Anne Sexton - Expatriații

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Dragul meu, a fost un moment
să se agale pentru o clipă
ca să poți crede în ea
și credința este actul iubirii, cred,
chiar și în povestire, oriunde a mers.
În pădurea falsă a Angliei
unde arborii norvegieni s-au implantat greșit
a refuzat să se rădăcinească, sintetica lor groasă
rădăcinile care se scot din murdărie pentru a lucra la aer,
ne-am ținut de mână și am mers în genunchi.
De fapt, nu era nimeni acolo.
Timp de patruzeci de ani, acest experiment
pădurea a crescut, arbore prin arbore în rânduri perfecte
unde se țineau ramurile de ciot și căderea spițelor sale.
Era un loc al copacilor paraleli, al vieții lor
depus în exil unde am mers prea străini ca să știm
similitudinea noastră și modul în care ne supraviețuiește asemănarea.
În afara noastră au urmat mașinile din sat
linia albă pe care o umblasem cu atenție
cu două nopți înainte spre paturile noastre individuale.
Ne-am întins pe jumătate pe un deal urât și dacă am căzut
a fost aici în pădure unde au fost prinse pădurile
în moartea lor și tu m-ai ținut bine.
Și acum trebuie să visez pădurea întreagă
și mâinile tale dulci, nu o dată la fel de înghețate
ca acei copaci opriți, nici stăpâniți, nici palizi,
Nici părăsirea mea. Astăzi în casa mea, văd
casa noastră, stâlpii săi sunt un subsol slab de oameni
ținându-și terenul străin pentru tine și pentru mine.
Dragul meu, a fost o vreme,
măcelărită din timp
că trebuie să spunem repede
înainte de a pierde sunetul nostru
Gurile care mă cheamă pe ale mele, ale mele, ale mele.

sentimentul strainatatii – Versuri.pro

Anne Sexton - Expatriații