Stefan Augustin Doinaş - Alexandru Refuzând Apa

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Sub cerul persan, Alexandru cel Mare
umbla prin pustiu, pe sub streșini de stânci.
Când iată: soldați aduceau de-a călare
burdufuri cu apă din văile-adânci.
Și unul, ghicindu-i privirile-aprinse,
umplu cu licoare un coif și-l întinse.
Dar el întrebându-i: – Cui duceți această?..
și coiful dorit atingându-l abia,
soldații răspunseră-n liniștea vastă:
– Copiilor noștri o ducem, dar bea!..
Și toți îl priveau cu tristețe și plini
de-un chin uriaș, bântuit de lumini.
Atunci, obosit și setos, Alexandru
întoarse privirea în jur prin deșert.
Un soare imens, fioros policandru,
rănea alburiul zenitului fiert,
cu câteva sute de lămpi arămii,
urcate de scuturi la câteva mii.
Văzduhul topit clocotea ca o lavă,
sorbit de vântoase, cu suflu de jar,
sub coifuri fluide, respinse de slavă,
soldații boleau de-un amarnic pojar,
ținând, cu cercei și cu bumbi, în alai
superbele hamuri de flăcări pe cai.
Văpaia țâșnea din căldări și din zale,
din stânci și vulcani cu bogat zăcământ,
al căror cuptor cu comori minerale
o umbră de foc arunca pe pământ.
Nisipul mărunt al acestui pustiu
în ultimul fir era roșu și viu.
Prin gropi luminoase ca-n mistice racle
soldații muriră linși de văpăi,
alături cu sulițe roșii ca facle
ce până târziu privegheau peste văi;
iar alții, mușcați de cumplite arsuri,
căzuseră-n corturi subțiri, în trăsuri.
Cu coiful în mină, cu apa visată,
el sta neguratic privindu-i abia.
Soldații strigau în tăcerea lăsată:
– Copiilor noștri o ducem, dar bea.
Și dacă-i vom pierde prin locuri pustii,
vom face acasă mai mândri copii..
Așa, ridicat de pe șa, în văzduhuri,
părea în văpaie un zeu torturat
scăpând dintr-o turmă informă de duhuri
în mână cu apa și coiful furat.
Dar el se întoarse deodată, și-apoi
comoara din coif le-o dădu înapoi.
Atunci, călăreții strigară în cete,
și stânci licărind repetară: – De-acum
noi nu mai cunoaștem nici foame, nici sete
și nici oboseala de luptă sau drum.
Și du-ne, Stăpâne, de-acum unde vrei:
cu tine noi nu suntem oameni, ci zei!

refuz apa – Versuri.pro

Stefan Augustin Doinaş - Alexandru Refuzând Apa