Grigore Alexandrescu - Ucigașul Fără Voie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Ucigașul fără voie.
O temniță-adâncă îmi e locuința:
Prin dese, prin negre zăbrele de fier
O rază pierdută îmi spune ființă
Cerescului soare, seninului cer.
Și frigul mă-ngheață; e umed pământul;
De ziduri, de lanțuri eu sunt ocolit:
Aici suferința așteaptă mormântul,
Căci legile lumii așa au voit.
Adus ca o crudă, sălbatică fiară,
La temniței poartă nadejdea-am lăsat,
Și simt chinuire atât mai amară,
Cu cât a mea soartă eu n-am meritat.
O noapte fatală! o noapte cumplită!
Pe patu-mi de trudă dormeam obosit:
Era despre ziua: soția-mi iubită
Ședea lânga mine… un vis, vis cumplit!.
Văzui: în bătrâne păduri depărtate
Părea că mă aflu; eram călător;
Dar calea pierdusem; pe ramuri uscate
Cânta cucuveaua cu glas cobitor.
Copacii în preajma-mi părea ca-nviază:
Din toată tulpina un geamăt ieșea:
Flamândă, cumplită, vedeam că-mi urmează
O ceată turbată de lupi, ce urla.
Și eu fugeam iute, fugeam cu grăbire,
Dar locul sub mine de sânge-nchegat
Silințe-mi zadarnici punea-mpotrivire;
De-o rece sudoare eram inundat.
Sufla un vânt iute, și luna-ngrozită
În spații veșnici trecea alergând,
Cu stinsele-i raze, cu fața-i pălită
Întinse pustiuri abia luminând.
Apoi deodată în nori se ascunse,
Și lipsa ei dete cumplitul semnal:
În spasma nespusă ce-atunci mă pătrunse,
Văzui trecând moartea pe palidu-i cal.
Schelet de-altă lume, cu forme cumplite,
Rânjind, către mine privea neclintit:
În mâna-i uscată, în unghi ascuțite
Ținea o femeie… din capu-i zdrobit,.
Muşca câteodată, muşca cu turbare,
Şi creieri, şi oase din gura-i cădea:
Uimit rămăsesem: la orice mişcare
Parea ca ea rupe din inima mea.
Dar ceata de fiare o văz… mă soseşte…
Fierbintea-i suflare acum o simții…
Mă plec, cât, şi mâna-mi grea piatră-ntâlneşte,
Curaj desnadejdea îmi dă, şi… izbii….
Un țipat s-aude… eu sar în picioare,
Din somnu-mi de groază atunci deşteptat.
Soția-mi lipsită de-a vieții suflare
Zacea… capu-i tânar era sfărâmat!
………..
De-atunci zile multe și nopti osândite
Pe fruntea-mi trecura! eu nici am simțit
A lor osebire; vedenii cumplite
Și țipatu-acela în veci m-a-nsoțit.
Rasună el seara, l-auz dimineața,
Precum în minutul prin crimă-nsemnat;
Și eu trăiesc încă! trăiesc, căci viața,
Amară pedeapsă, în dar mi s-a dat.
Aici aștept vremea și ziua dorită
Să văz dacă dreptul ceresc împărat
Privește la fapta-mi, ce este cumplită
Sau numai la cuget, ce este curat.

ucigaș fără voie – Versuri.pro

Grigore Alexandrescu - Ucigașul Fără Voie