Seghad – Versuri.pro

Firdousi - XV93 Goștasb Rostam Îl Ucise pe Șeghad și Muri

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Când Rostam, rănit de moarte, își deschise ochii mari
și văzu schimonosită fața-a prințului Șeghad,
presimți că viclenia ticăloasă-a ăstor gropi
născocite-s de mișelul de Șeghad, vrăjmașul său!
Izbucni „O, om bicisnic, cu nenorocoasă stea,
fapta-ți va preface țara fericită-ntr-un deșert!
Va să te căiești de-omoru-mi, și de ale lui urmări,
va să tremuri, alb de spaimă, și bătrân n-ai să ajungi!”
Mârșavul Șeghad răspunse: „Rotitorul cer făcu
direptate și cu tine; pentru ce, amar de vremi,
ai vărsat atâta sânge în Iran, și-ai nimicit
și izbit întreaga lume? Dar sfârșitu-aproape ți-i
și va să te stingi de mâna crâncenului Ahriman!”
Din deșert, în clipa-aceea, -ajunse șahul din Kabul
în cel loc de vînătoare, și-l văzu pe Tahamtan
plin de răni adânci pe trupul său de falnic elefant,
răni, văzu, neoblojite, și îi zise: „O, Rostam,
căpetenie-de-oaste, oare, ce ți s-a-ntâmplat
în ăst loc ce hărăzit e pentru vânătoare doar?
Vreau să plec, acum, în grabă să-ți aduc lecuitori,
lacrime vărsând de sânge pentru chinul tău amar;
cred că rănile cumplite se vor vindeca deplin
și în lacrime de sânge-obrajii nu-i voi mai scălda.”
Tahamtan răspunse-acestea: „O, tu, omule viclean
si din josnică sămânță! Vremea de lecuitori
dusă este pentru mine, dar la moartea-mi nu vărsa
lacrimile-ți mari de sânge. Oricât vom trăi de mult,
vom sfârși murind: rotirea cerului atinge tot
ce-are viață-n lumea asta. N-am eu slavă mai presus
decât Geamșid, bunăoară, care-a fost de Peiverasp
retezat cu fierăstrăul, nici decât un Fereidun,
sau Kei Kobad, șahinșahii cei născuți din falnic neam;
și când l-a ajuns sorocul pe viteazul Siavuș,
Gherui Zere, grumazul, i-l tăie cu-al său jungher.
Toți au fost șahi în Iranul nostru, și în bătălii
fost-au mai viteji ca leii, dar s-au dus demult și noi,
noi rămaserăm cu zile și-astăzi noi suntem pe drum
precum leii-aceia groaznici! Faramurz, feciorul meu,
el, a ochilor lumină, va veni și îi vei da
grea socoată pentru moartea-mi!”
Către josnicul Șeghad
se întoarse-apăi zicându-i: „Pentru că am fost atins
de nenorocirea asta dă-mi din taşcă arcul meu
și-mplinește-mi astă rugă. Arcul încordează-mi-l
și mi-l pune dinainte și-o pereche de săgeți,
căci nu trebuie ca leul, când târcoale după prăzi
va dădea, vrun rău să-mi facă: arcul m-ar sluji atunci.
Dacă pot să scap cu bine și nesfâșiat de viu
de un leu, atunci veni-va vremea să mă culc în colb.”
Șeghad merse, de la spate, trase arc și-l încordă
și-l întinse doar o dată să-l încerce, și, voios
de a fratelui său moarte-apropiată, l-așeză
surâzând drept înaintea lui Tahamtan. El pe loc
prinse arcul cu putere, dar se răsuci gemînd
de a rănilor durere. De săgețile-i, Șeghad
se temu fugind să-și facă pavăză dintr-un copac.
Un platan găsi în faţă încărcat de-amar de ani;
scorburos pe dinăuntru, dar pe-afară înfrunzit,
și Șeghad, cu josnic suflet se ascunse după trunchi.
Rostam îl văzu și brațul și-l săltă, și-așa rănit,
săgeata care și copac și pe Șeghad
îi cusu îndeolaltă, și aceasta îi umplu
inima de bucurie bravului ce duhu-și da.
Șeghad scoase doar un răcnet când de moarte fu rănit,
dar viteazul pentru chinuri nu-i lăsă prea mult răgaz.
Tahamtan la urmă zise: „Domnului îi mulțumesc
fiindcă-o viață căutat-am adevărul să-l cunosc,
și mi-a dăruit putere însumi eu să mă răzbun
pe-acest vânzător, nainte de-a muri și ‘cât aici
viața-mi pâlpâie pe buze și cât încă n-au trecut
două nopți peste această răzbunare!” Zise-astfel,
pe când duhu-i lăsă trupul și-adunarea revărsă
lacrimi de durere-amară. Zevare la fel sfârși-n
altă groapă, și sfârșiră-nsoțitorii mari și mici.
Cronica Șahilor

Firdousi - XV91 Goștasb Rostam Pleca în Kabul Pentru a-l Ajuta pe Fratele Său Șeghad

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Iată ce mi-a spus bătrânul, de cunoaştere-nsetat,
har având, darul vorbirii, plin de amintiri din vechi:
În haremu-i de copile Zal avu o sclavă; ea
dulce triluia din glasu-i şi din strune de viori;
roaba tânără aduse-n lume-un fiu că Luna-n cer
dinaintea strălucirii lui pălea; el semăna
şi la chip şi la statură lui Sam, mândrul cavaler,
şi vrăjiţi erau părinţii de fecior. Mari învăţaţi
şi-astrologi, şi căpetenii din Kaşmir şi din Kabul,
oameni care se afundă în ştiinţă, credincioşi
Domnului, cu toţi veniră, cu-astrologice tăbliţi
indiene-n mâini, și-olaltă începură-a socoti
zodiile spre-a cunoaşte ce-i ursiră-acolo-n cer.
pruncului frumos la faţă. Dar văzând socoata lor
uimitoare, se priviră ochi în ochi zicând lui Zal,
care-i a lui Sam odraslă: „O, tu, brav moştenitor
al înaltei stirpe care-i răsfăţată-n zodiac,
ne-aşezarăm toţi pe lucru taina cerului cătând;
dar nu este priincioasă pentru pruncul tău de loc!
Când acest copil ce-i chipeş va fi om şi-o dobândi
vitejie şi putere, nimici-va-ntregul neam
al lui Sam al lui Nariman; pustii-va şi-acest tron;
şi va umple de zâzanii Seistanul, tulburând
şi-ale Persiei meleaguri; viaţa tuturor va fi
plină de amărăciune, şi-or rămâne-n viaţă, tari,
din voi prea puţini la număr.” şi Destan fiul lui Sam
fu mâhnit de-aceste vorbe; îl chemă într-ajutor
pe Acel care împarte direptate pe pământ:
„O, tu, sfântă Călăuză! Cerul ce se-nvârte-i sub
tălpile-ţi ; şi-n orice lucru sprijin mi-eşti şi adăpost;
mă deprinzi înţelepciunea şi adevăratul drum;
cerul l-ai zidit şi aştrii; fie să nădăjduim
toată fericirea; fie împlinite-orice dorinţi
şi odihna şi tot ceea ce ne face fericiţi!”
Zal, mai-marele, numindu-l pe feciorul său Şeghad,
maică-sa-l păzi ‘şi după ce fu înţărcat şi când
se făcu frumos că inimi fermeca, şi gângurea
și privea la toate-n juru-i; dar când ţâncul se mări,
Zal de-ndată îl trimise lângă şahul din Kabul.
Nalt la trup era flăcăul cât un falnic chiparos,
un viteaz îndemânatic la arcan şi buzdugan.
Şahul din Kabul privindu-l socoti că este demn
şi de tron şi de coroană; de-al său chip se bucură,
fata-i dărui drept soaţă, el fiind din neam de şahi.
Îi trimise, laolaltă cu copila-i, tot ce-avea
în haznaua-i uriaşă, demn de el, şi ce păzea
grijuliu, ca pe-un măr proaspăt, să nu aibă teamă neam
de răufăcătoare zodii. Toţi mai-marii din Iran
şi din Hindustan vorbiră despre Tahamtan şi-un câşti,
pielea cea de bou cerută, an de an, Kabulului.
Notă informativă :
câști – Venit, profit.
Prinţul din Kabul gândi că, Şeghad ginere-i fiind,
Rostam, carele-i stăpânul din Zabulistan, necum
n-o mai aminti de câştiul ce nu face un derham.
Dar când se-mplini sorocul, oamenii lui Tahamtan
cîştiul iarăşi şi-l cerură, tot Kabulu-astfel mâhnind.
Şeghad fu mâhnit de fapta rea a fratelui Rostam,
dar nu spuse nimănui, numai celui din Kabul
şah, destăinuindu-i taina: „De-astă lume sunt sătul,
şi de orice-ngăduinţă pentru frate-meu mă spăl,
fiindcă fără de ruşine unelti-mpotriva mea.
Ce dacă mi-i frate vârstnic ori străin, mintos sau tâmp?
Noi să-i pregătim un mijloc de a ne pica în mreji;
ni s-o duce vestea-n lume prin ăst fapt atât de-nalt!”
Amândoi se sfătuiră şi, în gândul lor smintit,
se-nălţară peste Lună; dar, cum zice-un înţelept
Cine altuia rău face, se va căina amar.”
Noaptea, cei doi nu-şi găsiră pic de somn pân’ se ivi
Soarele în pisc de munte, şi vorbiră cum şi când
va pieri din lumea asta numele lui Tahamtan,
şi de lacrimi se vor umple ochii, inima lui Zal.
Şeghad zise către şahul din Kabul : „Vom izbuti,
dacă pregăteşti un praznic; caută să mi-i pofteşti
pe toţi marii, vin să fie, muzică şi cântăreţi.
Pe când ne vom bea noi vinul, aspru tu îmi vei grăi,
şi, în miezul cuvântării tale, mă vei ocărî;
eu, făcutul de ocară, voi pleca-n Zabulistan,
şi acolo mă voi plânge chiar de şahul din Kabul
dinaintea celui frate, celui tată, şi-oi vorbi
că eşti necioplit din fire şi eşti dintr-un josnic neam.
Rostam, iute la mânie, pentru mine va veni
în Kabul, faimoasa ţară. Tu, un loc pentru vânat
vei alege chiar în drumul lui Rostam, şi vei săpa
gropi; le vei săpa să-ncapă-n ele Tahamtan şi Rakş,
le vei împăna adâncul cu lungi spade şi cu lănci,
şi ţăpuşe lucitoare, vârfu-n sus, mâneru-n lut.
Pune să se sape multe decât prea puţine gropi,
dacă vrei să scapi de păsuri. Pune-o sută de dibaci
săpători, la gropi să sape, şi nici Lunii nu-i grăi;.
Notă informativă :
Derham (drahmă), a 30-a parte dintr-un dinar de aur; în acelaşi
timp înseamnă măsură de greutate variind între 3-12 grame.
şi-apoi gura la hârtoape s-o astupi şi nimănui
nu-i vorbi de toate-acestea.”
Cu un pâlc de cavaleri
din Kabul bătu el drumul, pieptul plin de ură şi
buze pline de suspine; în serai la taică-său
norocos, Şeghad ajunse, duhul plin de viclenii,
capul plin de răzbunare. Zal văzându-l pe fecior
chip, statură, semeție ca de şah cu brate tari,
copleşindu-l cu belşuguri de-ntrebări, blând, drăgăstos,
primi, pe urmă-l duse la Rostam; se-nveseli
pahlivanul la vederea-i, şi-l găsi scăpărător
la pricepere şi duhul lui senin, şi-i zise-astfel:
„Nu putea să odrăslească din sământa unui Sam,
care-i leu, decât puternici şi viteji! Cum îti mai merg
treburile pe la Curtea şahului de prin Kabul?
Ce mai zice despre mine şi de-acest Zabulistan?”
Şeghad îi dădu răspunsul: „Despre şahul din Kabul
nu-mi vorbi; odinioară era bun; cum mă vedea
îmi da binecuvântare, dar acuma, când bea vin,
mă tot hărțuie într-una; vrea să-şi nalte capul sus
peste capul tuturora; dinaintea-ntregii Curți
mi-a zvârlit ocări strigându-mi că sunt fiu din josnic neam!
El mi-a zis acestea :« Oare, până când mi-o tot vorbi
despre câştiu-acela? Oare, nu ne vom împotrivi
Seistanului vreodată? Nu-l voi mai numi Rostam:
la noblete, bărbăție decât el nu-s mai prejos!
Cât priveşte despre tine, nu eşti fiul lui Destan,
şi dacă ai fi cu-atâta mai puțin eşti pentru el! »
Inima-mi de chin amarnic s-a umplut când m-a-njosit
astfel şi-ncă-n ochii celor mari, şi din Kabul plecai
alb la fată de mânie!” La cuvintele-i, Rostam
izbucni strigând: „Nimica nu rămâne-n veci ascuns!
Nu te zbuciuma de-acesta şi de țărişoara lui;
blestemată fie-i țara şi-al său tron şi diadem!
Eu cu mâna-mi l-oi ucide pentru toată spusa lui;
îl voi face ca-ntr-un tremur să se-nspaime cu ai săi;
te voi ferici, în locu-i te-oi înscăuna pe tron;
scoborâ-voi până-n pulberi soarta-i bună până-acum!”
Cronica Șahilor

Firdousi - XV92 Goștasb Șahul din Kabul Sapă Gropile pe Locul de Vânătoare. Rostam și Zevare Căzură în Ele

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Când Șeghad cu neferice stea purcese din Kabul,
șahul și plecă spre locul vânătoarei cu oșteni
de prin oastea lui și-anume dintre cei ce-s pricepuți
și dibaci în meșteșugul de a face gropi adânci;
gropi săpară pretutindeni, gropi pe drumuri și pe-acel
loc cruțat pentru vânaturi, și-mpănară-adâncul lor
cu țepușe, lănci și spade cu mânerele-n pământ.
Și apoi, cu măiestrie multă, gurile de gropi
le făcură nevăzute, în așa fel că nici om,
nici al calului ochi ager nu le-ar mai fi dibuit.
Rostam drumețind pe cale fără a mai zăbovi,
Șeghad repede trimise-un cavaler pe-un mândru cal
spre-a vesti la timp pe șahul din Kabul că bravul cu
trupul cât e elefantul făr’ de oaste se porni,
și că trebuie să iasă întru-ntâmpinarea lui
și să-i ceară iertăciune. Șahul din cetatea sa
îl întâmpină, pe limbă numai miere, iar în sân
inima de-otravă plină; dar când ochiul lui zări
fata lui Rostam, își puse talpa pre pământ de cum
îl văzu din depărtare; scoase de pe cap turban
indian și înainte merse-așa cu capul gol
și cu palmele pe frunte; scoase-apoi și încălțări
din picioare și mai scoase vaiete, pe ochi vărsând
sânge; fața în țărâna neagră și-așternu cerșind
cam în felu-acesta: „Dacă sclavul tău a fost atât
de nebun ca să se-mbete și-a fost și nerușinat
întru starea-i de sminteală, iartă-i lui ce a greșit
și-l cinstește ca alt’ dată.” El se-apropie desculț,
capul plin doar de urzeala răzbunării, inima
plină doar de viclenie. Rostam îl iertă pe șah,
cinste-i dărui și voie să se-acopere pe cap,
spuse să se-ncalțe, să se urce-n șea pe cal,
și-nainte să ia drumul.
Cetățuia din Kabul
avea locu-i de verdeață care inimi desfăta;
orișiunde lângă apă, sub copaci răgaz găseai
peste tot cu bucurie. Șahu-acolo își pofti.
lume multă-mpodobindu-și mândra sală de ospăț;
și trimise vin s-aducă și chemă și muzicanți,
și rugă să se așeze prinții pe slăvitul tron.
Șahul lui Rostam îi zise: „Dacă dor ți-i să vânezi,
am un loc anume unde rătăcesc sălbăticiuni,
cârduri-cârduri, pe câmpie și pe munte. Muntele
plin e de berbeci sălbateci, cîmpu-i de onagri plin;
cel cu bidiviul sprinten, repede va săgeta
pe-acest câmp coluni și ciute. E păcat, zău, să nu vezi
loul ăsta plin de farmec.”
Cuvântarea-l tulbură
pe Rostam cu-mbietoarea priveliște, șesul plin
de pâraie, căprioare și onagri; ce-i ursit
moartea unui om să-aducă, îi și tulbură adânc
inima și-i strică mintea. Mersul schimbătoarei lumi
ăsta-i și nicicând o taină nu se va dezvălui.
Crocodilul în adâncuri, leopardul în deșert,
leul brav, cu-ntoarse ghiare, musca și furnica sunt
deopotrivă-n mâna Morții, nimeni nu va rămânea-n
lumea asta trecătoare. Rostam înșeuă pe Rakș
și umplu câmpia largă cu mari ulii și cu șoimi;
arc de șah își puse-n taşcă; Șeghad lingă el în trap,
Zevare cu câțiva oameni din acest ales alai
însoțiră pe șoimanul cel cu trup-de-elefant.
La-nceputul vânătoarei, lumea bravului Rostam
se-mpărți, unii-alergară către părțile cu gropi,
alții-n părțile câmpiei zdravene; și Zevare
și Rostam mi se aflară (soarta cum i-nrâuri)
pe un drum cu gropi săpate, urmărindu-i, pas cu pas.
Rakș amirosi pământu-acesta proaspăt scormonit
și se strînse ca un bulgăr; sforăi înfricoșat
de miasmele țărânii, din copite tropotind.
Tropoti pe drumu-acesta strecurându-se dibaci
printre două gropi. Stăpânul se înverșună pe Rakș,
dădu pinteni să se-avânte, dar ursita îl orbi,
se aprinse de mânie, și harapnicu-și nălță,
și pe Rakș ușor l-atinse: telegarul îngrozit
își luă din nou avântul; strâns era-ntre două gropi,
căută din ghiara soartei să mai scape dar căzu
cu copitele-amândouă în capcană neavând
mijloc să se mai oprească și să se mai zbată-n loc.
Groapa era împănată cu țepușe și cu lănci
și cu paloșe. Lui Rostam vitejia nu-i slujea
la nimica, iar la fugă nici că se putea gândi.
Coastele lui Rakș viteazul sfâșiară-se în fier,
și în piept și prin picioare pahlivanul fu străpuns.
Totuși Rostam prin puterea nenfricării-și ridică
trupul din adâncul gropii și se cățără pe mal.
Cronica Șahilor