Aleksandr Blok - Înjosire

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Moare ziua, și-i cântă prohodul
Legănându-se, arborii goi.
(Tot așa în amurg, eșafodul
Va primi osânditul convoi.).
Catifeaua divanelor, roasă,
Ciucurii vechi, prăfuiți la perdea..
Și în clinchet de cupe, la masă,
Stau studenți, ofițeri, o lichea..
Râd în poze femeile goale –
Mâini de oameni le-or fi atingând?
Și la ușă-s doar mâini de canalii
Pe butonul murdar apăsând..
Taci! Auzi pe covoare pufoase
Sună pinteni, a râs cineva..
Casă-i spui unei astfel de case
Și se cade-ntre oameni așa?.
Întânirea mă bucura oare?
Văd : paloarea pe chip ți s-a stins.
Iar amurgul e galben și pare
Că pe umerii tăi s-a prelins..
Numai buze mușcate-n neștire
Pe icoană – pe chipul tău sfânt.
(Oare asta numim noi iubire?)
Oare patima noastră ne-a frânt?.
În apusul cel galben și rece
Patul nostru se-afundă mereu.
Strânși în brațe o noapte-om petrece,
Tu respiri tot mai greu, tot mai greu..
Și ți-i geamătul geamăt de doliu.
Taci! Auzi, sună pinteni, ușor.
Ca un șarpe ușor din fotoliu,
Trena ta s-a târât pe covor.
Ne-nfricată ești! Fii ne-nfricată!
Soț, logodnic, iubit mă numesc?
Drept în inimă-mplântă-mi odată
Tocul tău de pantof franțuzesc!.

versuri simboliste – Versuri.pro

Aleksandr Blok - Înjosire