II.
În acest fluviu bolovanii sunt capete de lei
și apa o frunză într-o lacrimă neplânsă de vreo stâncă.
în coame stele ca oase sfărâmate de scântei
și o antilopă de nămol urcă la cer
apari în nori la ferestrele de aur
ca o efigie a aerului
din soare a rămas un cap de taur roșu
și cuvintele până la frunte se prefac în flăcări
în mâini ții un stilet al florilor
și țipătul unui parfum când deschizi brațele.

III.
De la glezna ta e o tibie de cer la genunchiul lunii.
și fluturii sunt mâini care au rămas de aur
acele clipe în pești se aprind
închide ochii, fă-mi loc în tine
și ușile se deschid și se închid
ca grădinile în fructe
cine dărâmă scările din munți
când regele trece cu calul prin inelul tău
mă îndrept spre el
el se apropie de mine
cu pașii nopții în stele desculți
cine dărâmă scările din munți
în trupul dimineții când legumele sunt fragede
eu am văzut
regina ideii culegând anateme