Muncim bătuți și-njurați
În lanțul vrerii voastre.
De mici copii ne ferecați,
Cu munci de iad ne-mpovărați
Și râdeți voi, cei ne-ndurați,
De plângerile noastre.

Cruzimea voastră de păgâni
Pe drumuri ne aruncă
Când suntem bolnavi ori bătrâni,
Căci vi-s mai dragi ai voștri câini
Ca noi, când ni s-au dus din mâini
Puterile de muncă!

Ne-nchideți viața ca-n mormânt,
În fabrici și uzine,
Și ne răpiți al firii cânt
Și florile și cerul sfânt
Și dulcea batere de vânt
Și zările senine.

Ne stingeți al vieții drag
Și toată bucuria.
Și albi și rumeni ca un frag,
Zâmbind când ne vedeți șirag
De foame-mpinși la-al vostru prag
Să vă cerșim robia.

Copiii dragi, ni-i aruncăm
Și mila ne omoară!
Și mila-n plâns ne-o înecăm.
Căci foamea cum să le-o-mpăcăm?
Când după muncă noi plecăm
Flămânzi din zori în seară!

În bietul nostru suflet frânt
Răbdarea-și frânge vadul.
Și totuși n-avem crezământ,
Și pentru noi, sub cerul sfânt,
Din tată-n fiu pe-acest pământ
Ne tot întindeți iadul.

În câmp, la munci plecăm în zori
Copii, și tați și mame,
Și-n foc de soare și-n sudori
Muncim să v-adunăm comori,
Călăilor – neștiutori
De trudă și de foame!

Ai voștri zbiri cu cap zălud,
Când truda grea ne frânge,
De-al vostru plac ei nu ne-aud
Nici rugi, nici plâns, ci tot mai crud
Pe trup ne ard cu biciul ud
Și greu de-a nostru sânge!

Pierim topiți de chin și boli,
Ne frânge jelea, pieptul!
Răbdând, la voi trimitem soli
Cu plâns în jălbi, și stăm domoli,
Că-n legi ați scris: ”Să nu te scoli
Cu sila să-ți iei dreptul”.

Dreptatea noastră – sfânt odor,
Voi ne-ați închiso-n carte.
Și-ai noștri toți dreptate vor,
Dar vrerii lor ei pun zăvor,
Căci astăzi al dreptății dor
E lanț, și plumbi, și moarte.

Din prunci și pân’ pierim moșnegi
Tot bici de foc ne bate!
Și ne-ați legat în lanț de legi,
Și bir, și oști, și popi, și regi,
Și raiul vieții voastre-ntregi
Ne-ați tot trântit în spate!

De-amarul greu, de nenoroc,
Ni-i stins din piept avântul.
Ni-i cântul plâns și plânsul foc,
Dreptatea batere de joc
Și-abia avem pe lume loc
Să ne săpăm mormântul.

Și-al tuturor e-acest pământ
A tuturor dreptatea,
Și-amarul plâns și dragul cânt
Și tot ce-i bun, frumos și sfânt
Și totuși până la mormânt
Ne ducem greutatea.

Dar într-o zi, din văi, din munți,
Din sate și orașe,
Voinici, femei, bărbați cărunți
Se vor scula, și tari, și crunți
Vor pune-n praf a voastre frunți,
Jivinilor trufașe!

Și tigri fi-vor blânzii miei,
De s-o-ngrozi și firea
Când răsculați cu sfânt temei,
Cu brațe de puternici zei,
În neagra răsculare a ei
Va trece prăbușirea!

Ca recea spaimă tremurând,
În tină, la picioare,
Iertare veți cerși, plângând..
Iar noi, trufași pe voi călcând,
Vom râde-n hohot auzind
Că mai cerșiți iertare.

La cerul greu de îndurări
Zvârli-vom răzvrătirea
Un iad de țipăt și strigări
Și mări de flăcări, mândre mări,
Vor bate-n cer, spre depărtări,
Gonind din lume zarea.

Poveștilor și morții dând
Sodoma și Gomora,
Cei buni, călăi, nemaiavând,
Trăi-vor frați de dor și gând,
C-un rai aevea îmbrăcând
Pământul tuturora.

Reda-vom sfântului pământ
Odihnă și frăție!
Căci toți cu drag și-or da avânt
Spre tot ce-i bun, măreț și sfânt,
Și-n veci de veci vor zice-n cânt:
Dreptate, slavă ție!