Aleksandr Puskin - Rusalka

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

În stejărișul cel sălbatic
Călugărul s-a afundat,
Trăind tot trist și singuratic,
În posturi, rugă și oftat.
Cu o lopată preasmerită
El și-a săpat al său mormânt
Și pentru moartea-i multdorită
Se tot ruga la orice sfânt.
Dar, într-o vară, când în pragul
Colibei sale se ruga,
Văzu aiurea cum dubravul
Încet-încet se-nnegura;
Văzu cum ceața peste lacuri
Se așternea, iar luna-n nori
Aluneca încet pe lacuri,
Parcă-nroșită de fiori.
Privi la apă plin de groază,
Înfiorat până-n rărunchi..
Valuri pe lac se înspumează
Și se opresc pe-ai săi genunchi..
Deodată.. ca a nopții umbră,
Din ape iese o femeie,
Ce lin pe maluri se adumbră,
Albă, ca neaua ce scânteie.
Ea pe călugăr îl privește
Și-și piaptănă umedul păr,
Monahu-atunci se-ngălbenește:
Era frumoasă-ntr-adevăr.
Din cap făcând semn de-aprobare,
Cu mâna îl cheamă duios..
Dar, ca și steaua căzătoare,
Piere sub valul somnoros.
El noaptea n-a putut să doarmă
Și ziua nu s-a mai rugat;
Părea că realul se sfarmă
Și-apare chipul fermecat.
Luna pe cer pleca hoinară,
Stejarii se înnegurau,
Doar chipul drag, a doua oară,
Stătea pe valuri ce fierbeau.
Privind, îi tot faci semn cu capul,
Săruturi îi trimiți în glumă;
Râzând, te joci acum cu valul,
Plângând, stropești cu a lui spumă.
Chemându-l dulce, gingaș gemi:
„Monah, monah, hai, vino, vino!..”
Dar mult n-aveai să îl mai chemi,
Căci valul te-a-nghițit, divino!.
A treia zi, bătrânul schimnic
Stătea pe malul fermecat
Și aștepta chipul angelic.
Stejarii iar s-au negurat.
Când zorii noaptea au gonit-o,
De urma lui nu au mai dat;
Doar barba sură i-au găsit-o
Plutind pe valul înspumat.

rusalka – Versuri.pro

Aleksandr Puskin - Rusalka