sonetul xxix – Versuri.pro

Rainer Maria Rilke - Sonetul XXIX

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Prietene tăcut, în depărtare
simți suflul tău văzduhul că-l dilată
te cheamă printre grinzi, întunecată,
clopotnița sunând. Să prinzi vigoare,
să-nfrângi în tine tot ce e venin!
De lepezi chipul vechi, prinzi altă față.
Cumplita încercare de te-înhață,
amar de ți-i gâtlejul, fă-te vin.
La noapte, în prinos poți preschimba
răscruci de simțuri, farmec de pământ;
și rostul lor să-l simți la întâlnirea
ciudată. Țărna de te va uita,
grăiește țărnei mute: -s unduirea,
iar apei repezi spune-i: iată, sunt!

Elizabeth Barrett Browning - Sonetul XXIX

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Gândesc la tine! – gândul meu nebun
Stă tot mereu de tine agăţat
Ca o liană pe-un copac ce-a dat
Frunziş bogat ce-ascunde lemnul brun.
Dar, palmierul meu, eu vreau să-ţi spun
Că acest gând, deşi e minunat,
Tu eşti mai bun! Şi vreau neapărat
Să te văd iar; ca ochii mei să-i pun
Pe ramul tău, pe trunchiul dezgolit,
Când frunzele căzut-au pe pământ
Şi s-au sfărâmat, şi-n jur s-au risipit!
Ca-n bucuria plină de avânt
Să stau la umbra ta necontenit,
Uitând de gând, căci lângă tine sunt.

Francesco Petrarca - Sonetul XXIX [Il Canzoniere]

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Recunoaște că moartea nu-l poate elibera de suferință și totuși o cheamă.
Dacă aș ști că moartea mă separă
de gândul de iubire disperată,
cu mâna mea aș îngropa îndată
aceste membre și a lor povară.
Însă mă tem că voi ajunge iară
să plâng ori să mă lupt ca altă dată,
și-aici rămân, căci poarta-i ferecată,
iar moartea m-a lăsat pe dinafară.
De mult săgeata trebuia să plece
din coarda nemiloasă și absurdă,
ce și pe alții i-a răpus prin vreme.
eu îi implor pe Amor și pe-acea surdă,
ce mi-a lăsat a ei paloare rece,
dar nu-și aduce-aminte să mă cheme.

William Shakespeare - Sonetul 29 [Sonnet XXIX]

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Bătut de soartă și disprețuit,
Mă căinez că sunt un biet proscris
Și ceru-i surd când urlu înnebunit
Și îmi blestem destinul ce mi-e scris.
Speranța vreau din nou să o adun
Să fiu ca cel ce are mulți amici,
Ca cel ce-n viață are un scop bun
Și să mă-nfrupt din tot ce e pe-aici.
Iar gândurile astea-mi dau fiori,
Dar mă gândesc cum tu mă bucurai
Și-atunci mă simt ca ciocârlia-n zori
Cu imnul ei bătând la porți de rai;
Căci când îmi amintesc iubirea ta
Eu nici cu regii soarta n-aș schimba.