sonetul 7 – Versuri.pro

Elizabeth Barrett Browning - Sonetul VII

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

A lumii faţă cred că s-a schimbat
De când am auzit păşind încet
Sufletul tău, ce m-a desprins discret
De-acel hotar cumplit şi îngheţat
Al morţii-n care m-aş fi scufundat
Dacă-n iubire nu intram complet
Ca viaţa să-mi transform. Ca la banchet
Băut-am din pocal – de Domnul dat
Pentru botez. Ce bine că te am.
S-au schimbat cer şi numele de ţări,
Dar eu şi-aici şi-acolo te vedeam;
Lăuta, cântul răsunând în zări,
Toţi îngerii ştiau că le-ndrăgeam,
Căci al tău nume-l poartă peste mări.

Francesco Petrarca - Sonetul 7

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

De câte ori mă-ndrept spre voi, umbrare,
fugind de alţii şi când pot, de mine,
stropind cu lacrimi ierburi moi şi floare
şi sfâşiind văzduhul cu suspine!.
De câte ori străbat cu-nfrigurare
păduri adânci sub bolţi de-ntunecime
şi gândurile mi te cată-amare,
şi chem cu deznădejde către tine!.
În mintea mea răsari, şi ca prin ceaţă
zeiţă mi te văd, minunăţie,
din val ieşind pe maluri de verdeaţă.
ori nimfă-n crâng ori întrupare vie
şi-atunci, iubito, îţi citesc pe faţă
că-mi dărui mila nesfârşită mie.

William Shakespeare - Sonetul 7 [Sonnet VII]

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

La răsărit, când soarele-nfocat
Se-nalță în cer, toți cei de pe pământ
Îl preamăresc, că iar s-a ridicat
Și cu respect admiră discul sfânt.
În timp ce suie pe un deal ceresc
Cum face orice tânăr, cu curaj,
Ochi muritori splendoarea-i urmăresc
În auriul său pelerinaj.
Dar la zenit, când carul obosit
Ca-n vârsta neputinței, vine-n jos,
Ochii smeriți, ce-n slavă l-au privit,
Se-ntorc acum spre altceva frumos.
La fel și tu în viață, mai târziu,
Nu mai încânți și mori dacă n-ai fiu.