Refren:
Pot să fiu omul bun, fiul plin de virtuți
Tot n-am unde să-i sun, pe părinții pierduți
După cât mi-e de dor și la cum i-am iubit
Cred că numărul lor este plus infinit.

De convorbiri cu ei sunt gata
și în necunoscut mă zbat,
Îi sun pe mama și pe tata,
Dar crucea sună ocupat.
Au numere secrete parcă
și aparatul n-are ton,
Deodată aflu și tresar că
Nici moartea n-are telefon.

Refren:
Pot să fiu omul bun, fiul plin de virtuți
Tot n-am unde să-i sun, pe părinții pierduți
După cât mi-e de dor și la cum i-am iubit
Cred că numărul lor este plus infinit.

Mi-e dor de voi, părinți din moarte,
Cu lacrimi bine vă cuvânt,
și uit că ați plecat departe
și n-aveți roaming, sub pământ.
Formez un număr, oarecare,
Întreb precipitat de voi,
Dar uit că mort e cel ce moare
și nu mai vine înapoi.

Refren:
Pot să fiu omul bun, fiul plin de virtuți
Tot n-am unde să-i sun, pe părinții pierduți
După cât mi-e de dor și la cum i-am iubit
Cred că numărul lor este plus infinit.

și, vai, de-atâta timp încoace,
Vă chem și-n visuri, să v-ascult,
Dar iarba pe morminte tace,
Cu număr desființat demult.
și, dacă o să ținem minte,
Probabil, când o fi să mor,
Am să vă caut în morminte,
Pe-un număr de interior.

Refren:
Pot să fiu omul bun, fiul plin de virtuți
Tot n-am unde să-i sun, pe părinții pierduți
După cât mi-e de dor și la cum i-am iubit
Cred că numărul lor este plus infinit.

Refren:
Pot să fiu omul bun, fiul plin de virtuți
Tot n-am unde să-i sun, pe părinții pierduți
După cât mi-e de dor și la cum i-am iubit
Cred că numărul lor este plus infinit.