Mai întâi că nu vorbește:
tace, cum s-ar spune… pește.
Însă când și când mai scoate
câteva sunete amestecate
care, dacă ar fi să le iei în seamă,
ar putea să-nsemne „mamă”.
Alții cred că zice „tată”,
dar asta e o treabă absolut neadevărată.

De aici aflăm precum că
nici nu bea, nici nu mănâncă,
deși lighioana are
gură, limbă și… mâncare.
După-aceea, cum îi place
foarte tare să se joace,
are-o coadă împletită
din trei frunze de răchită
și-o mustață pe măsură,
dintr-un franj de cuvertură.

Ar avea și o ureche
dintr-o catifea mai veche
și-un ochi verde, altul roz,
însemnat cu chinoroz,
dar eu cred că vă ajunge.
Dacă spun mai mult, mă-mpunge.

Cineva m-ar întreba:
cum se poate-așa ceva,
cum de-ncape-n buzunar,
sub capac și sub penar,
care, -am înțeles, nu este
nici bâtlan, nici cal, nici pește?.
Asta, dragă, o privește…