Loredana Vitelaru Nicoleta - Sub Plumbul Topit

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Sub plumbul topit.
Tăcerea nopții se așterne, încet, dar e sumbră
Peste pleoape de plumb, ce-au tăcut.
Șiroaie de lavă încinsă, din lacrima crudă
În brazde pe chip, îmi sapă adânc.
Cenușa mocnește, în inima-mi frântă ca-ntr-un vulcan
Ar vrea să răsufle, să spargă și cerul de ar putea,
E tot mai tăcută, tăcerea din noaptea ce-aș vrea s-o am
Dar jarul mă arde până la os, și gura, ar vrea.
Ca-n gură de șarpe îmi țipă, privirea sub plumbul topit,
Ar vrea să te cheme cu glasul din noapte, dar e umbrit.
Schițează pe cer, al tău chip cu lava din lacrimi nestinsă
Ce încă mai arde și amintirea ce stă ascunsă.
Vino iubite, să stingi suferința din urmă lăsată
Cu sărutul ce încă-l mai ai pe buzele tale,
S-aduci și lacrima de iubire din palma-ți uitată
Și-mbrățișarea să-mi dai, de-ți va fi jale.
Să nu-ți lași ochii să plângă de milă
De vezi că mă sting odată cu lava
S-arunci cenușa, departe, când e luna plină
Odată cu ea iubirea ce tu ai primit, ca otravă.
Știu că-ți va fi dor, de clipele noastre,
Dar, rămâne-amintirea de când ne-am iubit
Și glasul-mi, de vrei să-l auzi, tu, în șoapte
Îți va răspunde, prin lacrimi din jarul mocnit.

sub plumbul topit – Versuri.pro

Loredana Vitelaru Nicoleta - Sub Plumbul Topit