https://versuri.pro Versuri corectate și explicate Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000 ro-RO hourly 1 https://wordpress.org/?v=6.9 https://versuri.pro/wp-content/uploads/2026/01/cropped-favicon-32x32.png https://versuri.pro 32 32 https://versuri.pro/nichita-stanescu-sufletul-metalic-al-orasului https://versuri.pro/nichita-stanescu-sufletul-metalic-al-orasului#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000 http://versuri.pro/?p=32895 →]]> Sufletul metalic al orașului.
Se face seară și orizontul coboară.
Orașul își ridică un cartier spre lună.
E un sunet de fier, de cabluri întinse.
Umbrele oamenilor încep să apună.
Când ridic brațul, umbra lui ascuțită
izbește capătul străzii de unde vii, necunoscut,
de parcă-aș fi zvârlit la întreceri o lance
pe care o primești nepăsător în scut.
Ești sufletul de metal al orașului.
În amurguri apari în piețele ovale:
– Cetățeni, s-a făcut seară. Încep serbările!
(Brațele tale bărbătești par două macarale).
Te-ntâlnesc uneori, când mă-ntorc de la lucru.
Gândurile izbesc în stele și ele răsună.
De-a lungul stâlpilor zvelți, când mă-ntorc
de la lucru,
un cartier al orașului se ridică la lună.
Nu te recunosc niciodată de la prima privire;
iei mereu un alt chip.
Azi mi-apari ca o schelă îndrăgostită
de tainicul zenit.

]]> https://versuri.pro/nichita-stanescu-sufletul-metalic-al-orasului/feed 0