Eugen Jebeleanu - Visul Poetului

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

În amintirea poetului Sankitchi Togue,
victimă a bombardamentului din Hiroshima.
(Înconjurând cu privirea munţii Japoniei, poetul vorbeşte cu el însuşi).
Munţii aceştia-s de cremene,
frunţile lor înfruntară
milioane de ani, cutremure –
aspră tiară nepăsătoare
ce sfâşie norii.
Nimic nu e-n stare
să dea un altfel de chip
cremenii, stâncii, granitului,
să le prefacă în altceva.
Muntele-i munte
(cutremuru-i poate schimba numai jeţul)
închis în graniţa lui,
cu o putere aceeaşi, întruna,
fără sfârşit.
Priveşte şi cheamă, de nu crezi în toate acestea,
de nu crezi în statornicia
Muntelui,
cheamă odată,
cu glasul celei mai mari,
al celei mai lungi dintre văi,
cu trâmbiţa cea mai adâncă a văii..
de nu crezi în ceea ce-ţi spun,
strigă odată (să vezi, să încerci),
strigă odată din toţi plămânii ecourilor,
cheamă odată cât poţi de tare,
din toate umbroasele goarne
ale prăpastiilor,
strigă odată, hai, cheamă,
să vezi dacă poţi să trezeşti,
măcar pentr-o clipă,
Ciclopul,
ciclopul de piatră
al muntelui..
Încearcă,
răcneşte!..
Tăcere, căci strig:
– Hei, Fujiyama!..
(Ecouri.. ecouri..
stâncile-mi înapoiază,
nepăsătoare,
inelele vocii..)
Nelogodit,
în lumină,
muntele stă neclintit,
sieşi egal,
pururi acelaşi, bătrân
şi totuşi de-a pururea tânăr,
cu pletele lui de zăpezi revărsate
pe umeri..
Statornicie a pietrei, salut!
Aşa vei rămâne de-a pururi,
ca însăşi încrederea-n viaţă a omului.
Tu poţi fi sfărâmat, Fujiyama,
dar nu prefăcut..
Piatra rămâne-va piatră.
Glasul Demonului din a XX-a Vale.
Nu!
Pot să prefac într-o vale
orişice munte.
Pot să prefac un munte
într-un nimic răsturnat,
o piramidă-a golului
cu creştetu-n jos,
o colosală
cupă de beznă!
Din fluviile ce împart, încete,
tipsii adânci de umbră şi răcoare,
sau din cascadele
sărind ca nişte iezi din stâncă-n stâncă,
pot face la un semn
splendori nebănuite,
încremenirea însăşi,
silex şi oase,
argintii schelete..
Sunt cele ce poate face
să curgă pietrele,
cel ce poate să preschimbe
un munte
într-un monstru
de gelatină,
meduză
ce tremură pe-o plajă muribundă..
Poetul.
Cine eşti tu?
Cine e acel ce-mi vorbeşte
cu glasul minciunii?.
Glasul Demonului din a XX-a Vale.
Sunt cel ce sapă pâlnii-n epiderma
planetei,
umplându-le c-un vin nepreţuit
din viţele albastre-ale arterelor..
Fosforescentul plantator sunt,
al codrilor stufoşi de dinamită..
Sunt fermierul
artezienelor fântâni
de ţăndări de oraşe
şi de rubine-n flăcări, şi de oase.
Sunt plantatorul
miraculos
al palmierilor exploziilor..
Nu e meridian,
de la banchize la ecuator,
pe care să nu pot
să fac să crească
penajele plantaţiilor mele.
Zămislitor sunt
al unei alte lumi,
cu pâlnii fără fund
şi oameni mai puţini.
Eu însumi
sunt Pâlnia ce suge
polipul celei de-a douăzecia văi
a vremurilor noastre,
Prăpăstiile
pline pân la buze
de noapte mă-mbată.
Urăsc tot ce e munte.
Poetul.
Urăşti lumina.
Glasul Demonului din a XX-a Vale.
Dacă vrei..
Urăsc ce suie,
urăsc ceea ce-ncearcă
să se-nalţe.
Strâng dinţii
când aud
cum ciripind luminile în zori
şi fâlfâind din aripi crude încă
se-nalţă
şi poleiesc
pereţii verticali –
oglindă sclipitoare,
ţâşnind din fum şi ceaţă,
spre care milioanele de oameni
privesc reînviate
şi-şi regăsesc
surâsul.
Surâsul lor.. cât îl urăsc de-asemeni..
E-n el atâta
nesăbuită-ncredere-n lumină,
atâta
credinţă-n ceea ce
li se năzare că-i statornicie
în drumul lor ducând pe strâmta scară,
pe care eu
neîncetat le-o rup
şi care, totuşi, suie-ntr-una..
Urăsc surâsul
care pluteşte
chiar şi pe faţa
muribundului,
ce speră
să mai trăiască dacă nu o zi,
măcar un ceas.
Urăsc surâsul vostru,
căci şi el
se-nalţă
cu aripile gata sa-şi ia zborul.
Iată de ce
arunc asupra voastră
blestemul dezolării!
Blestemu-ngrijorării ne-ncetate,
de care-atâta sufăr!
Asupra voastră semnul
neliniştit
al văii!.
Poetul.
(vrea să mai spună ceva, însă renunţă; ochii îi sunt înlăcrimaţi, dar surâsul nu-l părăseşte. Noroade de păsărele s-avântă sfârâind din lacrimile sale, şi poetul le priveşte, surâzând, până undeva unde ştie că el nu mai poate ajunge..)

Iulian Andriescu - Visul Poetului

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Visul poetului (Edi Nistor, Iulian Andriescu).
Copil era poetul în cugetu-i şi-n faptă
Şocul copilului fost-a momentul
ce-a adus cu el torentul
clipelor închinate clipei.
Treci de marele deşert
Treci de cele patruzeci de zile
Treci de ele
Treci de iele.
Dormi copile-n noapte-adâncă
Dormi..
Dormi copile-n noapte-albastră
Dormi..
Du-te la palatul de cleştar
Treci de al lumii hotar
Du-te în câmpia cu flori
Du-te şi dormi.
Visul poetului e marea de cristal
A purităţii vieţii
valurilor aduse de un val

visul poetului – Versuri.pro

Eugen Jebeleanu - Visul Poetului

Iulian Andriescu - Visul Poetului