(Strofa II)
Mă simt ciudat, nu cunosc sentimentu’,
Tre’ să uit de trecut, să îmi trăiesc prezentu’.
Uitându-mă la viitor, fără tine-i gol,
Aș schimba ceva, da’ nu am nici-un control.
Ploaia ta a trecut, dar e încă răcoare,
Amintirea ta e în suflet arzătoare,
Arde ca o torță, la olimpiadă,
Acum primii fulgi de zăpadă au început să cadă.
Nu vreau, nu-mi place, vreau toamna mea,
Cu tine pe covoru’ roșu ce se asternea.
Vreau culorile-napoi, sunt toate ale mele,
Că le-ai luat pe toate fără să le-ntrebi pe ele.
Le-ai pus într-o valiză, și te-ai dus,
Ai trecut granița mea exact când te iubeam nespus.
Nu te-ai gândit deloc, că dacă te gândeai,
Erai încă aici, cu toamna, și nu plecai.