Jorge Luis Borges - Un Saxon (449 AD)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Se cufundase-nconvoiata lună;
În zori, bărbatul aspru și roșcat,
Călcând domol, cu pasul clătinat,
Nisipul fin, desculț, sui pe dună.
De golful palid dincolo privi
Câmpia albă, negrele coline,
În ceas elementar, când Domnul bine
Culoarea n-apucase-a o ivi.
Era tenace. Singur, soarta-i bună,
Cu rame, plase, pluguri, spadă, scut,
Și-o făurise. Fierul a-nceput
Să sape-n piatră-ncrezătoarea rună.
Dintr-un ținut de mlaștini el venea
Pe țărm bătut de valurile tari.
Asemeni zilei, Soarta se boltea
Deasupra lui și-a zeilor săi lari.
Wotan ori Thunor; mâna lui stângace
Din cârpe și din cuie el făcuse
Podoabe și pe-altarul lor răpuse
Cai, sclavi, câini, păsări și alte dobitoace.
Isprăvi de vitejie spre-a cânta
Necontenit vechi nume adunase.
Războiul al bărbaților era
Și-al lăncilor duel de fier tăioase.
Trăia-ntr-o lume de magii pe mare,
De regi, de lupi și de neiertătoare,
Adversă soartă și de sfântă-onoare
Ce-și are-n crâng de pini ascunzătoare.
Purta cu el cuvinte esențiale
Din limba ce cu timpul s-o sui
La muzica lui Shakespeare: noapte, zi,
Foc, apă, câteva culori, mentale.
Durere, foame, sete, luptă, vis
Și moarte, tot ce omul a-ncercat.
În munți sălbatici și în câmp deschis
Urmașii-i Englitera au înălțat.

un saxon – Versuri.pro

Jorge Luis Borges - Un Saxon (449 AD)