ultimul ceas – Versuri.pro

Cedry2K - Ultimul Ceas

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Bine ai venit în Sodoma!
Crede ca Toma
Că tre’ să te sinucizi ca să te acomodezi cu zona
Și astea-s cam ultimele drumuri care duc la Roma
Înainte să-nțelegem maratonul lui Mamona
E ultima oră în care poți să realizezi, mă
Ce-nseamnă o rază fină de lumină-n beznă
E ultimul ceas în care poți să-ți dai seama
Că nu psihiatrul, ci dragostea-nvinge teama
E ultima ta șansă să te-ntorci la Dumnezeu
Până ăștia nu-ți cumpără sufletul cu un ML-u
Că atunci când urci pe culmi orice drum e greu
Că și-ntr-o lume de basm tre’ să-l înfrunți pe zmeu!
E ultimul ceas al supremației minciunii
Și apoi vom ieși din labirintul stricăciunii
Că nu putem sta-n genunchi doar c-așa vor unii,
Dar vom sta-n genunchii pentru-mplinirea rugăciunii
Bucurându-ne de lumina lunii
Și de calmul dinaintea furtunii
De care ne-au zis străbunii
În loc să rătăcim ca la nebuni
Undeva pe drum
Pentru bani și bunuri ce-or să fie toate scrum..
Ce auzi sunt ultimele țipete ale instinctului
Ce crede doar în sine și în strălucirea argintului
Ce n-auzi sunt ultimele șoapte ale conștiinței
Ce crede în harul primit în urma pocăinței..
E ultima noapte de dragoste-n familie
Și-ntâia noapte de război surd în prima linie
E ultima oră în care ne mai putem salva
Urmând pe Dumnezeu, formând armata Sa
Ca sfinții din dreapta Sa
Ce cu inima înțeleaptă
Ne-ndreaptă ca Iisus
Când mergem încă o dată
În gând și faptă în sens opus
Ne ceartă, ne iartă, ne arată altă treaptă
Și ne-așteaptă acolo sus!

Olivia Pocol - Ultimul Ceas

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Se lasă-ntuneric peste continente şi inimi,
Credinţa curată-i giuvaer, mai greu de găsit.
Semnele vremurilor nu-nspăimântă pe nimeni,
Lămpile au para mai slabă, pâlpâind obosit.
Întreaga Creaţie geme aşteptând izbăvire,
Mulţi aleşi au pierdut untdelemnul din vas,
Stricăciunea, desfrâul par fără stăvilire,
Omenirea-şi trăieşte al doisprezecelea ceas.
Ne amăgim existenţa cu circ şi cu pâine,
Avizi după lumescul avut, pierduţi în visări,
De mult n-am mai avut grija zilei de mâine,
Nici rugi nu mai pleacă spre înaltele zări.
Furaţi de secunda prezentă ce multe promite,
Ne-nfăşoară minutele, ora târzie în noapte,
Am rătăcit de la Cale, am călcat legăminte,
Candelele-s stinse şi ne seduc şoapte.
Neputincioşi am ajuns, umiliţi, dezgoliţi
De veşmântul iubirii cu har şi.. mereu
Ascundem trecutul hidos şi murdar, schilodiţi
Sub povara blestemului păcatului greu.
Căutăm doctorii, un balsam pentru rană
Dar nu este leac, nu găsim mângâiere.
Lihniţi cerşim dulcea, cereasca Ta mană,
Stinşi în priviri, goi.. şi sleiţi de putere.
E ceasul trezirii la jertfă, la lucru, la luptă,
Poate-i chiar cel din urmă ceas ce ni-i dat!
Până ieri stejar falnic, azi o trestie frântă..
E ceasul schimbării! Nu-i timp de-amânat!.
Dezleagă-ne, Doamne, de lume, de fire,
De lutul nevolnic şi dezrobiţi, înnoiţi
Dorim să-ţi auzim paşii, slăvitule Mire!
La-a Nunţii strigare, să fim cu Tine uniţi!.

Giorgios Seferis - Ultima Zi

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Era ziua cu nori. Nimeni nu mai decidea.
Sufla un vânt slab. „Nu e gregos, e siroco”,
izbuti un glas.
Câțiva palizi chiparoși pe o pantă
și marea
cenușie, cu lacuri de lumină, în mai departe.
Soldații prezentau tocmai arma, când începură
să cadă primii picuri.
„Nu e gregos, e siroco” fu singura hotărâre
ce se auzi.
Și totuși știam că în zorile următoare
nimic din acum nu ne-ar mai fi rămas,
nici o femeie sorbind cu noi somnul
și nici chiar amintirea c-am fost cândva
bărbați,
nimic, în zorile următoare.
„Acest vânt amintește primăvara”, spunea prietena
pășind lângă mine, privind în zare,
„primăvara
care a căzut brusc în iarnă lângă închisa
mare
atât de neașteptat. Dar sunt ani de atunci.
Cum oare vom muri?”.
Se rotea un marș funebru prin ploaia măruntă.
Cum moare un bărbat? Ciudat, nimeni nu s-a
gândit
și câți s-au gândit erau ca o umbră din
cronici
din vremea cruciadelor sau a luptei navale
la Salamina.
Și totuși moartea e ceva ce se-ntâmplă;
cum moare un bărbat?
Și totuși își dobândește fiecare moartea,
moartea
care nu-i aparține decât lui –
și acest joc e viața.
Scădea lumina zilei și nimeni nu se decidea;
în zori, de bună seamă nimic nu ne-ar mai fi rămas;
predate, toate; nici biete mâinile noastre;
și femeile noastre slugărind lângă cișmele
și copiii noștri
la carierele de piatră.
Prietena mea cânta, umblând lângă mine,
un cântec schilod:
„Primăvara… vara… robi…”
Cineva își amintea de bătrâni profesori
cari ne-au lăsat orfani.
O pereche trecu discutând:
„M-am săturat de amurg, ne întoarcem acasă,
ne întoarcem acasă și aprindem lumina”.

Veritasaga feat Cenzurah - Într-Un Ultim Ceas

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Iar dacă, dacă ți-ai spune bun rămas
Oare ai mai, oare ai mai face un pas
Într-un ultim ceas
Într-un ultim din ceas. Eii.
Iar dacă, dacă ți-ai spune bun rămas
Oare ai mai, oare ai mai face un pas
Într-un ultim ceas
Într-un ultim ceas din ceas. Eii.
Și dacă mâine aș pleca din dintre voi
Aș vrea să o fac pe un beat vioi
Arzând sufletele și zecile de foi
Ce nu mai folosesc de mult
Am să păstrez o fărâmă de pământ
Cu o pală de vânt
Și un singur refren pe care
N-am să-l mai cânt, dar am să păstrez
Să demonstrez, nu mai am ce
Timpul trece
Rămânând întrebarea: DE CE
Și porunci zece
Pe care nu le respect
Oricum în viață totul e corect
Și ce e drept.. e că am trăit ceva
Să nu-mi spui Adio, ne vom revedea cândva
La un whisky cu Cola
Și ne vom aduce aminte
De vremea când vorbeam (vorbeam)
Fără cuvinte.
Iar dacă, dacă ți-ai spune bun rămas
Oare ai mai, oare ai mai face un pas
Într-un ultim ceas
Într-un ultim ceas din ceas. Eii.
Iar dacă, dacă ți-ai spune bun rămas
Oare ai mai, oare ai mai face un pas
Într-un ultim ceas
Într-un ultim ceas din ceas. Eii.
Sunt dispus să fac un pact cu realitatea
Să recunosc că am greșit
Să sparg cu lacrimi zidul peste care ați privit
Și să vă las să observați că n-ați putut
Și să vă las să recunoașteți că nu m-ați cunoscut
Sunt singur
Și mă grăbesc încet
La mine păstrez un bilet
Cred. Că-i despre trecutul meu și-al tău
Sufletul mă doare din ce în ce mai rău
Vântul mă bate în față cu aduceri aminte
Mi-e frică să mai fac încă un pas
Știu că odată cu el îmi voi lua bun rămas
Îmi voi lua bun rămas
Îmi voi lua bun rămas,
bun rămas.
Iar dacă, dacă ți-ai spune bun rămas
Oare ai mai, oare ai mai face un pas
Într-un ultim ceas
Într-un ultim ceas. Eii.
Iar dacă, dacă ți-ai spune bun rămas
Oare ai mai, oare ai mai face un pas
Într-un ultim ceas
Într-un ultim ceas. Eii.
Dacă ți-aș spune că-mi ajunge
M-ai strange în brațe și m-ai plânge
Sau mi-ai spune că sunt laș, că sunt slab
Că viața m-a făcut sclav
Crezând că toate astea în loc să m-alunge
M-ar face să stau
Sau ți-ar fi tot una
Și privind luna
Mi-ai spune: PLEACĂ
Gândind că dacă o să ai ceva oricum o să-ți treacă
Asta și sper
Nu să asociezi numele meu cu o rană.
Nu asta-ți cer
Dacă aș putea ți-aș da o coroană,
Sincer. dar nu pot
Trebuie să am grijă d-ale mele
Am și belele
ȘI țin doar de mine multe din ele
Dacă ți-aș spune că am lucruri mai importante de făcut
M-ai crede vreun încrezut
Ți-ai da seama că te-am mințit de la-nceput
Și te-ai învinui pentru că m-ai crezut
Sau m-ai înțelege
Și ți-ar părea rău că nu pot alege
Te-ntreb pentru că nu știu
Oprește-mă sau ajută-mă
Să greșesc.
Cale de mijloc nu găsesc.
Iar dacă, dacă ți-ai spune bun rămas
Oare ai mai, oare ai mai face un pas
Într-un ultim ceas
Într-un ultim ceas. Eii.
Iar dacă, dacă ți-ai spune bun rămas
Oare ai mai, oare ai mai face un pas
Într-un ultim ceas
Într-un ultim ceas. Eii.
Iar dacă, dacă ți-ai spune bun rămas
Oare ai mai, oare ai mai face un pas
Într-un ultim ceas
Într-un ultim ceas. Eii.
Iar dacă, dacă ți-ai spune bun rămas
Oare ai mai, oare ai mai face un pas
Într-un ultim ceas
Într-un ultim ceas. Eii