Mai întâi a venit pătuțul
cu barele sale glaciare.
Apoi păpuși
și devotamentul față de gurile lor plactice.

Apoi a fost școala,
micile rânduri drepte de scaune,
îmblânzindu-mi numele de fiecare dată,
dar sub mar tot timpul,
un străin ale cărui coate nu ar funcționa.

Apoi a fost viața
cu casele sale crude
și oameni care rareori au atins-
deși atingerea este totul-
dar am crescut,
ca un porc într-un tranșeu am crescut,
și apoi au apărut multe apariții ciudate,
ploaia năprasnică, soarele transformându-se în otravă
și toate astea, fierăstraie care îmi trec prin inimă,
dar am crescut, am crescut,
și Dumnezeu era acolo ca o insulă la care nu mă întorsesem,
încă neștiind de El, de brațele mele și de picioarele mele,
și am crescut, am crescut,
Am purtat rubine și am cumpărat roșii
și acum, în vârsta mea mijlocie,
vreo nouăsprezece în cap aș spune,
Eu fac rândul, fac rândul
deși straturile de vârfuri se lipesc și sunt ruginite
iar marea clipește și se rostogolește
ca un ochi îngrijorat,
dar eu zboară, fac rând,
deși vântul mă împinge înapoi
și știu că acea insulă nu va fi perfectă,
va avea defectele vieții,
absurditățile mesei de cină,
dar va fi o ușă
și o voi deschide
și voi scăpa de șobolanul mă încurcă,
șobolanul pestilențial.
Dumnezeu o va lua cu cele două mâini
și îmbrățișați-l.

După cum spune africanul:
Aceasta este povestea mea pe care am spus-o,
dacă este dulce, dacă nu este dulce,
du-te în altă parte și lasă unii să se întoarcă la mine.
Povestea asta se încheie cu mine încă la rând.