Ion Pillat - Vinicer

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Ajuns în miez de toamnă, îți dai cu spaimă seamă,
Când chiotă culesul în drumul lui spre cramă,
Că despre lucrul viei vorbit-ai prea puțin.
Și totuși – o, poete uituc – cu subiect plin.
De poezie gravă aveai la îndemână
Cum vița peste iarnă adoarme în țărână.
Ca omul de la țară culcat în țintirim
– Dar taina adormirii acesteia n-o știm -.
Apoi Prier când vine pe-Argeșului apă,
Cum săpătorii vița pe dealuri o dezgroapă,
Cum tremură golașă ca pruncul și-o botează
Și mierla cu un cântec și soarele cu-o rază.
Cum coarnele le leagă vierul de arac,
Cum taie joardă slabă și lemnul prea sărac.
Dar plânsul sfânt al viței nu-l vei cânta tu oare
Cu lacrima lui clară, de ochi vindecătoare?
Dar despre sulfatare nu pomenești nimic,
Nici despre boala viței ce „folexera”-i zic!
Cum vrei atunci, poete, ca un viticultor
Din cartea-ți să culeagă un sfat folositor?
Pe raftul librăriei, uitată, o să șadă.
– Povețele și tâlcul le știu de mult. O cadă.
Cu must de tămâioasă mai bine să-mi aduci,
Și în ceardacul casei, în tihnă și-n papuci.
Ca Anton Pann de veseli când da de un nerod,
Cu metodologie să bem al viței rod.

Viticultură – Versuri.pro

Ion Pillat - Vinicer