României mele de Dobrogea,
încât unii savanţi chiar încep să vorbească
despre o acută parodontoză euxină
(mai mult ca sigur, de mâine, imediat,
după lectura atentă a acestui poem paradoxist)..!.
Totuşi, eu, cunoscătorul profundei istorii,
de trei mii trei sute treizeci şi trei de metri,
a mării mele strămoşeşti, Black Sea,
nu de două mii două sute unsprezece metri
cât se relevă, incontestabil, azi,
da, eu ştiu că iar se ridică placa tectonică,
pe care-i a noastră Mare Pelasgo-Getică,
revărsându-i apa albastră din ligheanu-i imens
cât cerul şi revenindu-se la vechea ei întindere,
făcând să fie submerse din nou matca şi bărăganele
Dunării de Jos, până-n amonte de confluenţa Jiului
cu sacrul fluviu al strămoşilor mei cu ştiinţa
de a se face nemuritori..!.
Realitatea asta prezent-viitoare, domnilor academicieni,
mi-a prilejuit solemn mai josul semnal de alarmă
ca pentru un veridic al doisprezecelea ceas:
Strămoşii mei – nemuritori prin Zalmoxianism
şi muritori prin Creştinism –, treziţi-vă,
să nu rămâneţi submerşi câteva milenii
şi cu o nereunită Dacie ca între anticele-i hotare,
chiar dacă nu mai auziţi imnul României
în fiecare dimineaţă şi-n miez de beznă, de genune..!.
Din edenica mea Dacie, cea mereu prădată..
Dumnezeu a trudit şi sâmbăta
întru nemurire şi veşnică pomenire.
Dincoace de Geneză, toate se derulează
după neclintit-cibercosmicul program..
După cum bine se ştie,
nu la multă vreme după Geneză,
Atoatecreatorul a ieşit la pensie –
dar, până-n prezent, n-am auzit
că vreun guvern din microcosmos,
ori din macrocosmosul nostru cotidian,
ar fi tăiat din pensia lui Dumnezeu,
sau a vreunei fiinţe truditoare,
după chipul şi asemănarea Domnului,
în afară de odiosul guvern Boc–Băsescu,
din edenica mea Dacie, cea mereu prădată,
cea mereu jupuită de toţi
şi de toate imperiile,
dincoace de truda de sâmbătă..
(O variantă a poemului de mai sus –
dar purtând titlul Dincoace de truda de sâmbătă.. –
a fost publicată în revista Poezia – Iaşi, ISSN 1582-0890,
anul al XVIII-lea, nr. 4 / 62, iarnă, 2012, p. 47).
Fără „magna cum laude”: şi să fim realişti..!.
Steagul meu pelasgo-dac, tricolor-şuierător-cap-de-lup,
tricolor-înspiralat-fâlfâitor-trup-de-balaur galactic,
pe la mijloc, în aprins tricolor-busuioc al iubirii Daciei,
rămâne
cogaionic-nemuritor, înrourându-vă, poate şi vouă,
genele, zâne-ale istoriilor tot mai vitrege,
tot mai vitregitoare, ce n-aveţi decât să vă dilataţi
sufletul, pe cât îl mai aveţi, pupilele siameze,
sub talpa caldă a fierului de călcat genunchii, coapsele,
sânii zânoşi, sub fierbinţi săruturi de poeţi ai curţilor
imperiale, până-n zig-zagul fotoni-cocorilor din cosmicul
unghi, dintotdeauna înaintător pe sub oul pupezei,
inclusiv, cel din straşnicul cuib al scorburii aflate în teiul
genial, ori pe sub castronul-copertă, plin cu pilaf – da,
coperta-castron pentru cartea fundamentală a insectelor,
pentru orice altceva, dar nicidecum, pentru orologiul
re-Unirii Patriei mele între hotarele Daciei –
da, ale Daciei lui Burebista, ale Daciei lui Regalian,
nu ale scursorilor imperiilor, nu ale politic-flecarilor,
nu ale administrativ-gunoaielor, nu ale mafioţilor fonfi,
ori de alt soi, căci vouă vă zic răspicat:
marş, din amvonul Patriei mele, Dacia, Valahia Magna..!.
Asta, pentru toate „istoriile” falsificatorilor, să se ştie clar
de-acum încolo, fără magna cum laude: şi să fim realişti!.

]]> https://versuri.pro/ion-pachia-tatomirescu-dacia-din-sarcofagele-piramidei-extraplate/feed 0 https://versuri.pro/ion-caraion-kogaionon https://versuri.pro/ion-caraion-kogaionon#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000 http://versuri.pro/?p=29755 →]]> Este obiceiul ochilor să nu uite.
Lumina își încordase arcul până la obârșiile mirajului.
C-o boțească frumusețe,
drumul se strecura printre niște spoieli de păduri.
Bărbați și femei cu părul aprins ca flacăra
căutau învierile lui în văzduh.
Zamolxe nu mai era nici el nicăieri.
Tăiate: capul și mâna regelui dac
plecaseră.
Pietrele ne șoptesc vorbele pe care
n-au avut timp ei să ni le vorbească.
Este obiceiul inimii să tresară la întâlnirea cu morții.
C-o hoțească frumusețe,
pădurile aproape că intră în case.

]]> https://versuri.pro/ion-caraion-kogaionon/feed 0 https://versuri.pro/adrian-paunescu-dacii-liberi https://versuri.pro/adrian-paunescu-dacii-liberi#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000 http://versuri.pro/?p=4738 →]]> Noi n-am avut nevoie
Să luăm adeverințe
Că viețuim acasă,
În patrie la noi,
Am fost și vom rămâne
De-a pururi dacii liberi
Și iubitori de pace,
Și vrednici de război.
La Sarmisegetuza,
La focuri, cu Zamolxe,
Și stelele din ceruri
Din sânge ni se rup.
Nu ne-au învins romanii
Și-am râs de toți barbarii
Strigând la ei cu steagul
Făcut din cap de lup.
Această dăm de știre,
De sub pământul nostru,
Urmașilor în care
Reînviem acum.
Femeile iubindu-și
Să nască dacii liberi
Spre răzbunarea noastră
Pe cel din urmă drum.
Numiți și țara noastră
Cu numele ei dacic
Iubiți pe nou veniții
După atâția ani,
Dar veșnic țineți minte
Că peste dacii liberi
Au tot călcat invazii
Și altfel de romani.
Noi am rămas în glie
Și devenim pădure,
Și devenim recolte,
Să vă hrănim pe voi,
Și temelia țării
S-o întărim cu oase
Și iubitori de pace,
Și vrednici de război.
Cu tot ce năzărește
Din firea noastră veche,
Dăm Romelor de știre,
Prin ierburi murmurind,
Că numai oboseală
Ne-a așezat sub scoarță,
Dar dacă e nevoie
Ne vom scula oricând.

]]> https://versuri.pro/adrian-paunescu-dacii-liberi/feed 0 https://versuri.pro/adrian-paunescu-din-nou-dacii-liberi https://versuri.pro/adrian-paunescu-din-nou-dacii-liberi#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000 http://versuri.pro/?p=5057 →]]> Noi n-am avut nevoie
Să luăm adeverințe
Că viețuim acasă,
În patrie la noi,
Am fost și vom rămâne
De-a pururi dacii liberi
Și iubitori de pace,
Și vrednici de război.
La Sarmisegetuza,
La focuri, cu Zamolxe,
Și stelele din ceruri
Din sânge ni se rup.
Nu ne-au învins romanii
Și-am râs de toți barbarii
Strigând la ei cu steagul
Făcut din cap de lup.
Aceasta dăm de știre,
De sub pământul nostru,
Urmașilor în care
Reînviem acum.
Femeile iubindu-și
Să nască dacii liberi
Spre răzbunarea noastră
Pe cel din urmă drum.
Numiți și țara noastră
Cu numele ei dacic
Iubiți pe nou veniții
După atâția ani,
Dar veșnic țineți minte
Că peste dacii liberi
Au tot călcat invazii
Și altfel de romani.
Noi am rămas în glie
Și devenim pădure,
Și devenim recolte,
Să vă hrănim pe voi,
Și temelia țării
S-o întărim cu oase
Și iubitori de pace,
Și vrednici de război.
Cu tot ce năzărește
Din firea noastră veche,
Dăm Romelor de știre,
Prin ierburi murmurind,
Că numai oboseala
Ne-a așezat sub scoarță,
Dar dacă e nevoie
Ne vom scula oricând.

]]> https://versuri.pro/adrian-paunescu-din-nou-dacii-liberi/feed 0