R. A. C. L. A. - Templul Suferinței

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

I:
Am încercat să urc pe treptele ce leagă iadul de lumina zilei,
Dezgustat de calvarul vieții duse la cheremul milei.
Mult mai jos mâinile se înalță după ajutor,
Zeul le dă la topor în abator.
Dedesubt, cu fiecare treaptă ce coboară,
Te afunzi, pătrunzi adânc în lumea barbară,
Pedepsită să stea cât mai departe de lumină,
Prea tare-i torturată lumea ce leșină.
De teroare toți se-ngrămădesc să evadeze,
Din subsol – cât mai sus – ceva să-i lumineze.
Stupoare: deasupra întunericul-i mai mare,
Din beznă vor primi în plin lovitura care
Îi va arunca din nou printre grămăzile de carne
Ce-s zidite-n temelia unui templu de teroare.
Sub dalele de piatră presați de suferință,
Greutatea ce-i apasă îi desparte de credință.
Prostie, da… toți se pleacă, nimeni nu încearcă
Să perceapă provocarea la revoltă aruncată-n isterie
De zeul fericit de acalmie
Ce dă cu tifla robilor căzuți în agonie.

Refren:
Niciodată nu veți evada de aici,
Din templul pe care dracu’ l-a scornit.
O să plezniți de lovituri de bici
În templul suferinței de demonizați clădit.

II:
Deasupra noastră hohotește zeul care în puterea-i zdrobitoare
Scormonește cu vatraiul prin tăciunii-ncinsi care
Se aprind, dar se sting prea repede înecați în
Putrefacția vieții de rădăcinoasă de pământ.
Degeaba încearcă robii să ridice capul sus
Că soldații Domnului îi pun din nou unde i-au pus.
Din nou zidiți în temelii vor încerca să iasă,
Iadul, da… damnării ospitaliera casă.
Zeul ignorant nu vede asfixiații morți în bloc
Ca-ntr-un film de groază de Hitchcock.
Scaldat în lux, lui, lucifericului demiurg
Nici nu-i dă prin cap c-am putea scăpa de jug
Și de sus nu ia în seamă creaturile naive
Ce se prada între ele: jaf… Fără motive.
Lumea fabuloasă ce i se zbate la picioare
E stâlcită-n nepăsare, nepăsare, nepăsare,
Când aruncă rămășițe de mâncare pe vecie,
Bietele insecte-s condamnate la trofilaxie, da…
Noul sibarit privind peste moșie
Intonează imnul sclavilor răpuși de căprărie:

Refren:..

III:
Din întuneric razbat coleric
Urlete de revoltă rabufnesc isteric
Pe gramezi de carne urcă-n sus sinucigași
Hotărâți să pună capăt vieții de borfași.
Bizar aprozar… tablou de coșmar…
Tot templul duhnește a hoit la grătar.
Pe ziduri se văd dârele de sânge
Înegrite de funinginea cadavrelor arzânde.
Peste tot răscoala din temelii
Se-aude ropotul celor ce strigă: fie ce-o fi!
Coloane de atrofiați de foame urcă treaptă după treaptă
Hotărâți să pună capăt batjocurii de baltă.
Cu mâna pe bardă ucid ultima gardă,
Zeul în credulitatea-i oarbă nu poate să creadă:
Sclavi la mansardă! Creaturile din gene
Îl macelăresc. Țâșnește sânge din vene, e
Bătut în cuie, răstignit cu capu-n jos pe crucifix
E ars pe rug când ceasul bate 12 noaptea fix.
666! Satanizații în prostia lor
Desemnează la beție un nou conducător
Din popor… Noul zeu decreta stare de urgență
Iar! Soldații Domnului omoară în demență
Mansarda e din nou un nou subsol
În templul în care noul zeu zice domol:.

Refren:.

temple of suffering – Versuri.pro

R. A. C. L. A. - Templul Suferinței