Andre Breton - Scrierile Pleacă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Din Clair de terre (1923).
Satinul paginilor pe care le transformăm în cărți modelează o femeie atât de frumoasă.
Că atunci când nu citim, contemplăm această femeie cu tristețe.
Fără să îndrăznim să-i vorbim, fără să îndrăznim să-i spunem că este atât de frumoasă,
Că ceea ce vom cunoaște nu are preț.
Această femeie trece imperceptibil în sunetul florilor.
Uneori se învârte în anotimpurile tipărite.
Și întreabă ora sau altfel pretinde că se uită la bijuterii chiar în față.
Ca și făpturile adevărate.
Și lumea moare, se produce o ruptură în inelele de aer.
O înfundare la locul inimii.
Ziarele de dimineață aduc cântăreți ale căror voci au culoarea nisipului pe țărmurile tandre și periculoase.
Și uneori cele de seară fac loc unor fete foarte tinere, care conduc animale în lanț.
Dar cea mai frumoasă este în intervalul anumitor scrisori.
În cazul în care mâinile mai albe decât cornul stelei la prânz,
Răzbunând un cuib de înghițiri albe.
Pentru ca să plouă mereu.
Atât de jos, atât de jos încât aripile nu se mai pot amesteca
Mâinile de pe care urcăm în brațe atât de ușoare încât ceața pajiștilor în împletirea ei grațioasă de deasupra iazurilor este oglinda lor imperfectă.
Brațele care sunt articulate la nimic altceva decât pericolul excepțional al unui corp făcut pentru dragoste,
Al cărui stomac solicită suspine desprinse de arbuști plini de voaluri.
Și cine nu are ferestre, ci imensul adevăr glaciar al saniei privirilor de pe întinderea albă
Din ceea ce nu voi mai vedea niciodată.
Din cauza unei benzi minunate.
Cine este al meu în rana cântătoare.

scrieri – Versuri.pro

Andre Breton - Scrierile Pleacă