Cincinat Pavelescu - Veneția

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Veneția adoarme-n valuri…
Pe când amurgul trist răsfrânge,
Pe mare-n larg și spre canaluri,
O lată purpură de sânge,
Brodată-n aur și lumină
Ca vechea-i mantă de regină!
Nimic nu mai ne-aduce-aminte
De viața ei de glorii plină,
Decât bătrânele morminte
Și catedralele-n ruină;
Și glasul mării ce străbate
Pustiul vechilor palate.
Și când Veneția blajină
Duios se tânguie de soartă,
Pe turle, blonda lună plină
S-așază-n mila ei supremă,
Ca cea din urmă diademă
Pe-o frunte de regină moartă.

Vasile Carlova - Ruinele Târgoviștei

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

O, ziduri întristate! O, monument slăvit!
În ce mărime naltă și voi ați strălucit,
Pă când un soare dulce și mult mai fericit
Își revărsa lumina p-acest pământ robit!
Dar în sfârșit Saturn, cum i s-a dat de sus,
În negura uitării îndată v-a supus.
Ce jale vă cuprinde! Cum totul v-a pierit!
Sub osândirea sorții de tot ați înnegrit!
Din slava strămoșască nimic nu v-a rămas.
Oriunde nu se vede nici urma unui pas.
Ș-în vreme ce odată oricare muritor
Privea la voi cu râvnă, cu ochiu-ațintător,
Acum de spaimă multă se trage înapoi
Îndată ce privirea îi cade drept pe voi..
Dar încă, ziduri triste, aveți un ce plăcut,
Când ochiul vă privește în liniștit minut:
De milă îl pătrundeți, de gânduri îl uimiți.
Voi încă în ființă drept pildă ne slujiți
Cum cele mai slăvite și cu temei de fier
A omenirei fapte din fața lumei pier;
Cum toate se răpun ca urma îndărăt,
Pe aripile vremii de nu se mai arăt;
Cum omul, când să fie în toate săvârșit,
Pe negândite, cade sau piere în sfârșit.
Eu unul, în credință, mai mult mă mulțumesc
A voastră dărămare pe gânduri să privesc,
Decât zidire naltă, decât palat frumos,
Cu strălucire multă, dar fără un folos,
Ș-întocmai cum păstorul ce umblă pre câmpii,
La adăpost aleargă când vede vijelii,
Așa și eu acuma, în viscol de dureri,
La voi spre ușurință cu triste viu păreri.
Nici muzelor cântare, nici milă voi din cer,
O Patrie a plânge cu multă jale cer.
La voi, la voi nădejde eu am de ajutor;
Voi sunteți de cuvinte și de idei izvor.
Când zgomotul de ziuă încetează preste tot,
Când noaptea atmosfera întunecă de tot,
Când omul de necazuri, de trude ostenit
În liniștirea nopții se află adormit,
Eu nici atunci de gânduri odihnă neavând,
La voi fără sfială viu singur lăcrămând
Și de vederea voastră cea tristă însuflat
A noastră neagră soartă descoper nencetat.
Mă văz lângă mormânt al slavei strămoșești
Și simt o tânguire de lucruri omenești;
Și mi se pare încă c-auz un jalnic glas
Zicând aceste vorbe: „Ce, vai! a mai rămas,
Când cea mai tare slavă ca umbra a trecut,
Când duhul cel mai slobod cu dânsa a căzut”.
………….
………….
Acest trist glas, ruinuri, pă mine m-au pătruns
Și a huli viața în stare m-au adus.
………….
………….
Deci primiți, ruinuri, cât voi vedea pământ,
Să viu spre mângâiere, să plâng pe-acest mormânt,
Unde tiranul încă un pas n-a cutezat,
Căci la vederea voastră se simte spăimântat!

Trecut glorios – Versuri.pro

Cincinat Pavelescu - Veneția

Vasile Carlova - Ruinele Târgoviștei