Adrian Păunescu - Discurs de Retragere

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Nu facem, oare, noi, exces cumplit
De tot ce am luptat şi-am împlinit?
Nu e normal ca, dup-atâta vreme,
Civilizaţia să ne mai cheme?
Nu resimţiţi şi voi un pic de jale
Când discutăm probleme sociale
Şi ştim cu toţii, ştim din mână-n mână,
Că-i faliment industria română?
Că am avut pământ mănos ca untul
Şi l-am falsificat cu de-amănuntul?
C-am luat cu ură, petic după petic,
Modelul, calapodul sovietic.
Vai, Doamne, toate relele din lume
S-au adunat aici să ne consume,
Parcă mai trec şi jefuiesc nohaii,
N-avem petrol, dar am ucis şi caii.
Şi, într-o zi, nu vom avea nici sare
Decât în lacrimile seculare,
Pe Olt şi Mureş plâng uleiuri moarte
Şi n-avem, vai, de apa noastră parte.
Toate finalurile-s provizorii,
Dacă nu stau sub zodia valorii.
Această ţară dulce şi bogată
La palmă are dreptul să ne bată.
Că ni s-a dat întreaga ei avere
Şi noi ne-am învăţat pomeni a cere.
Voi sângera aici o altă rană
Ca-n vechea doină eminesciană.
Voi spune că problema nu-i de rasă,
Ci de valoare umilită-acasă.
Ne pleacă nemţii, că aşa le vine,
Se duc, şi ei, unde le e mai bine.
Dar hai să facem lucrurile toate
În luptă, în mister şi-n calitate.
Mi-e jale, parcă, să mai spun acestea.
Mi-aş scrie mai degrabă eu povestea.
Dar prea sunt competiţii de cuvinte
Şi prea se-nşală şi prea mult se minte,
Şi prea au pus puterea lor hilară,
Incompetenţii pe această ţară.
Agricultura este muribundă,
Substituirile de om abundă.
Şi-acum, nu de la Nistru pân’la Tisa,
Românul, cum se zice, plânsu-mi-sa.
Ci de la casă pân’ la altă casă
Ne plângem toţi, nimic să nu ne iasă.
Nu mai contează de ce neam şi sânge
Este acela ce-n necaz se frânge.
Pe unguri nu-i agitâ-ai ei tempesta,
Ci libertatea de la Budapesta.
Şi toate-ar fi atât de simple, iată.
De-ar fi atât: valoarea respectată.
Primiţi o provocare de la mine,
Visez imperiul Daciei latine,
Cu toţi ai ei, cu naţii diferite,
Trăind, nu inegalităţi minţite.
Ci după minte, faptă şi valoare
Va fi cândva acest pământ sub soare
Şi cei mai buni vor fi atunci mai marii,
Să nu ne râdă în obraz bulgarii.
Să nu ajungă ruşii să ne-ntreacâ
În bunăstarea lor şi-aşa săracă.
Voi nu vedeţi că nu-i decât o cale:
Să-şi vadă fiecare de-ale sale?
Încolo, noapte bună, tuturora;
Vreau să mă culc pentru un veac, e ora.
Şi ţineţi minte-această profeţie:
Nimic aici nu va mai fi să fie.
De nu vor fi ştiinţa, fapta, arta,
De nu va fi reformulată Sparta,
Compatrioţi, nu şovăiţi, căci toate
Ce nu se fac veni-vor răzbunate.
Voi vreţi ca seminţia să ne piară?
Un ultim tren mai fluieră în gară
Şi noi balcanizăm aici în lene
Cultura prin brigăzi oligofrene.
Mi-e milă de confuzia aceasta
În care şi-a pierdut ţăranul brazda,
Dar puneţi mâna pe pământ odată,
Lăsaţi-l peste palme să vă bată.
Şi înhămaţi-vă la el, la brazdă,
Să scoatem din noroaie ţara noastră.

romania declin – Versuri.pro

Adrian Păunescu - Discurs de Retragere