Priveai și nu vedeai, priveai tăcut,
o lume-așa cum ai fi vrut să fie,
ferită și de-al timpului sărut;
visai pierdută în melancolie.

Erai acolo când ne-am întâlnit,
învăluită în mister, retrasă,
dar mi-ai urat un moale “Bun venit!”
c-o voce-atât de caldă și sfioasă.

Rămas în lumea ta, uitat de timp,
te-am învățat iubirea cu tandrețe,
trecând, din anotimp în anotimp,
în lumea noastră fără bătrânețe.

Tu mă privești zâmbind, eu te iubesc,
tu mă adori, eu te sărut, iubire,
noi suntem într-un vis ce-l plăzmuiesc,
sperând în viitor și-n regăsire.