I.
Am nopți în care întunericul mă strigă,
să nu pot să plec, să stau, mă obligă,
mă injectează cu venin din seringă
și-mi urlă că ura se naște din frică.
Am ajuns să-mi iubesc păcatele mele,
beau mult pentru ele, c-am tras pentru ele,
fug de mine, sunt posedat de iele,
cu mine tre’ să duc luptele cele mai grele.
Griji, coșmaruri, temeri, grămadă,
planuri clădite stau gata să cadă,
instinctul mi l-am conservat în stradă,
din vânător să nu devin pradă.
Nopți în care întunericul mă strânge,
de tâmple, orice gând bun să-mi alunge,
ochiul stâng râde de dreptul, că plânge,
sătul… simt că-mi ajunge.

Refren x2
Sute de voci îmi urlă-n cap,
sunt prizonierul lor, mă țin legat, nu pot să scap.
Sute de voci îmi urlă-n cap,
sunt prizonierul lor, mă țin legat, nu pot să scap.

II.
Sunt zile în care lumina mă sperie,
în timpane, tunete de artilerie,
doar la lumină observi mizerie
și vipere care te perie.
colții mușcă lacom mâna fratelui,
dar fratele nu simte mușcătura șarpelui,
stai atent și la mișcările aproapelui
și-ai cere dreptate, dar nu mai ai cui.
Sticle golite, filtre strivite,
amprente jegoase pe pahare ciobite,
idei învechite pe foi mazgălite,
dar se face întuneric și ne-nghite.
Nopți în care întunericul mă strânge,
de tâmple, orice gând bun să-mi alunge,
ochiul stâng râde de dreptul, că plânge,
sătul… simt că-mi ajunge.

Refren x3
Sute de voci îmi urlă-n cap,
sunt prizonierul lor, mă țin legat, nu pot să scap.
Sute de voci îmi urlă-n cap,
sunt prizonierul lor, mă țin legat, nu pot să scap.