Spitalul De Urgenta - Silă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

I:
Nu am bani, nu am nici vise
Nu am porțile deschise
Am doar o țigare-n gură
Și-o sticlă de băutură
Am o casă în ruine
Care cade peste mine
Și un câine care mușcă
Numai când îi dau o dușcă
Întreținerea când vine
Dau urgent drumu’ la câine
Azi vecinu’ de la 9
Fabrică o bombă nouă
Am o diplomă și-o carte
Agățate pe perete
Vând inteligența-n rate
Să-mi cumpăr un castravete
Vând inteligența-n rate
Să-mi cumpăr un castravete.

Refren (x2):
Și mi-e silă de tot, daaaaa
Și mi-e silă de tot!.

II:
Foaie verde, trei măceșe
Uite țara-ncet cum crește
Tu rămâi la toate rece
Ce e frig ca frigu’ trece
Pe nisipul fin al mării
Eu am scris numele tău
Însă a venit un val
Și l-a șters, îmi pare rău
Nevastă-mea s-a plictisit
Cu-un cont în bancă a fugit
Telefonu’ nu mai sună
L-am tăiat acum o lună
Dar acuma a sunat
M-am îmbrăcat și am plecat
Iar când a venit salvarea
Din mine ardea doar țigarea
Iar când a venit salvarea
Din mine ardea doar țigarea.

Refren (x2):

Cezar Bolliac - Sila

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Era o iarnă aspră și-o noapte ce-ngrozește,
Și crivățul, cu viscol, mugea precum mugește
Un taur ce-a rănit.
Într-un cătun de laturi a unui sat mai mare,
O rază îngânată de slabă luminare
Subt un troian albit.
Troianul era casă, cășcioară locuită,
Ce-i astupa nemeții intrarea umilită —
Bordei de muncitor ;
Și raza îngânată venea dintr-o lumină
D-o flacără-n cenușă ce vălvăia în tină
Pe un uscat cotor.
Cu furcile în brîne, cu fețele voioase,
Întind cât pot cu fusul din caiere stufoase
Două femei cântând.
Bătrână este una, ca iarna de albită,
Iar alta este jună, bălaie și iubită
De câți o văd râzând.
P-un pat de paie numai un biet bătrân boleşte.
Femeile, cu rândul, când el se dezveleşte,
Se duc de-l învelesc.
Și râd când văd că fierbe în oală o găină
Ce-au căpătat pe lucru de la a lor vecină :
Căci tortu-i omenesc.
Oftă bătrâna însă și zise către fiică :
— „Când am luat pe tat’tău, pe când erai tu mică,
Eram mai fericiți ;
Aveam căsuța noastră, aveam coprinsuri bune,
Aveam frumoase holde și turme la pășune,
Aveam argați plătiți,.
Și vite-n bătătură, și plugul lângă casă,
Ș-un călător, oricare, afla ceva pe masă
Când s-abătea la noi.
Era fruntaș bătrânul, ca el puținu cu stare,
Abia-nvârtea prin curte cu carul său cel mare —
Un car cu șase boi.
Pe orice puneam mâna ieșea în toate bine.
Tu semănai cu tat’tău și frate-tău cu mine…”
Aicea a-ncetat…
Ș-un ochi de disperare ținti pe o icoană
A sîntei născătoare, zicând : — „În orice goană
A sorții te-am chemat! ”.
— „Tata spunea odată c-aveam și noi moșie ;
De ce-ați vîndut-o, mamă? Că-e rău în obăcie ;
Muncești pentru străin. ”
Ș-o lacrimă din pleoapa-i luci precum lucește
Pe geana aurorei o rouă ce pistește
Dintr-un azur senin.
— „Noi n-am vîndut-o, mamă ; vecini ne-au luat-o”.
— „Și cum! așa cu sila? ” — „Ba tot ne-au tot scurtat-o
Cu cărți de judecăți,
Pîn-au luat-o toată…” — „Ce viscol e afară ;
Unde-o fi nenea, mamă? ” — „Aleșii îl luară
Ș-acum ca ș-alte dăți. ”.
Pe masă, lângă tat’său fetița-n nerăbdare
Întinse o maramă și-i puse demâncare
Fiertura de la foc.
— „O! să-mi trăiești, fetițo, că foamea mă doboară! ”
— „Și-ți am și vin, tăicuță ; și-ți am și pîinișoară,
Uite-o colea, o coc. ”.
— „Să am de tine parte, fetiță cu durere!
Atât îmi mai rămase din toată-a mea avere
La bătrânețea mea ;
Căci frate-tău, se vede că mi-l tot mână satul :
Săracii duc povara, iar rodul ia bogatul
În lumea asta rea! ”.
În ora asta dulce când veselă-i copila
C-a bucurat pe tat’său, fiica Satanii, Sila,
La ușa ei grința.
Doi dorobanți ce calea părea că rătăciră,
Zărind lumina noaptea, să stea aci veniră,
Că doar va senina.
Împing și intră-n casă cu iarna în spinare :
— „Aci avem de toate, și cald, și de mâncare,
Și-n cupă vinișor.
Mai faceți foc pe vatră și dați-ne și patul
Mai dă-te jos, bătrîne, sau culcă-te de-a latul,
Că dau de vă omor. ”.
Oftă adânc bătrânul, căci Sila e cumplită!
Lăsă bătrâna furca! era obicinuită
Cu astfel de nevoi.
Iar biata copiliță, în marea ei durere,
Rosti plângând: — „Jupîne, n-avem nici o putere ;
N-avem nici car, nici boi. ”.
Și suspinând din suflet, ștergând cu zevelcuța
Șiroaiele de lacrimi, se dete sărăcuța
Pe șubredul bătrân,
Și îi șopti acestea : „Îți fac eu demâncare
Numaidecât, tăicuță. Jupîne, aibi răbdare,
Că doar n-ai fi păgîn.
Mâncarea-i pentru tata, căci vezi-l cum boleşte,
E an acu-n păresemi de cînd se chinuiește ;
Să nu-l dați jos din pat.
Și mama e bătrână și n-avem nici găteajă,
Pe nenea de trei zile de cînd l-au dat la streajă…
Aleșii l-au luat. ”.
Dar dorobanții țepeni tot sparg și tot înjură,
Și zvîntă și a pîine, și vinul și fiertură,
Că-s oameni stăpînești.
El nu mai stă la vorbă când are biciu-n mînă ;
Când leapădă opinca și calul își înfrînă,
Cu el să nu glumești!.
Se-mbrobodea copila ș-o îneca suspine.
Era să-noate-n viscol, să meargă la vecine
Să cear-un oușor,
O mână de făină, să fac-o pîinișoară,
Stă dinafara uşii să vad-o pîrtioară,
Să vadă vrun focșor,.
Când un argat din curte, din curtea boierească,
O prind și-o-ntinde s-o ducă să muncească,
Căci știe a lucra :
Și e la curte clacă, și s-a făcut de veste,
La câți au fost p-acasă, la fete și neveste,
Să meargă-a ajuta.
Căci este nuntă mare, e nuntă boierească
Duminica ce vine, și trebui să gătească
Miresei așternut.
Și rugile și lacrimi zadarnice îi fură ;
Argatul nu glumește, o bate ș-o înjură,
Sau cere de băut.
Dar nu avea fetița decât o zeghie veche
Și vreo trei parale cercel la o ureche,
Care voi a-i da.
Și nu vru să priimească cumplitul fără milă.
Bătînd-o, suduind-o, o tot brâncea în silă
La lîn-a scărmăna.
Trei zile biata fată nimica nu aflase
De tată-său cel bolnav pe care îl lăsase
Flămând și chinuit.
Și când scăpă, micuța, veni în nerăbdare…
Nămeții cotropise și casă și intrare.
Abia a-nemerit.
Luptîndu-se cu iarna, să intre izbutise,
Dar tată-său, ca gheața, de mult înțepenise,
Și mumă-sa murea ;
Pe frate-său îl dase aleșii la oștire,
Și singură, orfana, plângea în zăpăcire
Și părul își smulgea.
Sufla în pieptul mă-sei ca doar s-o încălzească ;
Îi căuta cojocul… dar unde să-l găsească,
Căci e la arendaș
Dodată cu căldarea luat zălog în silă
P-o oarbă datorie. — O, Doamne! fie-ți milă
De rob și de clăcaș!.

René Char - 100

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Trebuie să ne învingem furia și sila, trebuie să facem ca ele să fie împărtășite, ... →

Sofia Vicoveanca - Nu Mă Da, Mamă, Cu Sila

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Și iar verde ca sulfina
Nu mă da, mamă, cu sila,
C-oi veni la săptămână
Și ți-a fi mai mare milă.
M-ai dat, mamă, să fiu dată
Numa’ să fiu măritată,
Peste dealuri, peste văi
Să nu pot veni a voi.
Te-ai temut, mamă, temut
Să nu-ți vin de pe-n-mprumut.
Oi veni și marți și joi
Și nu ți l-oi da ‘napoi.
N-ai vrut, mămică, n-ai vrut
Prin vecini să mă fi avut.
M-ai dat tocmai, hat, departe
Să vin cu trăistuța-n spate,
Cu trăistuța-mbăierată
Și cu fața-nlăcrimată.

Adrian Păunescu - Sila

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Mi-e dor de traiul simplu și exact,
Mi-e dor de-o nemurire refuzată,
Aș fi în stare să mai mor o dată,
Pentru-a avea alt rol în primul act.
În dreptul tâmplelor să-mi cânte cuci,
În loc de-o inimă să-mi crească două,
Pe glezne urce râuri reci de rouă,
Să-mi fie gâzi sărmanii nuci uituci.
Nici bună ziua parcă n-aș mai da,
M-aș duce-n munți să viețuiesc sălbatic,
S-arunc o căprioară pe jăratic
Și Dumnezeu să stea la masa mea.
Am să mă sting sărac și singuratic,
Cu-o nuntă neagră, fără nici o stea.

sila – Versuri.pro

Spitalul De Urgenta - Silă

Cezar Bolliac - Sila

René Char - 100

Sofia Vicoveanca - Nu Mă Da, Mamă, Cu Sila

Adrian Păunescu - Sila