Adrian Păunescu - Suferința Poetului

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Aud o veste, mi se face rău,
Și rog telefonista să implore,
La nu știu ce spital din Chișinău,
Să știu ce face fratele Grigore.
Că am aflat aseară că-i bolnav,
Că el, de fapt, de-atâta timp, e-o rană,
La inimă, la ochi și, ce-i mai grav,
E tensiunea intracraniană.
Un iconar cu degete subțiri
Și toate-l dor și le repară toate,
Crucificat al altei mântuiri,
Către Olimp suind cu Prutu-n spate.
Și drag mi-e el, ca frățiorul meu,
Și dacă lui i-e rău, atunci înseamnă
Că însăși Basarabiei i-e greu
Și-i e pustiu, ca-ntr-un amurg de toamnă.
Și rog telefonista să-mi mai dea
Un Chișinău, să pot afla ce este,
Și, vai, prin telefon, suflarea mea
Un plâns, un dezacord și un protest e.
Sunt doctori buni la căpătâiul său,
Poetul pur nu trebuie să moară,
Dar suferinței lui, la Chișinău,
Întinde-i mila ta metenă, țară.
Ce viscole i s-au jelit în ochi,
Și-n ochi și-n tâmplă l-au lovit zăbrele
Și l-au bătut cu pietre, dureros,
Și-au încercat memoria să-i spele.
Firavul frate-al meu de peste Prut,
Latinitate care înviază,
Și clopotul la Putna a bătut,
Ca să-i anunțe vârsta de amiază.
Și-acum, Grigore e amenințat,
Într-un spital de-acolo, de departe,
Că moartea lui, cu nume preschimbat,
L-a căutat în fiecare parte.
De boala lui mă simt bolnav și eu,
Îi fac proces acestei triste ore
Și-l rog la telefon pe Dumnezeu
Să ocrotească viața lui Grigore.

suferinta poetului – Versuri.pro

Adrian Păunescu - Suferința Poetului