Benjamin Fondane - Toca

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Te rup din reverie, prietenă şi soră,
fiinţă despletită din somn şi auroră,
balcon în vis cu bucle de păsări pentru vid.
În muşchii tăi ai cântec, ureche ca un zid,
şi străluciri de pietre pierdute, ca o mână.
Se clatină în tine oceanele de lână.
În părul tău din care se împletiră corzi
s-a mistuit privirea, salină de matrozi
plecaţi să se usuce la soarele din tropic.
Cât de departe-ţi pare pământul microscopic
de-aici, de unde omul e-un măscărici urât,
şi-oraşul îngenunche cu frunzele pe rât,
şi forţa lenevoasă de-a se căta pe sine,
şi moartea adormită cu coatele pe şine,
c-ai vrea în tine-o sevă să urci cu ochi-nchişi..
şi sângele prea vânăt şi aspru, de irişi.

toca – Versuri.pro

Benjamin Fondane - Toca