Nicolae Labiș - Ultimul Asalt

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Pe-ngrozitoare porți de zare arsă
Compania intrat-a în război,
Din cei plecați la prima bătălie
Am mai ajuns la ultima doar doi.
Era o seară înfundată-n ploaie,
Cântau recruții dureros de stins..
Și peste noi, din ramurile ude,
O surdă șopotire s-a desprins.
Parcă-auzeam cum reînvie-n preajmă
Imaginile șterse din trecut
Și cum se strâng în noapte să ne vadă
Prietenii ce-n lupte-au dispărut.
Îi presimțeam, fumând tutunul aspru,
Cu fețe luminate-n licăriri,
Cu râsetele-atât de cunoscute.
Cu glumele-nvechite-n amintiri..
-Între noi doi n-a fost decât tăcere,
Prietene cu inima prea grea..
Să ne vorbim, căci cine știe, mâine
Un glonț în piept de nu m-o fulgeră.
Te înțeleg, prietene, prea multe
Dureri înăbușite-ai îndurat,
Prea des pășit-ai câmpuri de cadavre,
Oh, câmpuri verzi – soldat lângă soldat..
Ne-au învățat amarii ani de lupte
C-am fost mânați cu steaguri fluturând
Ca-n numele acestei țări să facem
Cea mai cumplită crimă pe pământ.
Prietene, dar mâine dimineață
Când la atacul ultim vom pleca
Nu vom mai fi ca în atâtea rânduri
Căsăpi neștiutori, ci altceva.
Luptăm cu cei ce-n luptă aruncară
Compania din care-s azi doar doi..
Vom răzbuna prietenii, ucișii,
Vom răzbuna pe cei uciși de noi!
Să cățărăm pe câmp de luptă țara –
De vom muri, vom ști de ce murim,
Dar vom trăi și reîntorși acasă,
Și-acolo vom lupta, s-o curățim..
Recruții se strângeau în jurul nostru..
Cu ochii mari, grozav de mari, de foc
Vorbea, despre dreptatea viitoare
El, palidu-mi tovarăș de noroc.
Ploua mărunt, se lumina de ziuă
Și corbii-n ploaie fâlfâiau grăbit..
Ne-am sărutat, și-n vuiet greu de tunuri
În ultimul atac m-am azvârlit.
Eram ușor, zburam printre rafale
Ca-ntr-o beție lungă, ca-ntr-un vis..
Oh, câtă fericire simți la gândul
Că tu răzbuni pe cei ce i-ai ucis.
Că tu răzbuni recoltele aprinse
Și casele surpate în cărbuni,
Ca tu răzbuni și dorurile mamei
Și ca pe-orfani altora-i răzbuni!..
S-a stins văpaia luptei. Și în pâlcuri
Ne-am adunat spre seară la un loc..
N-a mai avut noroc de data asta
Tovarășul meu ultim de noroc.
Căzut pe prund, cu fața și mai albă
Ca floarea scuturată din caiși,
Înmărmurit, părea că urmărește
Un zbor pe cer, cu ochii neînchiși.
Pe gura lui crispată parcă-o șoaptă
Mai flutura, dar gura nu vorbea,
Și ploaia prelingându-se pe față
Sub ceafă-nfiptă-n lut se prelingea..
Din cei ce-am fost am mai rămas doar unul,
Ceilalți pe lumea asta nu mai sunt.
Atâtea doruri netrăite încă
S-au cufundat în neguri și-n pământ!
După atâta cruntă suferință,
Ei, câte-am fi făcut și-am fi schimbat!
Dar eu voi încerca să torn în fapte
Tot ce visase fiece soldat..
Întorși din lupte, eu și mulți ca mine
Azi curățim pământul de cenuși,
De schije, de stăpâni și de nemernici,
În numele soldaților răpuși.

ultimul asalt – Versuri.pro

Nicolae Labiș - Ultimul Asalt