spirit romanesc – Versuri.pro

Grigore Vieru - Mişcarea În Infinit I

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Selecție de aforisme.
* România este o țară plină de câmpii, munți, ape, cântece, istorie și granițe.
* Basarabia este un copil înfășurat în sârmă ghimpată.
* Dacă n-ar fi iubirea, m-aș teme de viață.
* Sunt ochii mării frumoși, dar mergem după apă la izvor.
* Patria este ca un copil: dacă uiți de ea, poate să plece de acasă.
* Nici copilul nu plânge când de pâine se frige.
* „Acesta e Soarele”, spunem copiilor, și nimeni nu întreabă: „De ce?”.
* Nu mi-ați spart cerul din fereastră odată cu geamul.
* Răbdarea îndelungată se preschimbă în lene.
* S-ar putea crede că întreaga natură a ostenit la zidirea Limbii Române.
* Cuvintele românești în Basarabia se preschimbaseră într-o vreme într-un fel de ecou a cuvintelor românești din Țară – acestea strigau întregi și frumoase către noi, iar ecoul cel gol le întorcea înjumătățindu-le urât.
* Cât caracter, atâta țară.
* Singurul lucru pe care nu-l poate face românul este s-o pârască pe Moartea Vieții.
* Românul dezmiardă și drăgălășește până și pe diavol – l-a numit Michiduță – crezând că astfel îl păcălește și-l îmbunează. Pe dracu!.
* Poți iubi până la Dumnezeu, dar este cu neputință să și gândești până la El.
* Doi sunt cei care pot muri de plăcere, scărpinați: porcul și granița de pe Prut.
* Românul e rușinos, dar uneori poate lua de cumătru și pe Dumnezeu.
* Eu n-am trecut Prutul – l-am sărit.
* Chiar dacă nu ar exista Dumnezeu, oricum, nu omul a creat Universul.
* Moldovenii care au fost cuminți, când mor, merg la Moscova. (O parafrază.).
* Românul își cheltuiește viața dovedindu-și dreptatea.
* Nu m-ar cuprinde mirarea dacă două morminte române s-ar certa într-o zi între ele, mira-m-aș dacă s-ar împăca.
* Câtă limbă română a rămas în Basarabia, ar putea s-o învețe ușor și rusul.
* Durerea nu este un stil artistic.
* Românul nici pe al său pământ nu a umblat destul, nu că să calce moșia altora.
* Degeaba a venit libertatea dacă frații nu se cunosc între ei.
* Mi-ar fi rușine să întreb pe maică-mea dacă-i româncă sau nu.

George Coșbuc - Fragment Epic

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Iar pe lumea cealaltă scoborând acum flăcăii
Cei căzuți la Vid pe dealuri și pe șesuri la Vidin,
Câți sosesc pe rând în stoluri, adunați în gura văii
Stau s-aștepte alte gloate câte se vedeau că vin.
Unii șterg de iarba udă câte-o sabie-ncruntată,
Din puplana hainei alții sângele dușman îl storc,
Și se laudă cu toții și vorbesc cu toții-odată
Precum fac biruitorii din războaie când se-ntorc.
Când văzur-această gloată, toți acei ce-ndușmăniră
Pe români de-a lungul vremii, plini de spaim-au tresărit
Resfirându-se prin noapte, precum fumul se resfiră,
Și din margini mai spre margini se topeau necontenit.
Cu genunchii plini de tremur și cu gheața morții-n gură,
Morți erau de-a doua oară, ca-ntr-al Orcului noian
Luptătorii din Mikene când îngălbeniți văzură
Strălucind prin noapte coiful comandantului troian.
Dar ai noștri morți de veacuri, câți pieriră prin războaie,
Apărând a lor credință și pământul românesc,
Stau cu ochii țintă-n noapte și-al lor mijloc îl îndoaie
Ca s-apropie privirea de minunea ce-o zăresc:
Văd români, și-aud cuvinte românești! De-ai lor cu toții!
Umilit venea, iar astăzi ce trufaș acest popor –
Și-ndrăznind dintâi o seamă, vin sfioși să-și vadă soții,
Tot mai mulți, cu toții-n urmă s-au pornit din noaptea lor.
Și precum în neastâmpăr păsări grabnice cu zborul
Se tot strâng de pretutindeni toamna ca să plece stol,
Astfel s-adunau românii și sporea mereu poporul
Celor morți umplând de vuiet câmpul meu-nainte gol.
S-a mișcat acum de-a valma toată lumea-n locuința
Umbrelor, sunând ca marea și-ntr-un zbucium neîntrerupt,
Iar de-atâta nor de duhuri ce-și vădea prin glas ființa
Se părea că-i românească toată lumea dedesubt.
Străbătând genuni cu mersul, nesfârșită li-e venirea,
Ca potopul de puternici și nebiruiți ca el –
Câți pieiră far de urmă copleșiți de năvălirea
Asiei, și-arcași cu glugă din câmpiile lui Gel.
Câți au înroșit cu sânge râuri mari și-ascunse plaiuri.
Când prin văile bulgare Ioniț-avea locaș,
Și frumosul grai al nostru printre bâlbâite graiuri
Și-l păstrau, murind sub steagul ducilor de Făgăraș.
Iată-i, înșiși vin în frunte cei ce-au cârmuit norodul,
Principii din munți și banii cu viteze fiare-n scut,
Și cu Negru-vod-alături vine Dragoș voievodul,
Unul fost la Olt de pază, celălalt străjer la Prut.
Și-Alexandru-al cărui nume și-astăzi codrii-l mai îngână
Tânăr și părând ca Hector cel cu coif fluturător,
Când cu sulița-i grozavă, falnic răsucind-o-n mână,
Sare-n mândru-i car și umple câmpii Troiei de omor.
Trăsnet al mâniei noastre, Mircea, tu iuțește-ți pașii,
Adă-ți gloatele ce-n clipa bine-potrivitei vremi
Prins-au fulgerul cu palma! Braț, ce pustiind vrăjmașii,
Dunărea ca soț de luptă, munții te-ai trudit să-i chemi.
Ce vei fi gândit tu, Mircea, când vedeai pornit cum vine
Peste munți și peste ape, ca furtuna, Ilderim?
Vai, putem noi azi pricepe sufletul ce-a fost în tine,
Mai avem simțire-n inimi ca-ndeajuns să te slăvim?.
Iar dincolo vine-n goană cel ce-n numărate zile
A clintit temeiul lumii și-a oprit și vremea-n loc,
Cel cu nume sfânt de-Arhanghel – cu-al tău nume, Mihaile,
Tot ca tine de puternic și cu sabie de foc.
Munții se retrag din cale-i, iar protivnica sa bardă
Intră-n fier ca-n lemnul putred, pui din oltenescul leu!
Foc de n-ar mai fi, și lege, ca nimic să nu mai ardă,
Foc ar naște iar pe lume ochii-acestui Prometeu.
Și cu el Fărcaș și Stoica, și-nvârtindu-și buzduganul
Doi Buzești, ducând și spaimă și-al pieririi-ngheț cu ei!
Spuie Neajlovul, Sinane, câte oști pierdu sultanul,
Și șelimberul să spuie cum ți-a fost, nebune-Andrei?
Amurat, ți-aduci aminte cum sosi grăbit odată
Și era să-ți spargă poarta ca să-ți intre-n Țarigrad?
Și ce cale-avea să facă! Dar s-a tânguit vrodată
Fulgerul că-i drum departe de la nor până la brad?.
Iată-l însă cel din cuibul pus de-oștenii teutonici,
Ștefan, turnul de-apărare al românilor, venind
Suflet mânios și-n toată strălucirea câtă-n cronici
Scrisă e c-a fost pe vremea când el țara străjuind
A făcut din oase-un munte și-a-nhățat și regi de plete
Și, arând de ciudă câmpul, puse-n jug dușmanii lui –
Pe mănunchiul spăzii sale mâna lui tot caldă stete,
Căci el nu știuse-n viață cum s-anină spada-n cui.
El și-aici e-ntreg în arme și purcede-aprins pe cale,
Parc-a pururi vede-n față Racova și Podu-Nalt,
Iar de vuietul mulțimii și de coifuri și de zale
Tremură, răzbit de spaimă, tot tărâmul celălalt.
El și-aici e vântul iernii, și dușmanii săi sunt pleava!
Urcă munți fără de plaiuri, trece Dunări fără pod –
Faceți loc! Sosesc ca râul luptătorii din Suceava,
Trec voinicii cei năpraznici ai lui Ștefan voievod!.
Și Ion Cumplitul vodă, jalnic schilăvita strajă
A Moldovei, scut puternic al poporului de rând,
Și nenfricoșatul țepeș, Petru Rareș a lui Majă
Vin cu toții de prin noapte, gloate-n urmă-le-aducând.
Și hatmani și capi de oaste – dați-mi voi acum o sută
De vieți, ca să am vreme să-i numesc aici pe toți!
Și tu, neam român, tu astăzi stai cu inima pierdută,
Făr de zei te crezi pe lume și pustiu tu te socoți.
Iată-ți gloria de veacuri! Umbre mari din lumea moartă, –
Ah, că n-am eu glas de tunet ca să pot să le rechem –
Ne avem și noi Olimpul, și pe-a veșniciei poartă
Am intrat și noi; și-ntr-însul zei fără de moarte-avem!
Ce-ți aluneci plini de jale ochii umezi pe ruine,
Neam al nostru, ca să judeci drumul schimbătoarei sorți?
Soarele din noapte iese, din mormânt puterea vine:
Nașterea cea viitoare ne e-n lumea celor morți.

Pavel Coruț - Să Nu Mă Plângi, Stejar Bătrân

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Să nu mă plângi, stejar bătrân,
În ziua nunții înghețate!
Sub creanga ta vreau să rămân
Cenușă fără de păcate.
Ne-om înfrăți ca doi copii
Crescuți de-o singură tulpină,
Deasupra noastră, stele mii
Vor cerne tainică lumină.
Vom dăinui prin amintiri
Din vieți trăite-n foc și sânge,
Urmași ne-or legăna-n priviri
Și-or învăța a nu se plânge.
Vom povesti celor ce vin
De viața dincolo de moarte,
Spărgând blestemul nedivin
Ce lumea încă mai desparte.
Să nu mă plângi, stejar bătrân!
Nici un urmaș să nu mă plângă!
Am fost un spirit de român
Nestins de cei ce-au vrut să-l stingă.

I. O. N. - Suflet de Roman

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

I.
M-am născut în România
Pui de șoim și de viteaz
Am în suflet omenia
Și lumină pe obraz
Am în suflet omenia
Și lumină pe obraz.

II.
Pe acest pământ străbun
Pe acest plai din cel mai bun
Vreau cânt și apoi să plâng
Cu toții avem suflet de roman
Vreau să cânt și apoi să plâng
Cu toții avem suflet de roman.

Rap.
M-am născut să fiu bun
M-am născut să-ți fiu aproape
Am crescut și-am învățat
Cum să fac să-ți devin frate
Căci toți avem un suflet
Și toți avem un nume
Românul e român
Oriunde-ar fi în lume
Una este patria, una este glia
Și tot ce am mai sfânt
Pe lumea asta-i România
Tot ce am mai sfânt
Și tot ce am mai bun
E patria mea mamă
Am suflet de roman.

III.
Aici este țara mea
Și aicea vreau eu să trăiesc
Aici îmi este patria
Și neamul meu cel românesc
Aicea eu să mor aș vrea
Și tot aici, eu vreau să trăiesc

Ştefan Bărbătei - Suflet de Român

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

I. N-au flori strămoșii pe mormânt
Urmașii de astăzi nu uitați
Ce-nseamnă țară și pământ
Român adevărat. (x 2 toată strofa)

REFREN :
Noi suntem neam de stâncă pe vechi hotare
Nu ne-am aplecat sub nici un jug păgân.
Să-ți amintești, frate al meu, întotdeauna
Că ai în tine un suflet de român!

II. Prinos de jertfă și de sfinți
Avem la orișice hotar
Mai suntem binecuvântați
Dar traiul ni-i amar. (x 2 toată strofa)

REFREN

III. Avem tot raiul pe pământ
Averi cum alții n-au
Dar nimeni nu mai vede acum
Că toate ni se iau.

REFREN:

IV. Mai vino, Doamne, și la noi
Românii de-i trezește,
Că au uitat să simtă
Acasă românește! (X2 toată strofa)