restaurare – Versuri.pro

Simion Felix Martian - Întoarce-Te!

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Pe-altarul tău e rece-acum cenușa,
căci focul jertfei n-a mai fost aprins.
Ce vânt trântitu-ți-a pe suflet ușa?
Ce vânt te-a răscolit, te-a stins, te-a-nvins?.
Ce vânt a risipit către niciunde
Tămâia rugilor, cândva de foc?
Ce vânt de gheață astăzi te pătrunde
Și nu-i acorzi iubirii-n suflet loc?.
Unde-i vulcanul gata de-a erupe,
Având în crater lava clocotind?
Ce cataclism putut-a să-l astupe
Și focul să-l înăbuşe, răcind?.
Tu-ai cunoscut puterea rugăciunii
Și focul viu al sfintei închinări,
când părtășia aduna tăciunii
Dând flăcări vii de Duh, în revărsări.
Tu te-ai scăldat în valuri de iubire
Și-n jurul tău lumină-ai răspândit;
Primind din Adevăr călăuzire
Și tu, la rându-ți, ai călăuzit.
Acuma pribegești pe căi străine
Și nu-ți dai seama că-ai fost înșelat;
Țelul ţi-e cioburi, viața ți-e ruine,
căci adversarul te-a îngenuncheat.
Adună-ți gândurile-mprăștiate,
Privește-ți urmele în vale, jos,
Și dezbrăcându-ți hainele-ntinate
Îmbracă-te-n iubire, în Cristos.
Revino printre-ai tăi, unde ţi-e locul,
Întoarce-te la dragostea dintâi,
Aprinde iarăși pentru jertfă focul
Și-ai să auzi: Bine-ai venit, rămâi!

Daniel Vişan-Dimitriu - Restaurare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Se-adună mucegaiul pe tabloul
pe care îl privesc, din când în când,
de parcă unui gând i-ar fi ecoul,
şi-ar vrea să-l văd, cu timpul, dispărând.
Când l-am pictat, am pus în el iubire
şi l-am păstrat – n-am vrut nicicum să-l dau –
iar apoi l-am privit cu mulţumire,
cu ochi ce, pe atunci, îmi străluceau.
Era superb tabloul, o-ncântare,
cel mai frumos pe care l-am pictat
cu un penel ce risipea candoare
pe pânza ce-ndelung a sărutat.
Culorile veneau din vechi poeme
şi se amestecau în visuri noi,
pierdute, regăsite după-o vreme
prin timpul ce se-ndepărta, greoi.
E mult de-atunci, pictura-i scorojită,
abia se mai distinge, parcă-i fum
ce-acoperă o faţă urâţită
în timpul ce-a trecut, şi nu oricum.
Părea trecut prin norii de furtună
legat cu fulgerele de un timp
ce vrea doar la tortură să-l supună,
intermitent, dar sigur, pe-un răstimp.
Nevinovat tabloul într-o vină
pe care-a descifrat-o un penel
descoperind amestecul cu tină
ascuns de o pojghiţă ca de gel.
Dar ce-ar putea să facă el, tabloul,
atunci când timpul însuşi l-a supus
furtunii provocate de ecouri
la propriile temeri. L-au distrus!.
Aş vrea să fie cum a fost odată,
să îl pictez din nou, să îl salvez,
şi iată o idee –minunată! –
îl scot din ramă şi-l restaurez.
E mult de lucru, dar e-o bucurie!
Din cioburi de-amintiri culese-n ceaţă,
pictez din nou, dar, mi se pare mie,
sau în tablou e-acum o altă faţă?.
Daniel Vişan-Dimitriu
(Din vol.”Zece”)

Adrian Păunescu - Restaurație

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Toate s-au întors, deodată,
Nimeni viața nu-și mai știe,
Un izvor de apă vie,
Trage seceta pe roată.
E nisip, nu sunt ferestre,
Mai la fiecare casă,
Peste luna-ntunecoasă
Luminează bălți terestre.
Mi-este fiică biata mamă,
Vin martirii de pe ruguri,
Vai, trecutul ne recheamă,
Câmpurile ară pluguri,
Vinul iese brusc din cramă
Și aduce-un coș de struguri.