François Villon - Tropar

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

În veci să-l odihnești pre el
și în lumina din vecie,
că n-avu troc, nici farfurie
și nici un fir de pătrunjel.
La față, ras; pe cap, la fel;
nap jupuit părea-n chelie…
În veci să-l odihnești pre el!
Cu legi l-au surghiunit mișel,
cu sapa-n fund i-au dat, să știe
că nu-i stă bine ca să vie
mereu să strige: «Fac apel! »
În veci să-l odihnești pre el!

Alexei Mateevici - Troparul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Troparul.
Ce desfătare în viață
Nu știe de amărăciune,
Și ce mărire, ce dulceață,
Rămâne fără schimbăciune?
Și unde-i fericirea oare?
Ce muncă noastră și-alergarea
Câștigă pe acest pământ —
Sunt numai umbre, numai vânt.
Și care slavă omenească
E veșnică și neclintită?
Mărirea toată pământească
Pe veci uitării e menită.
Că în vârtej pieri-vor toate —
Noi toți, și neamuri, și noroade,
Și robii slabi, și crai puternici,
Neputincioși, pierduți, nemernici.
Viața e deșertul joc
Al năzuințelor deșerte.
O, frați, nu credeți în noroc,
Ce ține clipe și se pierde,
Căci oamenii toți se îngroapă,
Sălășluind a lor morminte, —
Primește răposatul rob
Și odihnește-l, Doamne Sfinte!
Venit-a ca un prădător
Sfârșitul meu și m-a răpit,
Mormântul cel necrutător
Viața mea mi-a înghițit.
O, scumpii rude, frați iubiți,
Păcatele vă curățiți,
Căci focul groaznicului iad
Pe mine rău m-a-nspăimântat.
Viața e deșertul joc
Al năzuințelor deșerte:
Ce căutăm dar noi noroc,
Ce ține clipe și se pierde?
Măriile ni-s numai vis
Și bogăția-nfumurare,
Mormântul vecinic ni-i deschis
Și-i gata-n clipă fiecare, —
Căci toți la rândul lor se-ngroapă,
Sălășluind a lor morminte.
Primește răposatul rob
În cerul Tău, o, Doamne Sfinte!
Din oasele ce putrezesc,
Ce-i împăratul, ori ostașul?
Ce-i vrednicul de dar ceresc,
Ori al bisericii vrăjmașul?
Și unde-i aur și argint,
Mulțimea slugilor, strigarea?
În pacea negrului mormânt
Se pierde toată-nfumurarea, —
Căci toate sunt deșertul joc
Al năzuințelor deșerte.
O, frați, nu credeți în noroc,
Ce ține clipe și se pierde!..
Numai la Tine, Doamne, -n cer
Găsim lăcaș de mântuire.
În lumea asta toate pier,
Ce ne-au slujit de-nveselire,
Și robii Tăi toți se îngroapă,
Sălășluind a lor morminte,
Primește răposatul rob
Și odihnește-l, Doamne Sfinte!
Aparătoare tuturor,
Ce Te numești Fecioara Sfântă,
Pe fiul Tău Mântuitor
Fierbinte roagă-l, Maica Blandă,
Pe răposatul nostru frate,
Ce-n rând cu noi a viețuit,
Să-l ierte pentru-a lui păcate
Cu mila lui far’ de sfârșit.
Viața-i deșertul joc
Al năzuințelor deșerte
Și ca un vânt i-al ei noroc,
Ce ține clipe și se pierde.
Când va veni necrutătoare
La noi nemilostiva moarte,
A pâinii la secerătoare,
Va fi atunci a noastră parte,
Căci pe pământ toți se îngroapă,
Sălășluind a lor morminte.
Primește răposatul rob
În cerul Tău, o, Doamne Sfinte!
Ma duc in drum necunoscut
Plin de nadejde si de frica,
Cu ochii stinsi, cu pieptul mut,
Cu geana ce nu se ridica,
Zac fara glas si nemiscat,
N-aud nici plangerea de frate,
Tamaia ce s-a revarsat,
A ma trezi din somn nu poate.
Dar somnul meu fara destept
N-adoarme dragostea mea vie
Printr-insa eu la toti ma-ndrept,
La toti ce inima mi-i stie:
— „O, frați, nu credeți în noroc,
Ce ține clipe și se pierde,
Viața-i deșertul joc
Al năzuințelor deșerte..
De-aceea, scumpilor mei frați,
Pe Domnul Sfânt așa-L rugați:
O, Doamne, la venirea Ta,
Sfârșitul pământescu-i veac,
Atuncea se va arăta,
Ce robii Tăi gândesc și fac..
Atuncea cei ce se îngroapă,
Vor învia toți din morminte..
Primește-atunci pe al Tău rob
Și odihnește-l, Doamne Sfinte! “
IX
Așa cântarea lui îi sună
În pacea vechii mănăstire
Și adunații împreună
Țin hangul ei cu umilire.
Dar iată că neașteptat
Sosește starețul bătrân
Și de mânie-nfocat.
Se-ndreaptă către Damaschin:
— „Tu, cântărețule, așa
Păzești a mele rânduieli?
În loc de a îmbrățișa
Pe mort cu plâns și tânguieli,
Tu de cântare te apuci,
Uitând de post și de tăcere?
Monah nevrednic, să te duci
De-aici, din locul privegherii! “
Trăsnit de asprele cuvinte
Îngenunchează Ioan,
Și rugămintea își aprinde
Spre-nvățătorul său avan:
— „Părinte, iartă! Nici nu știu
Cum de-am căzut eu în ispită;
Din sufletul meu cel pustiu,
Din suferința negraita
Nevrând luatu-și-a zburare
Însuflețită mea cântare! “..
Și-l roagă pe bătrân cu foc,
Picioarele-i îmbrățișează:
„Părinte, iartă-mă, te rog! “
Dar starețul în răspuns: „Te depărtează,
Nevrednic ucenic, de-aici!
Cu fudulia ta lumească
Tu calci poruncile și strici
Smerenia călugărească..
Din mănăstire du-te dar
Şi-a noastre leapădă chilii,.
Ca să nu ştim de al tau dar,
Şi groaza relei fudulii“..
S-a răspândit degrabă prin lăcaş
Vestirea despre cele întâmplate,
Ca Ioan, al sfintei legi ostaş,
A fost învinuit cu greutate
Şi izgonit. Deci toți s-au întristat
Şi pentru el la stareț s-au rugat..
Dar starețul rămâne neclintit
Şi rugătorilor astfel răspunde:
— „Ce este-n larva-odată poruncit,
Aceea se-mplineste orisiunde.
Pe cei fuduli şi neascultători,
Ca spinii dintre flori, ii dam afara;
Dar dacă de lâcaş lui Damaschin i-i dor,
Pedeapsa mea primind, se-ntoarce iară.
Deci, mergeți, frați, şi-i spuneți de la mine:
De-acuma, curățind şi măturând ograda,
El va umbla cu mătura în mâine
Şi va căra gunoiul cu lopata.
Iar pan-atunci rămân far’ de schimbare
Cuvintele de gura mea rostite,
Nu poate să primeascâ el iertare,
De nu-mplineßte cele hotărâte“.
Tăcut-a, s-ascultând cuvântu-i nemilos,
Împrăştiatu-s-a fratimea-ntru Hristos.
*
Cuvântul a ajuns la Damaschin
Şi el, aflând despre epitimie,
Porunca grea a asprului stăpân,
Grăbitu-s-a îndată sa o ție.
Cu dragoste şi fâră-amărăciune
Lopata el în mână a luat
Şi înjosindu-se, cu mare râbdăciune,
A sa slujire pentru Iisus şi-a dat.
*
Cel ce greul patimirilor
Cu blândețe l-a primit
Şi paharul înjosirilor
Pentru lume l-a sorbit;
Crucea şi cununa spinilor
Cu-al său sânge le-a sfințit,
Şi viețile creştinilor
Din necaz le-a izbavit.
Pacea necajiților,
Raza asupriților
Şi-a obijduiților
El cu crucea i-a umbrit.
Voi, a caror nazuințele
Cele sfinte zac sub jug,
Credeți, frați, ca suferințele
La lumina vă aduc..
Voi, pătimitorilor,
Voi, suferitorilor,.
Voi, greu rabdatorilor,
Cei cu Domnul ingropati,
Toti cu Domnul inviati.
XI
Amurgul vine. Albastre cete
Îmbracă valea. E tăcere.
Deasupra stâncilor mărețe
Ard stelele la priveghere.
Încet s-arată luna plină
În fața vechii mănăstire.
Adâncă-i pacea serii lină
Și-nnourată în mâhnire.
Demult plecat-a în chilie
Și starețul la rugăciune.
Lumina lunii argintie
N-atinge-a inimii lui strune,
Și vârful muntelui stâncos,
Ce în lumină strălucește,
Și tot ce-i primprejur frumos,
Pe dânsul nu-l înveselește.
De viu s-a dus el din viața
S-acuma-i tuturor străin,
De toate-n lume lui i-i greață,
Ce oamenii păzesc și țin.
Și numai una — sfânta cruce,
Îi mai hrănește tristul trai;
El înaintea ei aduce
Rugări plecate, fără grai,
Și chinuindu-se a moarte.
Neîncetat sfârșitu-și cheamă,
Și fruntea lui ca-n foc îi arde
De chinuri grele fără seamă..
Nemaiputând de osteneală,
Slăbit el cade la pământ..
Și iată vede-n amețeală
Că cerul arde scăpărând..
În străluciri nepământești
Și în lumini tremurătoare,
Cu haine de-nstelări cerești,
Ființa blândă a Fecioarei
Coboară-se cu Sfântul Prunc.
— „De ce-l gonești pe Ioan? “ —
Cuvintele la el ajung —
„Pe al bisericii oștean?
Al rugăciunilor lui cântec
Îi pământescul glas din cer;
Prin el s-alină și se vindec
Toti ce in deznadejde pier.
De ce i-ai îngrădit tu gura —
Adânc izvor a-nvierării,
Prin care-ar adăpa făptura
Cu ape vii a alinării?
Al duhului frumosul dar
Voi nu degeaba îl primiți,
Ca fără roduri, în amar,
Să-l strângeți și să-l necăjiți,
Căci Ziditorul Sfânt v-a dat
Îmbelșugare, ca și firii,
Precum El larg și-a revărsat.
În mari lumina oglindirii.
El mișcă nourii pe sus,
Îndreaptă-al păsărilor zbor;
În dar el firii i-a adus
Covorul ei înfloritor.
De ce dar cântecul oprești
Să curgă roditor și viu
Prin valea scarbei omenești
Și să adape-al ei pustiu?
Cuvintele lui Ioan
Va fie a vieții apă,
Ca fiecare pământean
S-adape inima lui slabă..
Câmpiile de înfloresc,
Putea-vei să le iei tu floarea?
Așa cântările când cresc,
Tu nu le mai opri sunarea“..
Îndată visul s-a sfârșit,
Și zarea cerului s-aprinde;
Și-l cheamă starețul uimit
Pe Ioan și îl cuprinde:
— „O, fiul blând al lui Hristos,
Acuma rostu-ți înțeleg,
Și darul tău cel luminos
Al cântecelor ți-l dezleg.
Deschide-ți gura-nsuflețită,
De goana mea nu te mai teme,
Cântare, lui Hristos rostită,
Să-ți sune-n fiecare vreme!.
Cu sfânta dragoste, ce-ți arde,
Revarsă-ți sfânta cuvântare
S-aprinde-n sufletele moarte
Dumnezeiasca-nflăcărare,
Iar pentru-a mea ne-nțelepciune
Și râvna ne-mpăcatei goane,
Te rog smerit, cu plecăciune,
Să-mi dai iertare, Ioane! “..
XII
Răsune dar vecinic cântările tale,
Podoaba vieții creștine!
Cuvântul tău viu într-a plângerii vale
Revarsă-se-n sunete pline..
Pe cel ce zdrobit-a amara robie
Slăvească-l întreaga ființă,
Și laude-l vecinic cereasca tărie,
Și soarele, luna-ntr-a lor bucurie
Și cei pe pământ cu putința.
Ferice-i acel care-acum fără teamă
Ți-aduce, o Doamne, gândirea,
Și-n calde rugări nesfârșite Te cheamă,
Și-n lupta viteaz fără seamă
Doboară ușor învrăjbirea..
Răsune dar vecinic cântările tale,
Ca soarele-n cer, strălucească!
Cuvântul tău viu într-a plângerii vale
Și-a nopții puteri biruiască!..
Din stânca munților pietroși
Nu-și varsă apele izvorul,
N-alungă nouri furtunoși
Și negri vântul-zburătorul;
Păduri frumoase de stejari
Nu-și culcă creanga la pământ,
Nu umblă-a mării valuri mari,
Far’ de-ncetare zgomotând:
E Ioan ce-și spune cuvântarea
Și plină de puteri cerești
Răsună ea spre spulberarea
Credințelor ereticești.
Nu-i dimineața luminoasă,
Primăvăratică și caldă;
Pe fața apelor frumoase
Un card de păsări nu se scaldă;
Privighetorile nu cântă
Prin lunci, chemând privighetori,
Și clopotul vestirea sfântă
N-o da în val tremurător:
E glasul adunării multe
Al bucurosilor creștini,
Ce adunatu-s-au s-asculte,
De dorul cântecelor plini,
Pe Damaschin, care-L slăvește
Și-L laudă neîncetat
Pe Cel ce lumile zidește
Și cerul ce-a întemeiat,
Ce-i nepătruns de cugetare.
Și-n slava vecinica nespus,
Mărit de fiecare floare,
De toată steaua-n ceruri sus..
, iulie; satul Prajila, tinutul Sorocii.
Adăugată de către Radu Dan Alexandru

tropar – Versuri.pro

François Villon - Tropar

Alexei Mateevici - Troparul