Ara Alexandru Șișmanian - Toxic Tu

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Toxic tu cu chipul tău de excremente ce se-apropie de oglindă • nimic de tu – venin cu vinele multiple ca o iarbă neagră unde urlă guri păienjenoase • otravă cu boturile scufundate unde lupi vâscoși se întredevoră cu febra-n alb de oase • toxic tu cu trupul de miasmă, cu respirația de molimă – scabroasă viermuială rotindu-și generația prin masca cu găuri a idolului ce-o înghite-n timp ce-o scuipă • se apropie de tine moartea cu blesteme negre • pășește spre umbra ta groaza cu lanterne de teroare atârnând de limbă • cuvintele se-apropie încet de chipul tău cu păsările lor de vitriol • toxic tu, tu, toxic-toxic tu • lumânări negre ți-au fost așezate-n inimă și-n creier și-acolo ard, cuvântând cu flacăra ’mpotriva ta, punând blestemul negru ca pe o lumină a întunericului în locul făpturii tale • toxic tu, adevărul și-a întors spre tine chipul de oroare și blestem, binele și-a tras spre tine masca de mânie – silabele neantului ți se plimbă prin corp, întunericul își urlă șoaptele de sânge • toxic tu – în tine-și înflorește lupul puroiul de limacși și cocoșatul fără chip de tine-și apropie degetul și noaptea • zeci de vase cu sânge în încăperea somnului tău, sute de vase cu sânge în încăperile visului tău • nicăieri altundeva pașii tăi decât în amintirea unei crime, niciodată altcând decât în clipa unei pieriri infernale • ca un gaz toxic ți se risipește mintea – și iată-te nebun – dar unde? – cu o așteptare ți se risipește sângele și-ți picură în gură ca o otravă de secunde ce stă mereu să vină – însă când? – toxic tu, o, da! , toxic-toxic tu – buzele mulțimilor își strigă muțenia și clipele se cască – uriaș e spațiul acesta care-ți soarbe groaza, aerul de ură ce te descompune • coșmar își e cel destrămat • bezna explodează în urletul a tot ce te urăște și de față-ți atârnă o cârpă de sânge de care nu mai poți să scapi • adâncurile te așteaptă și urcă prin tine, în tine, compact blestemul lor • toxic tu, vierme de coșmar strivit între ura cerului și blestemele abisului • tu te respiri și iată! ai murit otrăvit • întunericul îți bea din vine – uite, fața aceasta neagră, cum ai mai vrea s-o recunoști, aplecată deasupra vinelor tale îți soarbe viața și te lasă să rătăcești prin tuneluri de hău și abur, fantomă de pestilență pribeagă printr-un cadavru • omul cu chipul negru îți ține vinele în gură și tu țipi – duhul alb te trage-ncet de nervi și nu mai ai loc în tine de urletul tău • cum – cum te-ai urcat tu în avionul acesta care te digeră • și cum îți țin ființele acelea de ecou în cercul lor oglinda – și ți se strânge șuierând imaginea pe care ai pierdut-o • ca niște șacali cu limba de oglindă prin digestia cărora fugi – căci nu ești o imagine, și nu ești o ființă ci larva unei imagini lipită de larva unei ființe prin care larva neființei se încolăcește, mușcându-și coada pe care nu o poate atinge pentru că nu o are • blestemul vine spre tine ca un om care se schimbă la fiecare pas – și-ai vrea să știi în ce • care te-atinge cu groaza devenirii lui nemărginite, turnându-ți prin nervi teroarea de umbre a ubicuității ce te lasă jumate vis, jumate fugă de propria ta trezire • și vezi! – dar cum ai vrea să fii orbit – cum insomnia ți se-ntinde infinită dinainte ca o foaie neagră pe care nu poate scrie nimic deși, totuși, trebuie – vai! trebuie s-o citești • un șarpe negru’ți arde-n creier, topindu-ți-se ca un sânge al privirii și-necîndu-ți mintea-ntr-o durere cu buzele subțiri ca niște lame • agățat de ele trebuie să cobori o scară cu treptele dintr-un tăiș ce urlă – cu țeasta plină de-un lichid atroce în care șarpele ți se topește râzând • și intri pe o ușă cu creierii de sticlă iluminați de insecte incandescente – tu, toxic tu – și te-ntâmpini ca două litere de negru • și parcă nimicul însuși te-ar ține de mână cu degetele lui de destrămare – oh! de oribilă neantiză – lăsându-te s’aștepți fantasme cu insomnia de oglindă – printre dimensiuni cu direcția spartă – cu fantome de întrebări apropiindu-și aripile de buze și apoi zburând cu zâmbetul • poteca aceasta îți răspunde cu bucăți de gheață și ochii-ți fug înapoi de negru • încerci alt drum? dar care-s metamorfozele ce-or să te lingă, schimbându-ți sexul și ființa? • care-s colinele pline de sânge aidoma unor chipuri pe care ai să le urci – prin fumegarea-le sumbră rătăcind de parcă o iarbă tăioasă și neagră ți-ar răni buzele ca pe niște tălpi ale geamătului • aburind din ochiul lor rece și negru amintirea de hipnoză • și cum vei păși oare mai departe pe drumul acesta în care te scufunzi • blestemul negru ți-a ieșit din nou ’nainte cu oglinda lui netedă de fără chip – și tu te recunoști și cu necuvinte fugi • ooooooo – cum ai mai cerși buzele acelea ce se mișcau încet împotriva ta prin aerul de seară • sticla îți stă în amintire și nu-ți ajungi decât cu umbra clipa sacră a blestemului • ca și cum te-ai stinge-n flăcări de ferestre negre într-un foc pe care-l aprinde doar cenușa • și asta ți-ar fi mântuirea, toxic – toxic – tu • tu niciodată stins decât în cenușa care te devoră glăsuindu-ți mai departe blestemul cu-o tăcere atroce pe malul căreia putrezesc luxuriant toate cuvintele • ca niște torțe negre care-ar arde dintr-o nimicire nesfârșită de unde ies monahi de larve care te sufocă povestindu-ți chipul • pînă cînd blestemul negru cu-aripile-i negre te acoperă, și te clocește, și te umple de’ngustată așteptare – dar ce – ce va ieși din ou?

toxic tu – Versuri.pro

Ara Alexandru Șișmanian - Toxic Tu