Refren:
Uneori mă prinde răsăritul de parc-aș fugi de el
O gloată de copii în spate ce strigă „Ucide-l”
Mă mai prinde câte-o dată privind noaptea, supărat?
Nu, doar că am picat prea des și mai sunt multe de încasat.

Când am spus c-o să înțelegi n-ai înțeles
Și acum pictezi cerul în gri pentru că o faci prea des
Mă ambalez, că tre’ schimbat și ambalajul
Și anturajul, peisajul, atâtea-n neajunsuri. Oare n-ajung?.

Strofa Unu
Atâtea dealuri, oare ajung?
Când apuc să ajut?
Ajuns pe zero de la zero opt – s-a dus dracu’ punctajul
Dac-am greșit atât de mult să-mi fie cu iertare
Nu-mi e frică de mâine când azi știu că m-am drogat ieri tare.
Lumea asta atât de dulce te face să torni lacrimi amare
Pierzi tot, închide ochii, stai pe spate, a pare
Aaa.. pare că ești inexistent în ochii lor sau suflet
Se gândesc la ei, da-i în morții lor să sufere.
Că doar tu știi cât ai tras
Poate nu-i vorba de nas
Nu mă tem de nimic, tot ce-mi poate pune capac e un necaz
Pierdut atât de confuz de parc-am inhalat gaz
Ajung iar la început de parc-am câștigat cursa și-s singurul rămas.
Om, simt ce simte pomul în toamnă
Domnul în doamnă, mort la pomană, viața asta panaramă
Orice început e un alzheimer, mi-e teamă că nu te știu
Oricum ai fost doar un final, iar eu nu prea mai sunt viu.

Refren:
Uneori mă prinde răsăritul de parc-aș fugi de el
O gloată de copii în spate ce strigă „Ucide-l”
Mă mai prinde câte-o dată privind noaptea, supărat?
Nu, doar că am picat prea des și mai sunt multe de încasat.

Când am spus c-o să înțelegi n-ai înțeles
Și acum pictezi cerul în gri pentru că o faci prea des
Mă ambalez, că tre’ schimbat și ambalajul
Și anturajul, peisajul, atâtea-n neajunsuri. Oare n-ajung?.
N-ai înțeles
Pictezi cerul în gri
Mă ambalez că tre’ schimbat
Anturajul, peisajul.

Strofa Doi
De ce p**a mea să plâng? Sunt tare ca o stâncă
Când viața nu-i dreaptă, treci în gardă, vine-o stângă
Am ajuns la concluzia că cine o să aducă
Gluma-n poezie e primul care o să plângă, încă
Mă gândesc la viața mea de parc-ar fi viața lor
Și mă gândesc să-mi bag p**a-n tot când mă simt iar monoton
Stilul ăsta de viață fără somn devine insuportabil
Și parcă m-aș băga la somn, dar nici un loc nu-i confortabil.
Descifrabil ca podul de la Paris, unde bat?
În ochiul tău în miezul nopții când mă simt mort de beat
Scriu ca o p****? E bine că ești tu băiat
Unde p**a mea erai când se dădea România pe blat?.
Ești mințit de aproape 40 de ani că știi tot
Când decât asta vor să-ți arate, ‘n morții tăi de dobitoc
Au creat o lamă din frustrările noastre topind tot
Și tu tot pui bot la vot și știi că vor în cor să n-ai loc!.

Refren:
Uneori mă prinde răsăritul de parc-aș fugi de el
O gloată de copii în spate ce strigă „Ucide-l”
Mă mai prinde câte-o dată privind noaptea, supărat?
Nu, doar că am picat prea des și mai sunt multe de încasat.

Când am spus c-o să înțelegi n-ai înțeles
Și acum pictezi cerul în gri pentru că o faci prea des
Mă ambalez, că tre’ schimbat și ambalajul
Și anturajul, peisajul, atâtea-n neajunsuri. Oare n-ajung?.
Uneori mă prinde răsăritul de parc-aș fugi de el
O gloată de copii în spate ce strigă „Ucide-l”
Mă mai prinde câte-o dată privind noaptea, supărat?
Nu, doar că am picat prea des și mai sunt multe de încasat