George Coșbuc - Ștefăniță-Vodă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Cu grabnicele sărituri
A sprintenei lăcuste
Apare-un cal, la cotituri.
Nechezul înspumatei guri
Speria tăcerea din păduri
Şi pacea văii-nguste.
În gura văii, lângă pod
Boierii stau cu frică;
Ei par o gloată de norod,
Pe cai pitici şi plini de glod
În scări temutul voievod
Cu hohot se ridică.
Strângea de frâu şi tremura:
Iar calul, ud de cale,
Pământu-n loc îl frământa
Şi spuma alb-o mărita
Cu sânge roş ce picura
Din strânsele zăbale.
Când vrei să-i afli, nu-i aduni!
Boieri, nu vi-e ruşine?
Vă văd aşa de-atâtea luni,
N-aveţi acasă cai mai buni?
Ori cum? Boieri, sunteţi nebuni?
Vă bateţi joc de mine?.
E grea ocara ce ne-o faci
Spătarul îi răspunde.
Dar ţara-i suptă de haraci,
De greci nebuni şi de cazaci;
Săracă ţara, noi săraci,
Şi cai voinici, de unde?.
N-ai bani de-un cal? Ia calul meu!
Boierii-n tremurare
Dau slujbe-n gând lui Dumnezeu,
Spătarul suflă des şi greu,
Se pipăie la cap mereu
Să vadă de-l mai are.
Măria ta, vorbim şi noi.
Ei, las-o încurcată!
Vă văd aşa de rupţi şi goi
De latră câinii după voi!
Sunteţi boieri, ori marţafoi?
Spătare, hai odată!.
Şi vodă sare jos din şea,
De frâu, fugaru-şi ţine.
Spătaru-ngălbenit privea,
Vedea ce e, şi nu vedea,
Spătarul asta n-o credea
Spătaru-n urmă vine.
Aşa, jupâne, eşti cinstit,
Şi-al tău să fie darul.
Dar frâul nu! Mi l-am oprit
Şi vodă frâul l-a smuncit
Şi-apoi cu frâul a lovit
Ponciş în ochi fugarul.
Cu ochii-nchişi şi fulgerat
De spaima loviturii,
Se nalţă roibu-nviforat,
S-azvârle-n lături şi, turbat,
Ia câmpu-n goană, îndreptat
Spre râpele pădurii.
Se duce-orbiş, fără stăpân,
Cu vuiet ca furtuna.
Boierii-ncremeniţi rămân
Iar coama calului păgân
Cu barba bietului bătrân
S-amestecă, sunt una.
Boieri! Mai ziceţi-mi apoi,
Că vodă nu v-ajută!
Sunteţi săraci, flămânzi şi goi;
Dar fiecărui dintre voi
Eu am să-i dau un cal de soi,
Că-n grajd mai am o sută!

Nicolae Labiș - Ștefăniță-Vodă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Țara veghea turcită. Pierea o după-amiază..
(Ion Barbu).
1.
Carele curgeau prin pulberi urmărind pustiu-n față,
Arcuite-n coviltire țepene de canavață,
Picoteau sub coviltire feți cu chicile bălane
Și-i păzeau de muscărime canavațe și sumane.
Moțăiau în mers și caii ticăiți de-atâta cale
Cu-ale glodului, pe dânșii, neprietine paftale,
Doar muieri ședeau a veghe, învelite-n piei de țap,
Ochii înghețați de jale înfundându-și-i în cap.
Pribegeau din zare-n zare oamenii trudiți de vremi.
Nici nu mai știai ce lege să înjuri ori să blestemi.
Cîrjoiat de sărăcie și de bir, cătai în jos
Un pustiu mai rodnic poate, dacă nu și omenos.
Nu știai de-i rău ori bine, ori de-i strâmtă ori de-i lată –
„Sărăcia de la Domnul pe de-a pururea ni-i dată”.
Mintea încâlcită-n foame n-avea timp acum de crezuri
Și era și speriată-n tunet lung de balimezuri.
Oamenii piereau în case ca și-n care, la soroc
Izvodit și pus pe frunte și de vremi și de noroc,
Se-adânceau cu nepăsare în ruină și-n apus –
„Sărăcia ca și moartea, hotărâtă-n cer îi, sus”.
Ca să te-ncălzești tai vreascuri pentru foc, de prin copaci,
Însă-i dijmuit și focul, n-ai parale foc să faci;
-Sfinte foc cu plete roșii, bun prieten la nevoi,
Pentru alinarea noastră vei pofti mai rar la noi.
Să mai strigi te-ndeamnă firea, da-i pustiu ca-n cimitir
Și se poate vreo iscoadă pentru strigăt să-ți ia bir,
Iar tălharii de prin măguri repezindu-se ca ploaia
Trec cu braț lungit de spadă, îndrăgi-i-ar cătaroaia.
Dorm pe cer râvniții galbeni adunați ca de-un zaraf.
Lungi convoaie adormite, sate adormite-n praf.
Cuibărită în cocioabe, legănată lung în care,
Doarme jale putrezită în nevoi și-n nepăsare.
Numai numele de locuri ca un abur vechi de vin
Inimile întărîtă: Baia, Războieni, Cozmin;
Dar se risipesc sub cerul țării triste, osmanlâie,
Și vin norii de lăcuste cu putoare de leșie.
2.
Îl cam strânge la grumaz
Cabanița de atlas
Și a porunit să-i coasă
Nou caftan de bilacoasă.
Are chipul plin, mascat,
Și-n obraz de vin muscat
Muște-i bozăie-n sprâncene;
Le-ar goni, însă i-i lene.
Zilele-i se scurg încet
Din bairam în zaiafet,
Înecate în rachiu
Și în vin cilibiu,
În suspine de tambură
Și-n desfrâu fară măsură.
L-a privit ponciș harapul.
-Ticălosul, taie-i capul –
Dar mai adă-ntâi, ți-am zis,
Un pocal de inopis,
Iar afară să danțeze
Străjile pe metereze..
..
(1955)

Stefanita-Voda – Versuri.pro

George Coșbuc - Ștefăniță-Vodă

Nicolae Labiș - Ștefăniță-Vodă