tiran – Versuri.pro

God - Vodă - Lăpușneanul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Lăpușneanul, Vodă – Lăpușneanul
Boier vechi și domn creștin
Se-ntorsu la domnie
Pe Moldava glie
Și Țării îi ziceau:
„De voi nu mă vreți
Eu vă vreau, cu ori far’ de voie!”.
Patruzeci și șapte de capete tăiate
În stilu’ de piramidă așezate
Căpățâni de boieri vrăjmași
Din cetatea di la Iași.
Lăpușneanul!!!.
Se scaldă în sângele țării
Și-n fața mulțimii
Și-a doamnei sale Ruxandra
făptuind Nedumnezeirea
Și pieri-n durerea lui
Și-n blestemele altora
După voia Domnului
i-o curmatu lui viața
Domnița sa Ruxandra
făptuind Dumnezeirea!.
DA!!!.
A doua domnie a lui Alixandru – Vodă Lăpușneanul
carile apoi a tăiat patruzeci și șapte de boieri
la anii una mie cinci sute șaptezeci și patru

Lepra Paranoia - Tiran

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Schema Ț..
Vreau să-nvăț să înot
Că mereu mă înec în gelatine
Transparent în cuvinte.
E vorba de momâi, pace interioară
E vorba de măști pe care când le porți o să te doară
Când totul merge bine, s-ar putea să se oprească
Reclame la nimic cu imagine grotească.
E vorba de momâi, pace interioară
E vorba de măști pe care când le porți o să te doară
Când totul merge bine, s-ar putea să se oprească
Reclame la nimic cu imagine grotească.
Yo yo, yo yo, acid ca fluxul gastric, într-un plan atât de bazic
Readuc idei, biodegradabil ca în tranzit
La fel de înșelător ca propoziția afirmativă
Și stresul în exces v-aduce moarte subită.
Orice fată poate-i târfă, orice băiat e porc
Oricine are milă poate să fie înșelător
Sunt spontan și divers în stiluri muzicale
Ca pietrele lui Thanos într-un raft plin de agrafe.
Motivele conflictului – opozițiile morale
Și banalități duc traume generaționale
Cu lipsa de ghidare, duce omu-n stări extreme
Și singurătatea cultivă înțelepciune.
Repla raPanoia, sună foarte catchy, știu
„R” de la „Rupe-Stric” și „S” de la „sinistru”
Când trăiești prin amintiri atunci viața ta e zero
Vezi că zâmbești ciung, tu șarpe care se strâmbă.
Căci shawarma fără sos-i ca frigu-n zonele infernale
Dacă iadul o să înghețe, moartea e o consolare
Nu-i nimic după viață, lăsăm doar cenușe
Și n-o să ne renaștem, simțul o să se descurce.
N-am niciun motiv, n-am niciun motiv să exist
Dar nici să nu exist, sunt doar la bază pesimist
Dacă tu crezi că ești tare, ține minte că
Dacă explici ce nu înțelegi, atunci de ce te mai complici?.
E vorba de momâi, pace interioară
E vorba de măști pe care când le porți o să te doară
Când totul merge bine, s-ar putea să se oprească
Reclame la nimic cu imagine grotească.
E vorba de momâi, pace interioară
E vorba de măști pe care când le porți o să te doară
Când totul merge bine, s-ar putea să se oprească
Reclame la nimic cu imagine grotească.
E vorba de momâi, pace interioară
E vorba de măști pe care când le porți o să te doară
Când totul merge bine, s-ar putea să se oprească
Reclame la nimic cu imagine grotească.
E vorba de momâi, pace interioară
E vorba de momâi, pace interioară
E vorba de momâi.
Ce faci momaio? Ha
Ai auzit băi?
Vreau bani în p**a mea
Băgami-aș p**a în ea pace, ai auzit?

Firdousi - 52 Zohhack Îl Văzu În Vis Pe Fereidun

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Când i-au mai rămas din viață încă patruzeci de ani,
iată Domnul ce-i trimise-n creștet, noaptea, când dormea,
colo-n patul din haremul șahilor lângă-Arnavaz:
el văzu cum din copacul cel domnesc deodată-n vis
odrăsliră trei războinici: doi în vârstă și-ntre ei,
unul tânăr și asemenea unui mândru chiparos,
chip de șah, și cingătoare, și la mers precum un prinț
cumpănindu-și buzduganul ghintuit c-un cap-de-bou.
Spre Zohhak veni să lupte și-l izbi cu ghioaga-n cap;
și-apoi tânărul războinic îi înfășură-n curea
trupul, de la tălpi la creștet, și de brațe îl legă
ca pe un pietroi, și jugul băgă pe după cap
lui Zohhak. Sub munți de-ocară și de zbucium se zbătu
și-asudă de-atâtea chinuri; pulbere-i zvârli pe cap,
și spre Damavand purtându-l, după el îl târnui
val-vârtej zorind prin gloată. Cel bicisnic de Zohhack
se tot zvârcoli în somnu-i tremurând și-apoi săltă
capul și un răcnet scoase de se zguduiră toți
cei o sută de pilaștri din seraiul adormit.
Lumea mai zăcea în noaptea, precum pana unui corb,
când din munți zbucni lumina Soarelui, de ai fi zis
că din el se revărsară mii rubine prin azur.
De oriunde, pe-nțelepții și prevăzători mubezi,
șahul îi făcu să vină de prin depărtate țări,
și cu inima zdrobită visul crud li-l povesti.
Îi chemă și-i strânse-olaltă și-ajutorul li-l ceru,
să-i aline suferința care-n piept îi tot creștea.
Zise: „Dați-ne îndată sfatul vostru și-ndrumați
duhul nostru spre lumină!” Tainic el îi întrebă,
spre-a-și cunoaște viitorul ce-l așteaptă, bun sau rău:
„Cum sfârși-va veacul nostru? Oare, ale cui vor fi
toate-acestea: diademul, cingătoarea, mândrul tron?
Ne dezvăluiți, voi, taina, ori de viață vă scăpați!”
Toți mubezii își simțiră buza iască, obrajii pali,
limba slobodă, și-n inimi chinul cel sfâșietor.
Ei își ziseră: „Noi, dacă, viitorul i-arătăm,
duhul și-l va da pe dată, și e totuși viața sa
minunatul lumii bine; dacă nu-i vom arăta
viitoru, -atunci vieții va să-i spunem bun rămas!”
Astfel scursu-s-au trei zile și nici unul nu-ndrăzni
vreo povață să rostească. În a patra zi Zohhak
crunt se-aprinse de mânie pe mubezi ce trebuiau
calea să-i călăuzească. Șahul îi amenință
că de vii i-atârnă-n ștreanguri, viitorul de nu-i spun.
Toți mubezii își lăsară capetele-n jos, pălind;
inimile-aveau zdrobite, ochii-n lacrimi, sângerânzi.
Însă printre înțelepții mari și de prevederi plini,
fost-a unu-al cărui cuget treaz era, clarvăzător,
om cu vajnică purtare, înțelept și priceput;
se numea Zirak și-ntâiul era el printre mubezi;
inima-i încet se strânse dar nu teama-l stăpâni;
limba-și dezlegă naintea lui Zohhak și-i glăsui
„Scoate-ți de prin căpățână al înfumurării vânt,
nimeni nu-i născut de-o mumă decât pentru a muri.
Fost-au șahi și mai nainte-ți vrednici de-al puterii tron,
și-au avut destule păsuri și destule bucurii;
zilele lor lungi trecură și-acum zac într-un mormânt.
Chiar de-ai fi tu meterezul cel care-i durat din fier,
Roata cerului de-asemeni te-o zdrobi și vei pieri!
Va să-ți moștenească tronul altul și norocul tău
va să ți-l răstoarne. Șahul numi-se-va Fereidun,
și va stăpîni pămîntul, precum Cerul de măreț!
N-a ieșit încă din sânul mamei sale, și-ncă nu-i
vremea să te temi de dânsul, nu e vremea să suspini.
Cel vlăstar născut din mumă virtuoasă crește-va
pom sortit să poarte roade; și când fi-va un bărbat,
fruntea-i va atinge Luna, apoi o să ceară el
cingătoare și coroană, tron și diadem de șah.
Și va fi statura-i zveltă, cum e naltul chiparos,
și își va purta pe umăr buzduganul de oțel.
El te va trăzni cu ghioaga-nchipuind un cap-de-bou,
și te va târâ în lanțuri, te va smulge din serai”.
Întreabă Zohhak, mîrșavul: „De ce, oare, ne-ar lega?
Din ce pricină anume el ne va urî-ntr-atât?”
Nenfricatul om îi zise: „Dacă minte-ai fi avut,
ai fi chibzuit din vreme, fără pricini, să faci rău;
chiar de mâna ta pieri-va tatăl său, și-adânc rănit,
fiul te-o urî de moarte. și se va găsi pe-atunci
o juncană preafrumoasă care doică îi va fi,
alăptindu-l pe stăpînul lumii dintru viitor.
Ea, de-asemenea, ucisă fi-va tot de mîna ta,
dar ca să-și răzbune doica, el va prinde-un buzdugan
care va purta la capăt măciulia cap-de-bou”.
Zohhak își plecă urechea ascultându-i vorbele,
dar se prăbuși din tronu-i și căzu într-un leșin.
De la tronul său puternic, grabnic cel mubed vestit
se și-ndepărtă, de teamă să nu pață vrun necaz.
Când iar își veni în fire, șahul se urcă în tron
și de-ndată puse-n lumea-ntreagă de-a se iscodi,
și pe față și în taină, urmele lui Fereidun;
nu avu nici pic de tihnă, și nici foame, și nici somn,
și chiar lucitorul Soare-n ochii săi se înnegri.