Omul fără de noroc
Tot cu răul se-ntâlnește –
Tu-mi ești frate dintr-o mamă,
Mă iubești! Ți-o las în seamă,
Mi-o păzește
Ca de foc!.

Voi vedea-o pe la hori.
Să n-o lași la vino-ncoace
Stăi cu ea, ce știi tu-i spune,
Dar cu capul mi te pune
Să n-o joace
Alți feciori.

Tu s-o joci, dar mai așa!
Liniștit, cum joci pe-o soră,
Să n-o strângi prea mult la tine,
Că ea, biata, de rușine
Mai mult horă
N-ar juca.

Tu o vezi și n-o-nțelegi:
De-o cuprinzi ea știe una:
Moartă-n brațe ți se lasă,
Dar de ciudă plânge-acasă,
Plânge-ntruna
Zile-ntregi.

Calea ei să n-o colinzi –
De-i vedea-o la fântână,
Treci și las-o-n bună pace,
Nu glumi, că ei nu-i place.
Nici de mână
Să n-o prinzi!.

Ea va zice tot ce vrei;
O desmierzi și nu te vede,
O săruți și-i pare bine.
Ah, dar crede-mă pe mine
Și nu-i crede
Vorba ei!.

Ce folos ai tu c-o strângi?
Simți tu că pe ea o doare?
Vezi! nici eu n-o strâng de frică:
Ea-i atât de subțirică,
Ca pe-o floare
Poți s-o frângi.

Dac-o fi pe drum, tu treci;
Zi că ești grăbit, și-o lasă,
Să n-asculți orice să-ți spuie,
Și-un gând rău să nu te puie
Pân-acasă
S-o petreci.

Nu știi cât îi faci de rău!
Mă-sa-i rea și nu o crede
Și-o primește de pe-afară
Cu bătăi și cu ocară,
Cât ce-o vede
C-un flăcău!.

Dar te uită să știi ce-i
Pe la casa lor! De iese,
Ori de intră oarecine!
Tu să știi pe cel ce vine
Mai adese
Pe la ei!.

Ea, cu părul gălbior,
Naltă, zugrăvită-ntreagă,
Când își mlădie trupșorul!
A ursit-o-n fașe dorul
De-a fi dragă
Tuturor!.

De-i vedea pe cineva
Pe la ei, în fapt de seară,
Prinde-l într-adins, ca-n glumă:
Frânge-i gâtul și-l sugrumă,
Ca pe-o feară
Nu-l cruța!.

Și-apoi, las să fie-al meu,
De-i păcat! La judecată
Eu voi merge pentru tine!
Eu dau sama! Și pe mine
Să mă bată
Dumnezeu!.

Poartă-i grija! Tot a mea
S-o găsesc, tot dor să-mi poarte!
Dar de nu-i păzi-o bine,
Ți-ai găsit dușman în mine,
Căci fac moarte
Pentru ea!