Acelui ce din întâmplare
Privește umbrele grădinii,
Verdeața văilor în zare
În strălucirile luminii.

Căci nu pentru a lui primire
Umbroșii pomi-n verdeață cresc,
Nici pentru a lui răcorire
Cișmelele în sus țâșnesc.

Peșteri frumoase, ca prin ceață,
Privirea lui degrabă vede,
Și rouratica verdeață
Nu-i curmă arzătoarea sete.

Trimite-i, Doamne, bucurie
Acelui care calea vieții
Și-o trece-n boală, sărăcie,
Robit de vrajba răutății.