Grigore Alexandrescu - Răsăritul Lunii la Tismana

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Răsăritul lunii la Tismana.
Decât în frumoasa noapte când plapânda-i lină rază
A iubitei mele frunte cu vii umbre colora,
O priveliște c-aceea ochii-mi n-au putut să vază,
Lun-asa încântătoare n-am avut a admira.
Și întâi, ca o steluță, ca făclie depărtată,
Ce drumețul o aprinde în pustiuri rătăcind,
În a brazilor desime, în pădurea-ntunecată,
Printre frunze clătinate, am zărit-o licurind.
Apoi tainicele-i raze dând pieziș pe o zidire,
Ce pe muchie se ridica, locaș trist, nelocuit,
Mângâie a ei ruină cu o palidă zâmbire,
Ca un vis ce se strecoară într-un suflet pustiit.
Apoi glob rubinios, nopții dând mișcare și viață,
Se-nalță și, dimprejuru-i dese umbre depărtând,
Pe-ale stejarilor vârfuri, piramide de verdeață,
Se opri; apoi privirea-i peste lume aruncând,.
Lumina adânci prăpastii, mănăstirea învechită,
Feudala cetățuie, ce de turnuri ocolită,
Ce de lună colorată și privită de departe
Părea unul din acele osianice palate.
Unde geniuri, fantome cu urgie se izbesc:
Și pustiul fără margini, și cărarea rătăcită,
Stânca, peștera adâncă, în vechime locuită
De al muntelui sfânt pustnic ce sărmanii îl iubesc.
Erau dulci acele ceasuri de extaz și de gândire:
Șoaptele, adânci murmure ce iau viață în pustii,
A mormintelor tăcere ce domnea în mănăstire,
Loc de zgomot altădată, de politici vijelii.
Noaptea, totul acestei scene colosală de mărire,
Două nobile instincte cu putere deștepta;
Unu, -a cerului credință, altu, -a patriei iubire,
Ce odată-n aste locuri pe strămoși îi insufla.
Munții noștri-au fost adesea scump azil de libertate,
Și din vârful lor românii, torent iute, furios,
S-aruncau; mulțimi barbare pentru pradă adunate,
Lei sosind, era la fugă ca un cerb rănit, fricos.
……………
Cu trufie craiul ungur către țară-naintează [1]
Sunt plini munții de ostire, sună zalele de fier;
Pintenii lucesc; la lună săbiile scânteiază;
Basarab încheia pacea cum vrăjmașii lui o cer [2].
Dar românii nu vor pacea, nu vor trista umilință
Ce asupra-le aduce un necinstitor tratat:
Ura lor e nempăcată; în a lor crudă dorință
Cuprind munții, închid drumul ungurului spăimântat.
Astfel e atunci omorul, cât ostașul încetează
Obosit, și riga singur cu puțini scapă fugind;
Strălucitele-i veșminte le aruncă el de groază,
Plânge și în a sa țară se întoarce blestemând.
Niciodată asta lună ce înoată în tărie,
Ca fanal purtat de valuri pe a mărilor câmpie,
Mai mult număr de cadavre de atunci n-a luminat,
Niciodată mândru vultur ce-n văzduh se cumpănește,
Acel domn al atmosferei ce un veac întreg trăiește,
De o pradă-asa bogată încă nu s-a-ndestulat.
Se găsesc s-acum pe râpe bucăți de armuri zdrobite;
Am văzut întinse pinteni de rugină putreziți,
Și pe-al războiului munte, monstruoasele morminte
Unde șefii ungurimii zac cu toții grămădiți.
Dar românii, fii ai celor ce-n vechime se luptară,
Cu sudori adap pământul, câștig hrană în dureri;
Sunt plugari; și alte nume, oameni noi se înalțara,
Oameni nensemnați și mândri de vechimea lor de ieri.
Străini prinți ce ne-apasară au dat lor drept mângâiere
Averi, cinști, care odată se-mpărțeau drept răsplătiri,
Monopol fac azi de drepturi; în a lor scurtă vedere
Propășirii neînvinse pun ei dese-mpotriviri.
Nu e-asa legea naturii, nu e-asa a țării lege;
Ca tot ce nu e la locu-i va cădea trufia lor:
Al sudorilor străine rod ei nu-l vor mai culege;
Va fi mare tot românul, țării lui folositor.
Cugetări adânc ascunse, idei drepte și înalte,
Ce în inimile-alese ura lor le apasă,
Vor vedea lumina zilei; și în formă de mari fapte,
Sub privirea providenței, lumii se vor arăta.
Adăugată de către-Radu Dan Alexandru

rasaritul lunii – Versuri.pro

Grigore Alexandrescu - Răsăritul Lunii la Tismana