Epoch - Yahiko

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

O să trec peste toate ca prin metal forjat,
e un coșmar sotto, tre’ să trag ca un psihopat.
Sătul să trec neobservat, să am stări de căcat,
să cedez nervos plângând, da’ las’ că-s împăcat.
Mă zbat să fac să fie bine și dau de dificultăți,
ce-mi fut planurile big time până devin nulități.
Și crudități de minți mă mint,
până-mi dau seama ce gânduri suicidale răsfăț.
Cred c-așa m-am învățat și din asta învăț,
cumva sătul că nu primesc când dau din mine bucăți.
Când dau din mine tot ce am pentru ceva mai bun,
pe viitor, că acum n-aștept decât momentul oportun.
Când toată lumea are așteptări și atâtea cerințe,
momente și suferințe, opinii-n diverse privințe.
Viața mă scoate mereu la interval
și tot ce pot să fac e să tac sau s-atac verbal.
Fumez pachete-ntregi să-mi consum dracii,
când babacii vor să mănânce căcat ca ortacii.
Când îmi vine să-mi bag pula-n morții lor lejer,
și nu știu de unde căcat mai am să pot să ofer.
Că dacă trec prin greu, brusc sunt singur,
și-nfrunt atent fiecare situație-ntr-un ciclu dur,
de necazuri care se repetă sub o altă formă,
când lucrez la propria persoană indiferent de normă.
Sau câți bani iau muncind, câți pierd trăind,
câte ascund zâmbind, sau câte îndur suferind.
Sau devenind ceva ce n-o să suport în oglindă,
când visul meu de o viață are puțin și se perindă.
Nu poți contempla ce sunt, că n-ai atâta cap,
chit că m-am rezumat să-l folosesc la hip hop.
Că m-am izolat de la sine și am pierdut destul,
încât să-mi dau seama că a pierde nu-i prea cool.
Și sar gen recul când bag pula-n ele reguli,
vrei să fii animal de top, tre’ să domini regnul.
Da’ mulți te țin în lesă, de frică, să nu te ridici,
și când vor să te-ngroape-ți zic că n-are rost să te complici.
Stai liniștit, nu-s nemuritor, plec și eu,
la un moment dat, când devine mult prea greu,
să mai fac față la tot și mă duc unde mi-e locul,
degeaba te mai cuprinde frica și șocul.
Am înțeles de mult jocul, dar joc în continuare,
să-ți arăt că sunt în stare și când mă ridic pe picioare.
Ia loc, schimb eu regulile-n joc,
o să-ți dorești să m-asculți dar n-o să m-auzi deloc.
O să-ți dorești să mă vezi, dar vor rămâne doar imagini,
o să vrei să mă mai vezi gândind, să mai scriu pagini.
O să vrei să fac glume proaste, dar liniștea ne divide,
când absența mea-ți arată că singurătatea ucide.
Când o să vezi că ai un gol ce-a rămas neumplut,
când o să simți că ce-a fost bine a rămas în trecut.
Când o să vezi ce-am făcut și o să-ți amintești de mine,
dar e ok, mai tot timpul am simțit că-s pierdut.
Că tot timpul lumea cere și tot dau cât pot,
nu știu de unde mai pot să scot, devin ca un robot,
setat să fac profit și să încânt de parcă știu tot,
cum să mă comport, cum să vorbesc, sotto nu pot.
Tu nu-nțelegi că mintea mă omoară-ncet dar sigur,
e rece-n iad și n-ai cum să suporți tu frigul.
De-asta-s eu aici și crede-mă că mă duc primul,
trec minute, tu ține cont că știu când vine timpul.

yahiko – Versuri.pro

Epoch - Yahiko