salon – Versuri.pro

Mihai Eminescu - Pustnicul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Sala-mbrăcată cu atlas alb ca neaua,
Cusut cu foi și roze vișinii,
Și ceruită strălucea podeaua
Ca și-aurită sub lumine vii
Lumini de-o ceară ca zahărul – o steauă,
Diamant topit pe-oricare din făclii.
Argint e-n sală și de raze nins
E aerul pătruns de mari oglinzi.
Copile dulci ca îngerii – virgine –
Prin sală trec purtând cununi de flori;
Ah! vorba înger scapă pe oricine
De lungi descrieri, dulce cititori –
Astfel acum ea mă scapă pe mine
Să zugrăvesc terestrele comori,
Acele dulci, frumoase, june-scule
Cu minți deșerte și cu inimi nule.
La ce-aș descrie gingașa cochetă,
Ce-abia trecută de-optsprezece ani,
Priviri trimite, timide, șirete,
Când unui tont, ce o privea avan,
Când unui ghiuj, cu mintea căpietă,
Urât ș-avar, sinistru și pleșcan,
Sau unui general cu talia naltă,
Strigău și prost ca și un bou de baltă?
Să cânt cum samănă de rău, impulsul
În corp de înger, sufletul diform?
Ironiei lui Byron să-i simt pulsul,
Ori autorului ce-a scris Marion de Lorme?
Să descriu nopți romantice? – Avulsul
Ce apele plângând le-aruncă – adorm
Chiar îngerii – și în azur muiete
Curg stele de-aur dulci și-mprăștiete?
Și să discos dar inima femeii
Suspinsă-n nopți albastre, plin’ de-amor?
Ah, a ei patimi au firea scânteii:
În clipa ce le naște ele mor;
Închideți ochii, căci păzească zeii
L-a lor lucire să te uiți cu dor:
Abisuri sunt în suflet. Pe o clipă
Pasiunea li lumin-a lor risipă.
La ce escursiuni? – Ce nu sunt oare
Unde v-au dus, în sala cea de bal,
Pe înflorite, dulci și moi covoare,
Unde mii flori mirosul lor esal;
Sub a perdelei umbră scutitoare,
Ce de trădarea mândrului cristal
Al marilor oglinzi te scapă sigur,
Când vrei s-observi cum grupe se configur.
Deci după o perdea! Pe-o moale sofă
Alene șade-un înger de copil.
În păru-i negru-o roșie garofă,
În ochi albaștri plutitori ș-agil
Și haina de-albă, strălucită stofă
Cuprinde-un mijloc mlădiet-gentil,
Ce lin se-ndoaie parc-ar sta să culce
Sub evantaliu-i ce plutește dulce.
Un înger, da! aripa doar se cade
Pe a ei umeri albi ca neaua, goi,
Spre-a fi un îngeraș precum se cade.
Ș-apoi ce bine-i ca s-o credeți voi!
Cine-ar ghici vodată cum că șade
Un demon crud în suflet de noroi?
Cu vorba înger însă eu săracul
Mă voi scuti de a descri – pe dracul.

Cincinat Pavelescu - Muzică de Cameră

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Într-un salon e ora zece seara.
Suspină ghetele de lac.
Văd sânuri albe, mâini ca ceara,
Rochi decoltate, domni în frac.
Tăcere! Ora este gravă,
Căci într-un colț a răsunat
Un pian pe care stă o tavă,
Și trei viori s-au acordat.
Arcușul a-nceput domol,
Atacă forte un andante
Dintr-o sonată-n mi bemol
De Beethoven ori Mercadante.
Un bravo! stăruie mereu;
Îl scoate sincer o duducă
Ce-și poartă-al sânilor trofeu
Spre domnul matur, cu perucă.
Unii timizi abia suspină;
Din nădușeala unui chel
Minune! crește o verbină
Pe-o coardă de violoncel.
O văduvă în demi-doliu,
Nu suferă violoncelul,
Și, ghemuită p-un fotoliu,
E tristă c-a pierdut cățelul.
Când contrabasul mizerabil
Trimite-n sală câte-un la,
S-aude-ncet un Admirabil!
Rostit c-un glas de mahala.
„Cum ți se pare, scumpă doamnă?”
Întreabă grav, adânc și rar
Un domn în păr cu flori de toamnă
Și cinci proteste-n buzunar.
„Îți place muzica, maestre?”
Unui poet îi zice trist,
Privind distrată spre ferestre,
O virgină genre artist.
Maestrul dă din cap și cască.
Acest răspuns e lapidar.
Biata virgină-și ia o mască,
Căscând și ea, însă mai rar.
Cu toții sunt cuprinși de splinul
Ce te apucă pe vapoare,
Dar toți, gentili, îndură chinul
Cu zâmbete admiratoare.
Unul se scarpină la ceafă,
Altul stă țeapăn ca un graf;
Plutește-un zâmbet de caiafă
Pe buze rase cu perdaf.
Și toți voiesc să aibă aer
C-au simțul muzicii ș-o gustă,
Iar notele, ca dintr-un caier,
Se torc mereu în sala-ngustă.
Când plâng subtilele gavote,
Majoritatea-nghite sabur;
Și sorb, sărmanii, mii de note
Pe lângă baia cea de abur.
Un domn cu cioc și cap de faun
D-un bacfiș s-a apropiat,
Un altul sforăie p-un scaun;
Se crede, poate, la Senat.
„Ah! muzica e infinitul!”
Îngână un boier cărunt;
Deși e surd, nenorocitul,
Discută numai contrapunct.
O profesoară dă un ach!
Ș-apoi șoptește unui macher,
Când se sfârșea ceva de Bach:
„Sublim mai e și Flehtenmacher!”.
Văzând că meșterul Dinicu
Combate ca un tun francez
Numai p-o coardă, domnu Nicu
Ș-a luat un cap de amorez.
Și lâng-o doamnă serioasă
S-a așezat c-un evantail;
Privirea lui libidinoasă
O ia en gros și en detail.
Sonata însă infinită
Întinde coada-i de balaur;
În aer tremură, palpită
Sclipiri de lună și de aur.
Apoi se stinge. Musafirii
Se-nghesuiesc înspre bufet.
Se smulg din piepturi trandafirii
Și spre maestru se trimet.
O doamnă-i prinsă de suspine.
„Ce zici, Dinicu? Ce deliciu!”
Și când te uiți la el mai bine,
Aduce chiar cu bietul Liciu!.
Într-un salon e ora unu.
Muțit-au ghetele de lac.
Plutește-n aer doar tutunul
Și coada ultimului frac.

Daniel Vişan-Dimitriu - Raze și Praf

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

E doar un salon și e gol,
dar totu-i scăldat în lumină,
căci ziua, cu milă creștină,
a pus peste el monopol.
Și face ca fire de praf
să zboare, zburdalnic, prin raze,
cuprinse de stranii extaze,
iar eu sunt ales coregraf.
Le fac să se-adune în flori,
în scaune, mese, ghivece,
pe ziduri le fac să se-aplece
ghirlande în multe culori.
Lipsesc trandafirii-n decor,
dar praful din nou mă ajută,
și iată, pe-o masă-apărută,
o vază-i formează, ușor.
Visez, eu, etern visător,
cu ochii mijiți în lumină,
și-mi pare c-aud, în surdină,
o muzică veche, de dor.
Și, fără să scot un cuvânt,
te simt alipită de mine,
mișcându-ți, cu gesturi feline,
un trup – adiere de vânt.
Din soarele toamnei un dar
pe care îl strâng între brațe,
dar raze zburdalnice, hoațe,
te fac să-mi apari.. și dispar.
Iar tu.. îmi rămâi. Nu e soare,
dar ești, nu erai plăsmuire,
iar eu te privesc cu uimire:
“Ce ești? ” “Eu sunt dulcea visare”.
De-afară privește un nor
și-ntunecă iute-o fereastră,
făcând-o să pară albastră
în clipele noastre de-amor.
În timpul ce sună-a târziu,
prin suflete îmbrățișate
se-adună simțirile, toate.
Salonul cu praf … nu-i pustiu.

George Bacovia - Alb

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Orchestra începu cu-o indignare grațioasă.
Salonul alb visa cu roze albe –
Un vals de voaluri albe..
Spațiu, infinit, de o tristețe armonioasă..
În aurora plină de vioare,
Balul alb s-a resfirat pe întinsele cărări –
Cântau clare sărutări..
Larg, miniatură de vremuri viitoare..

Ana Blandiana - Dulap Pictat

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Ține o coasă în mână
Și se apleacă galant
Înspre frumoasa-i stăpână
Cu părul pudrat și înalt.
Are chilotul bufant,
Tricornul cu pene și până
Și ochii îi sunt de berbant
Dar ține o coasă în mână.
Iar gestul extravagant
Sensul obscur și-l amână.
El flutură coasa-n neant
Dar poartă perucă de lână.
Bătrân și macabru amant
Între salon și țărână
Plătește răspunsul riscant
Cu ironia peșină:
În limba germană, cum știm,
Moartea-i de sex masculin.